MAREA UMILINȚĂ

Am citit aceste versuri de 3 ori. M-au lăsat fără cuvinte. Ce vizionar acest poet. Mare om, mare caracter, mare artist!

MAREA UMILINȚĂ

Ferice, dar de voi, prieteni morţi,
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara,
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina,
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri,
Pe urmă vom bea apă ruginie,
Trăim calvarul ăsta zi de zi,
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund,
Eşti prizonierul neamurilor proaste.
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti tu, cetăţean de rînd,
Ţesutul societăţii se destramă,
Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent",
În beznă stai, te speli cu apă rece,
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă,
Regret profund că sînt doar scriitor,
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei,
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război,
Rănită era ţara şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini,
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa,
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta,
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină,
Acolo sînteţi toţi, surori şi fraţi,
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,
Eu văd în asta, poate, o răsplată,
El v-a ferit de acest timp mizer
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general,
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate,
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

CORNELIU VADIM TUDOR

Marea umilinţă

Corneliu Vadim Tudor

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund
Eşti prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti, tu, cetăţean de rînd
Ţesutul societăţii se destramă
Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent"
În beznă stai, te speli cu apă rece
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă
Regret profund că sînt doar scriitor
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război
Rănită era ţara, şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină
Acolo sînteţi, toţi, surori şi fraţi
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer
Eu văd în asta, poate, o răsplată
El v-a ferit de acest timp mizer
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare, sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

MAREA UMILINȚĂ

 

Ferice, dar de voi, prieteni morţi,
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara,
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina,
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri,
Pe urmă vom bea apă ruginie,
Trăim calvarul ăsta zi de zi,
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund,
Eşti prizonierul neamurilor proaste.
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti tu, cetăţean de rînd,
Ţesutul societăţii se destramă,
Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent",
În beznă stai, te speli cu apă rece,
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă,
Regret profund că sînt doar scriitor,
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei,
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război,
Rănită era ţara şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini,
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa,
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta,
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină,
Acolo sînteţi toţi, surori şi fraţi,
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,
Eu văd în asta, poate, o răsplată,
El v-a ferit de acest timp mizer
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general,
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate,
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

CORNELIU VADIM TUDOR

Mămăliga tot va exploda - Corneliu Vadim Tudor

 

Dacă asta-i criza, e mai rea ca moartea!
Toate o iau razna, lumea n-are bani.
N-au probleme hoţii, care îşi fac partea
Ţara e condusă doar de şarlatani.

Noi trăim o criză dublă: cea externă
Şi cea provocată de cîţiva rechini.
Iau executorii fulgii de la pernă
Iau chiar şi icoana la care te-nchini.

Te aruncă-n stradă cîte o golancă
Are ajutoare: poliţişti, notari
Banca azi te face chiar să dormi pe-o bancă
Într-un Circ al Foamei, printre boschetari.

Nu se mai respectă nici o Lege-n ţară
Numai Legea Junglei, parcă ne-am tîmpit
Pasărea speranţei este tot mai rară
Ţara asta blîndă s-a sălbăticit.

Se ascund bogaţii, fug ca şobolanii
Numărul şi-l schimbă des la telefon
Harpagoni balcanici îşi îngroapă banii
Necrofori ai crizei, inimi de carton.

Nimeni nu ajută, nu întinde-o mînă
Celui care n-are, sau e grav bolnav.
Nu credeam că poate fi aşa hapsînă
Ţara ce-a dat lumii un Orpheu moldav.

Ţara Mioriţei şi-a lui Ars Amandi
Ţara creştinată de Andrei, cîndva.
India renaşte prin Mahatma Gandhi –
Dar pe noi, românii, cine ne-o salva?

Ne-am întors în peşteri, scapă cine poate
Ne-a fugit şi vechiul înger păzitor.
Liftele spurcate, rupte-n fund şi-n coate
Fac averi în spume, căci e vremea lor.

Din această criză nimeni n-o să iasă
Decît cu tămîie şi cu vată-n nas.
Sau, mai ştii minunea? O măciucă groasă
Hercule ne spune că ne-a mai rămas.

Nu-i lăsaţi pe ciocli să vă bage-n comă
Hai, reanimarea! Inventaţi ceva!
Noi sîntem Poporul! Criza-i o fantomă!
Mîine, mămăliga tot va exploda!

