Ia-mi, Doamne, plânsul și mi-l du
În valea lungă a uitării,
Și adă-mi fericirea, Tu
Și pune-o-n locul întristării!
Ia-mi, Doamne, lacrima amară
De pe obrazul meu de dor...
Învață-mă să zâmbesc iară
Și dă-mi din nou aripi să zbor!
Fă-mă să uit nefericirea
Ce-n inimă mereu m-apasă,
Să simt în piept din nou iubirea
Copiilor, ce vin acasă!
Alungă, Doamne,-'nstrăinarea,
Că multe suflete desparte
Și să-Ți asculte toți chemarea,
Să se întoarcă de departe!
Căci sunt atâtea mame, care
Își plâng de-atâta timp amarul,
Uitându-se în depărtare,
Că între inimi...e hotarul!
Oprește lacrimile mele,
Că-n mine și-au făcut izvor...
Că-s și eu una dintre cele,
Care, în suflet poartă dor!