Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă

Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în ţări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn uşor"?


Eu ştiu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la şcoală ca un zdrenţăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alţii le vărsau pe jos.

Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, şi bani de buzunar
Dar eu, măicuţo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.

Când nu mă vede doamna-nvăţătoare
Eu scot fotografia şi-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", şi cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.

Dar unde eşti? În Spania? În Franţa?
Ai grijă de bătrâni, sau faci curat?
Tu mi-ai promis să nu ratezi vacanţa
Şi vei veni-n concediu – ai uitat?

În fiecare noapte te visez
Că mă dezmierzi, că-mi spui o rugăciune
Dar mă trezesc iar singur şi oftez
De ce-i aşa de scurtă o minune?

Mereu sunt accidente la televizor
Copiii singuri, ce-şi dau foc la casă
Nu-ţi face griji, eu sunt prevăzător
Şi am un înger care nu mă lasă.

Îl văd în haine albe, câteodată
Cu aripi ca de lebădă, pe cer
Îl simt ca pe-o icoană fermecată
Ce-mi dăruieşte, simplu, tot ce-i cer.

O singură dorinţă nu-i în stare
Să-mi împlinească îngerul cel bun:
Să vii acasă-n zi de sărbătoare
Să vii de Paşti, sau poate de Crăciun.

De-ai ştii câtă nevoie am de tine!
Cât vreau să te ating, să te sărut!
Stăpânii tăi n-au auzit de mine?
Tu nu le-ai spus de când nu ne-am văzut?

Hai, vino iar, regina vieţii mele,
Eu n-am să te mai supăr, îţi promit
În ochii tăi ghirlande sunt, de stele
Dacă te am pe tine-s fericit.

Nu vreau cadouri, astea sunt prostii
Eu sunt spartan, şi câine credincios,
Eu te ajut la greu şi pot munci
Fac piaţa, bat covoare, spăl pe jos.

Întoarce-te, iubita mea mămică!
Pe perna mea sunt lacrimi tot mai vii
Te-ndepărtezi prea mult şi îmi e frică...
Presimt că fără tine voi muri...

Corneliu Vadim Tudor