Toţi săracii lumii strigă, se răscoală
Pîrîie Planeta de revolta lor.
Deşteptarea, Ţară! Scoală-te din boală!
Jos cu mafioţii şi ia-i la omor!

ROMÂNIE, SAT FĂRĂ CÎINI

Corneliu Vadim Tudor
7 octombrie 2013 ·

Românie, sat fără cîini
ţara mea vraişte şi flămîndă
Istoria te-a scăpat din mîini
imperiile stau încă la pîndă

Nu se mai vede nici cerul
de-atîtea fulgere şi păsări de pradă
de ce-au înroşit mieii hangerul?
Unde-i neprihănita zăpadă?

Ce ancestrale păcate
vin dintr-o mie de ani de urgii?
Plăteşte-le astăzi pe toate
ca mileniul să poată muri

Poate martiriul lui Horia
ori vînzarea lui Tudor, exilul lui Cuza
războaiele noastre vitale, şi gloria
de-a apăra Europa, lehuza?

Poate blestemul românilor
de-a fi proşti de buni cu zapciii?
Pentru desfătarea păgînilor
ţi-ai umilit ca o maşteră fiii

Românie, ce ţară eşti tu?
Faci haz de necaz şi porneşti mai departe
avem biblice vicii, dar nu
oh, nu ne e frică de moarte

Ţi-au murit poeţii nebuni
nimic nu-i prea grav, Orientu-i aproape
i-ai preţuit prea tîrziu pe tribuni
un zeu al batjocurei calcă pe ape

Acest balcanism n-are leac
zadarnic vom da proclamaţii, decrete
plătim noi în fiece veac
tributul de plîns al acestei Planete

Ce taină ascunzi, ce comori
încît fariseii nici azi nu te lasă
nici să trăieşti, nici să mori
nici să se simtă românii acasă?

De ce te pîndesc oare toţi
îşi dau cu părerea, te ţin sub teroare?
Hăituită şi ruptă de hoţi
mă tem să nu cazi de pe hartă în Mare

Precum în aluatul magicei pîini
în inima ta a-ncolţit veşnicia -
Românie, sat fără cîini
nu vine odată Mesia?

CORNELIU VADIM TUDOR (1990)

PAMFLETUL MITOCANILOR

Mă piş pe banii voştri, mitocani
De unde aveţi, mă, atîţia bani?
Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?
Şi cîte Premii Nobel aţi luat?

Din muncă şi din cinste nu se poate
Să strîngi aşa averi nemăsurate.
Un om normal nu face în trei vieţi
Comorile pe care voi le-aveţi.

Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de bani
În ţara tot mai plină de sărmani?
E clar că din afaceri necurate
Pentru că voi furaţi pe deşelate.

Furaţi la şase mîini, cum are Budha
Nu ştie nici vecinul, şi nici ruda.
Ce minte rea aveţi, şi inventivă!
Furaţi orice, şi grîul din colivă.

Şi zahărul din ceai, chiar şi acidul
Din borviz, dacă asta vrea partidul.
Partidul... Paravan pentru Mafie...
Ce dreaptă? Care stîngă? Bani să fie!

Partidele-s o gaşcă interlopă
Care-a speriat întreaga Europă.
E plină fiecare puşcărie
De hoţi ce-au şterpelit o butelie

Ori două pîini, un cablu, o carcasă
N-aveau ce da copiilor la masă.
Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-o
Pe buze tot cu UE şi cu NATO.

Aţi dat "tainul" la toţi veneticii
Prostindu-ne cu foc de artificii.
Paragina-i regină. Jaf total.
Parc-a trecut războiul mondial.

Şi ca un animal înfometat
Aţi stat la pîndă, aţi adulmecat
Şi colţii i-aţi înfipt în beregată
Nu aţi avut nici mamă, şi nici tată.

Iar prada aţi tîrît-o în bîrlog
Făcînd mişcări de şarpe, sau hîrciog.
Pămînturi, codrii, şcoli, chiar şi spitale
Retrocedări vizibil ilegale

Neruşinaţi şi lacomi aţi furat
Cu acte false si complici la stat.
Invazia lăcustelor e-o glumă
Faţă de blestemata voastră ciumă.

Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţe
Doar portofel şi maţe hrăpăreţe.
Mă uit la voi cu scîrbă şi sictir
Ce tare mirosiţi a cimitir!

La cea dintîi revoltă mai nasoală
Voi veţi fi primii tăvăliţi prin smoală
Scuipaţi în ochi, la stîlpul infamiei
Şi azvîrliţi în fundul puşcăriei.

Aşa că fie-mi, dar, îngăduit
Să vă dispreţuiesc la infinit.
Nu sînteţi oameni - sînteţi mărunţiş
Pe banii voştri şi pe voi: mă piş!

CORNELIU VADIM TUDOR, 31 decembrie 2013, Bran
pamflet

FERICIRILE

Motto: „N-ai cum să te pierzi, şi nici să greşeşti
Dacă în inima ta pe Iisus Îl primeşti”…

Fericit omul bun, şi frumos, şi curat
Iisus Hristos şi pentru el S-a rugat


Pe Muntele Măslinilor şi pe Cruce
În urletele gloatei năuce.

Fericit cel ce pierde totul în viaţă
Avere, trufie măreaţă –

Dar nu şi credinţa în Domnul Iisus
Care pe toţi ne iubeşte nespus.

Fericită femeia ridicată de îngeri la stele
Din mocirla păcatelor grele.

Ea trupul şi sufletul şi-a pîngărit
Dar totul se iartă, fiindcă s-a pocăit.

Fericiţi sînt acei care dau la sărmani
Un blid de mîncare, o haină sau bani.

Nu-i lăsaţi cu mîna întinsă şi goală
Ei vă judecă aspru, cu lacrimi şi boală.

Nimic nu vă costă să faceţi un bine
Înmuiaţi-vă inima, nu vă fie ruşine.

Iisus nu vrea jertfă, ci milă ne cere
Iar mila e-un veşnic izvor de putere.

Fericiţi cei ce se roagă la pronia cerească
Nu să ceară ceva, ci să mulţumească.

Tatăl Ceresc nu primeşte petiţii
Ca un funcţionar la ghişeu, vanitos şi ros de ambiţii.

El ştie prea bine ce ne lipseşte
Nici o viaţă nu se termină în coadă de peşte.

Totul e limpede pentru Judecătorul Suprem
Eu ştiu cum lucrează, mă smeresc şi mă tem.

Fericit cel ce-n zori de zi se trezeşte
Şi păsările cerului, cu mîna lui, le hrăneşte.

Îşi împarte cu animalele pita
Căci ochiul stăpînului îngraşă vita.

Le adapă, le vorbeşte cu drag
Cheamă şi-un doctor, de-i vreun cîine beteag.

Apăraţi vietăţile firii de rele
Poarta Raiului or să vi-o deschidă doar ele.

Acei ce ucid, sau torturează animale
În lumea de apoi vor avea parte de chinuri infernale.

Fericiţi şi acei care zilnic cinstesc
Pe mama şi pe tatăl lor pămîntesc.

Nici pe dinainte să nu le treacă
Din chipurile lor – icoane să facă.

Să-şi iubească şi copiii daţi de Dumnezeu Sfîntul
Pentru a se înmulţi şi a umple Pămîntul.

Fericiţi şi de-a pururi binecuvîntaţi
Fie aceia care sînt oameni adevăraţi.

Cei care au bun-simţ şi onoare
Cei cu caracter nobil şi tare.

Fugiţi de lichele, ocoliţi pe nebuni
Nu staţi cu gura căscată la moara lor de minciuni.

Iar dacă vrăjmaşul încă nu se dă dus
Puneţi mîna pe bici, la fel ca Iisus.

Nu-i contra Bibliei, sau dacă-i păcat
Vi se iartă, că mult aţi răbdat.

Fericiţi chiar şi cei nefericiţi
Fiindcă Domnul aşa ne încearcă, să ştiţi.

Iar după o grea întristare
Negreşit, vine răsplata cea mare.

Fericiţi cei ce mor şi se duc la cei dragi
Călăuziţi de o stea, precum biblicii Magi.

Atunci, ca-ntr-o pictură renascentistă
Vor înţelege că moartea, de fapt, nu există.

Că lumea în care intrăm e mai bună
Şi-n ea nu e loc de păcat şi minciună.

Ferice de cei care cred cu ardoare
Că Dumnezeu nu a făcut nimic la-ntîmplare.

Aceste cuvinte să le citiţi
Duminica, după ce la biserică vă spovediţi.

Cînd clopote plouă cu aur de sus
Bucuraţi-vă! – spune Domnul Iisus.

Corneliu Vadim Tudor
2 mai 2014

PAMFLETUL MITOCANILOR

Mă piş pe banii voştri, mitocani
De unde aveţi, mă, atîţia bani?
Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?
Şi cîte Premii Nobel aţi luat?

Din muncă şi din cinste nu se poate
Să strîngi aşa averi nemăsurate.
Un om normal nu face în trei vieţi
Comorile pe care voi le-aveţi.

Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de bani
În ţara tot mai plină de sărmani?
E clar că din afaceri necurate
Pentru că voi furaţi pe deşelate.

Furaţi la şase mîini, cum are Budha
Nu ştie nici vecinul, şi nici ruda.
Ce minte rea aveţi, şi inventivă!
Furaţi orice, şi grîul din colivă.

Şi zahărul din ceai, chiar şi acidul
Din borviz, dacă asta vrea partidul.
Partidul... Paravan pentru Mafie...
Ce dreaptă? Care stîngă? Bani să fie!

Partidele-s o gaşcă interlopă
Care-a speriat întreaga Europă.
E plină fiecare puşcărie
De hoţi ce-au şterpelit o butelie

Ori două pîini, un cablu, o carcasă
N-aveau ce da copiilor la masă.
Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-o
Pe buze tot cu UE şi cu NATO.

Aţi dat "tainul" la toţi veneticii
Prostindu-ne cu foc de artificii.
Paragina-i regină. Jaf total.
Parc-a trecut războiul mondial.

Şi ca un animal înfometat
Aţi stat la pîndă, aţi adulmecat
Şi colţii i-aţi înfipt în beregată
Nu aţi avut nici mamă, şi nici tată.

Iar prada aţi tîrît-o în bîrlog
Făcînd mişcări de şarpe, sau hîrciog.
Pămînturi, codrii, şcoli, chiar şi spitale
Retrocedări vizibil ilegale

Neruşinaţi şi lacomi aţi furat
Cu acte false si complici la stat.
Invazia lăcustelor e-o glumă
Faţă de blestemata voastră ciumă.

Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţe
Doar portofel şi maţe hrăpăreţe.
Mă uit la voi cu scîrbă şi sictir
Ce tare mirosiţi a cimitir!

La cea dintîi revoltă mai nasoală
Voi veţi fi primii tăvăliţi prin smoală
Scuipaţi în ochi, la stîlpul infamiei
Şi azvîrliţi în fundul puşcăriei.

Aşa că fie-mi, dar, îngăduit
Să vă dispreţuiesc la infinit.
Nu sînteţi oameni - sînteţi mărunţiş
Pe banii voştri şi pe voi: mă piş!

CORNELIU VADIM TUDOR, 31 decembrie 2013, Bran
pamflet

Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă

Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în ţări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn uşor"?


Eu ştiu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la şcoală ca un zdrenţăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alţii le vărsau pe jos.

Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, şi bani de buzunar
Dar eu, măicuţo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.

Când nu mă vede doamna-nvăţătoare
Eu scot fotografia şi-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", şi cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.

Dar unde eşti? În Spania? În Franţa?
Ai grijă de bătrâni, sau faci curat?
Tu mi-ai promis să nu ratezi vacanţa
Şi vei veni-n concediu – ai uitat?

În fiecare noapte te visez
Că mă dezmierzi, că-mi spui o rugăciune
Dar mă trezesc iar singur şi oftez
De ce-i aşa de scurtă o minune?

Mereu sunt accidente la televizor
Copiii singuri, ce-şi dau foc la casă
Nu-ţi face griji, eu sunt prevăzător
Şi am un înger care nu mă lasă.

Îl văd în haine albe, câteodată
Cu aripi ca de lebădă, pe cer
Îl simt ca pe-o icoană fermecată
Ce-mi dăruieşte, simplu, tot ce-i cer.

O singură dorinţă nu-i în stare
Să-mi împlinească îngerul cel bun:
Să vii acasă-n zi de sărbătoare
Să vii de Paşti, sau poate de Crăciun.

De-ai ştii câtă nevoie am de tine!
Cât vreau să te ating, să te sărut!
Stăpânii tăi n-au auzit de mine?
Tu nu le-ai spus de când nu ne-am văzut?

Hai, vino iar, regina vieţii mele,
Eu n-am să te mai supăr, îţi promit
În ochii tăi ghirlande sunt, de stele
Dacă te am pe tine-s fericit.

Nu vreau cadouri, astea sunt prostii
Eu sunt spartan, şi câine credincios,
Eu te ajut la greu şi pot munci
Fac piaţa, bat covoare, spăl pe jos.

Întoarce-te, iubita mea mămică!
Pe perna mea sunt lacrimi tot mai vii
Te-ndepărtezi prea mult şi îmi e frică...
Presimt că fără tine voi muri...

Corneliu Vadim Tudor

ULTIMA CAFEA

Hai, Moarte, sa bem o cafea
Ti-o fac cu caimac, aromata
Mai leapada-ti coasa cea grea
Si mantia asta ciudata.

Te rog sa iei loc in fotoliu
Nu ma supara daca fumezi
Dupa cine esti, Moarte, in doliu?
De ce tot suspini si oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grabi, ca te frigi
Mai lasa-mi pe cer, inca, steaua
Daca eu am sa mor, ce cistigi?

Ai venit sa ma iei in persoana
Prea mare onoare imi faci
Din toata specia asta umana
Numai pe mine ma placi?

Hai sa-ti ghicesc in cafea
E bine sa stii ce te-asteapta
O cumpana grea vei avea
Dar tu te descurci, esti desteapta.

Esti tot timpul in criza de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce sa fim noi dusmani?
Eu te-nteleg cel mai bine.

Lumea te aplauda de departe
In zvon de corrida, olé!
Fii buna si-ntoarce-te, Moarte
Sa vad: dupa tine ce e?

Acum esti captiva la mine
Am vrut sa-ti arat, draga mea
Ca nu-mi este frica de tine:
Ti-am pus soricioaica-n cafea.

Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminica spre luni
6 spre 7 septembie 2015
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Elegie pentru părinţi---- Versuri Corneliu Vadim Tudor

SURSA  PĂSTRĂTORII TRADIȚIEI.

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

Casa era plină de copii
Nu ştiam ce-nseamnă supărarea
N-aveam noi prea multe jucării
Nu ştiam ce-i muntele, sau marea.

Însă gustul vieţii era bun
Râdea-n soare iarba după ploaie
Jubilam de Paşte şi Crăciun
Puneam cele mai curate straie.

Plutea, ca un duh, în mahala
Farmecul discret al sărăciei
Îngerul cu spadă ne veghea
N-am fost sclavi păcatului trufiei.

Voi ne-aţi îndrumat să ne rugăm
În genunchi, aşa cum se cuvine
Lui Iisus credinţă să-I jurăm
El să ne înveţe ce-i mai bine.

Lui să-I mulţumim înlăcrimaţi
Că nu ducem lipsă de nimica.
Două surioare şi trei fraţi
Inimi mari, ce n-au ştiut ce-i frica.

Azi dau filmul vieţii înapoi
Să pricep secretul casei noastre:
Se rugau părinţii pentru noi
Domnul să ne scape de dezastre.

Nu există scut mai minunat
Decât rugăciunea cea smerită
Şi o viaţă fără de păcat -
Iar răsplata fi-va înzecită.

Le spun tuturor să fie drepţi
Din puţinul lor să facă daruri
Toţi ateii cred că sunt deştepţi
Însă dracul i-a jucat la zaruri.

Îmi e dor de cei neprihăniţi
De la ei îmi iau şi azi putere...
Unde sunteţi voi, părinţi iubiţi?
Mă primiţi la masa de-nviere?

POPOR NEFERICIT

Corneliu Vadim Tudor



Popor nefericit, îţi plîng de milă
nu te mai pot schimba, eşti prea bătrîn
ieri aveai jug - iar azi ţi-au pus ştampilă
să nu cutezi cumva să-ţi spui român.

N-ai voie să respiri, ori să bei apă
n-ai voie pruncii-n pace să ţi-i creşti
n-ai voie morţii să ţi-i duci la groapă
n-ai voie-n Templul Limbii Româneşti.

De două mii de ani eşti tot pe cruce
mereu s-a tot găsit un venetic
să dea porunci, să mintă, să apuce
să te azvîrle-n foc ca pe-un nimic.

Dar cine-i el să te boscorodească
şi cu ce drept ţi s-a făcut stăpîn?
Altarul de simţire românească
e ros de-un şarpe încălzit la sîn.

Într-o secundă, munca ta de-o viaţă
ţi-o scoate peste graniţă-n dolari
frumoasa fiică el ţi-o vinde-n piaţă
ca pe o vită-n lanţuri, la ursari.

De-i hoţ de bănci, sau traficant de arme
de-i komisar străin sau controlor
el la Înalta Poartă, ce nu doarme
te va pîrî ca pe-un răufăcător.

Eşti blestemat să-ţi pună capu-n poală
cîte-un călău cu paloş, preventiv
ieri la Stambul şi Moscova fatală
azi la Bruxelles, New York şi Tel Aviv

Nu zici ca ei? Îţi arde de şarade?
Respingi hortysta gloată din Ardeal?
Nu dai soldaţi să cadă-n ambuscade
Pentru Guvernul Transnaţional?

E vai şi-amar, fii gata de urgie
eşti xenofob, şovin, nefrecventat
aceiaşi tăietori în carne vie
te pun la zid de parc-ai fi ciumat.

Aceste lifte aventuriere
prăpăd şi jale lasă-n urma lor
dar fiindcă ştiu că n-ar avea putere
şi-au tras şi cîte-o coadă de topor.

Tandem sinistru, sluga şi străinul
doi cîte doi, perechi carnavaleşti
căpuşa şi hiena îşi fac plinul
din trupul Mioriţei strămoşeşti.

E totul invers, cerul se răsfrînge
în mlaştina din ochii lor barbari
iar ţara geme şi Poporul plînge
de şarlatani şi biruri tot mai mari.

Probezi cu acte-n regulă - hoţia
acuzi trădarea - cu dovezi de fier
dar la un semn, se prinde-n joc Mafia
şi hoţii sînt salvaţi ca prin mister!

Imunizaţi, ei trec la represalii
începe hăituirea celor drepţi
în văzul lumii, şleahta de canalii
vînează oameni şi îşi face-adepţi.

Şi-n fauna borfaşilor siniştri
trag sfori primari, cu Tricolor pătat
judecători, parlamentari, miniştri
şi-un mercenar ce-şi zice şef de stat.

Nimic nu e normal, se fură totul
se muşamalizează crime mari
încă miroase-a sînge cald complotul
iar ucigaşii sînt miliardari.

Nu se mai vede ţara de partide
bătrînii umblă-n zdrenţe, prin gunoi
iar în spitale plîng femei gravide
cu pruncii masacraţi de viruşi noi.

În nici un an n-a fost mai mare foame
în nici un an n-a fost mai crunt dezmăţ
recepţii, zaiafeturi şi chiolhane
iar pielea vacii noastre e pe băţ.

La Porţile Cetăţii bate ciuma
(dar Negru Vodă pupă la horthyşti).
Se strînge laţul, se îngroaşă gluma
(dar el vînează... naţionalişti!)

A fost sub ape jumătate ţară
(el nu s-a dus, era noroi pe jos)
trişti, muncitorii rebegeau pe-afară
(dar el a şters-o elegant, prin dos).

Acum ne-am lămurit, e clară treaba:
avem un preşedinte de export
să crape-n două ţara, tot degeaba
el nu vrea mămăligă, ci doar tort.

Să nu cumva să-i duceţi veşti mai proaste
el se consumă, fiindcă e fragil
nu-i spuneţi de şomeri şi de năpaste
Tîrgoviştea ţi-l face brusc ostil.

Pretinde că-i sărac şi fără pată
(dar toţi în jur sînt putred de bogaţi!)
el n-ar strivi o gîză, niciodată
(a dat numai un ordin, la gealaţi!)

A pripăşit, perfid, o ţigănie
care prin alte ţări ar sta la beci
numai şi numai bine lui să-i fie
şi să domnească pe cadavre reci.

El aparent e bun, mereu zîmbeşte
dar e mortală muşcătura sa
nu-i cereţi brusc să simtă creştineşte
unui ateu kominternist sadea.

Aceasta-i România la răscruce:
săracă, dezbinată, fără spor...
La loc comanda! Drumul ăsta duce
spre un război civil pustiitor!

În trîmbiţa minciunii prind să sune
cei care-ngraşă porcul în Ajun
promit salarii mari, şi pensii bune
cantine la săraci, rachiu, tutun.

Nu-i credeţi, fraţi români, fiindcă Satana,
prin gura lor, vă-ntoarce iar din drum
şi hoţi, şi proşti, ei cangrenează rana
ce-aveau de spus, au spus-o pîn-acum.

Ne-am săturat de tagma lor rapace
P.D.S.R, şi CHEIA - tot un drac
acum e timpul să ne lase-n pace
e public naufragiul lor buimac.

Analfabeţi, homunculi contra firii
spioni de trei parale, piază-rea
vor să îşi facă-n piaţă harakiri?
Nu au decît, dar noi nu-i vom urma!

De ani şi ani, domneşte doar o Lege
e Legea Junglei, monstru nesătul -
Popor Român, tu hotărăşti, alege!
Deşteaptă-te! Ajunge! E destul!

CORNELIU VADIM TUDOR,
februarie 1996