M-am trezit cândva-ntr-o gară,

Numărând pe ceas secunde,
Așteptând un tren s-apară,
Să mă ducă spre...oriunde!
Nu aveam nimic cu mine,

Sufletul îmi era gol,
Pornind pe-ale vieții șine,
Lumii, să îi dau ocol!
Stăteam trist pe un peron

Și priveam în jos și-n sus,

Neștiind în ce vagon,
O să fiu prin lume dus!
M-am urcat în cel din față,

Când venise rândul meu,

Și-astfel am pornit prin viață,
Trenul, tot oprind mereu...
Dintr-o gară-n altă gară,

Anotimp...cu anotimp...

Eu priveam pe geam afară,
Cum treceam grăbit prin timp!
Dintr-o haltă-n altă haltă,

Făr' să știu unde ajung

Și spre ce locuri mă poartă,
Trenul rece...trenul lung!
Oameni triști ori fericiți,

Îi vedeam pe hol umblând,

Unii coborând grăbiți,
Alții-n tren abia urcând!
Mi-am făcut loc printre gloată,

Mai mult stând într-un picior,

Fiind, la următoarea haltă,
Hotărât ca să cobor!
O voce fermecătoare,

Așa dulce mi-a șoptit,

Că aici e halta, care,
Mă va face fericit!
După-un drum rătăcitor,

Fără niciun țel în viață,

Reușisem să cobor,
În suflet cu o speranță!
Și-am găsit în astă haltă,

După ani și ani de chin,

O Ființă minunată,
Care m-aștepta să vin!
M-a luat cu drag de mână,

Pace-n inimă mi-a pus,

Și de-atunci, merg împreună,
Prin viață...cu IISUS!
De atunci, până acum,

Dragoste-n suflet îmi cerne
Și mă poartă pe un drum,
Spre Câmpiile Eterne!
--------------------------------------------
Dorel Mărgan

Cândva, un om, un biet argat,

Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

Dorel Mărgan

-Ce vrei să fii, când vei fi mare?

-Ce vrei să fii, când vei fi mare?

-Eu...vreau să fiu aviator...
Mereu aceeași întrebare,
E adresată tuturor!

-Vasilică, tu ce vrei,
Să te faci când o să crești?
-Eu, doamnă, ca părinții mei,
Doctor chirurg în București!

-Dar tu, micuță Mărioară,
Când o să crești, cam ce ai vrea...?
-Eu, vreau să fiu o profesoară,
Așa cum e mămica mea!

-Dar tu...Gheorghiță? De ce taci?!
Ia zi...răspunde clar și tare,
Cam ce ai vrea tu să te faci,
Când o să crești, copile, mare?

-Eu, doamnă, știți...sunt mai sărman,
La noi o fost puțin mai greu,
Dar...mi-aș dori să fiu țăran,
Așa cum este tatăl meu!

Vedeți...eu nu am țoale bune,
Căci n-am bani, doamnă 'nvățătoare,
Dar tatăl meu mereu îmi spune,
Că țara...fără țărani...moare!

Și cine o să mai muncească,
Dacă de domni e țara plină?
Și-atunci, cu ce or să trăiască,
Când foamea-n lume o să vină?

Nu am crescut cu prea mulți bani,
Și spun, că nu îmi e rușine,
Că toți ai mei or fost țărani,
Dar nu am dus lipsă de pâine!

Eu, doamnă, multe nu prea știu,
Dar tot aud că vin ani grei...
Așa că...asta vreau să fiu,
Țăran...cum or fost toți ai mei!

Dorel Mărgan

OPREȘTE LACRIMILE MELE

Dorel Mărgan

Ia-mi, Doamne, plânsul și mi-l du
În valea lungă a uitării,
Și adă-mi fericirea, Tu
Și pune-o-n locul întristării!

Ia-mi, Doamne, lacrima amară
De pe obrazul meu de dor...
Învață-mă să zâmbesc iară
Și dă-mi din nou aripi să zbor!

Fă-mă să uit nefericirea
Ce-n inimă mereu m-apasă,
Să simt în piept din nou iubirea
Copiilor, ce vin acasă!

Alungă, Doamne,-'nstrăinarea,
Că multe suflete desparte
Și să-Ți asculte toți chemarea,
Să se întoarcă de departe!

Căci sunt atâtea mame, care
Își plâng de-atâta timp amarul,
Uitându-se în depărtare,

Că între inimi...e hotarul!

Oprește lacrimile mele,
Că-n mine și-au făcut izvor...
Că-s și eu una dintre cele,
Care, în suflet poartă dor!

PRIETENUL MEU DRAG...

Dorel Mărgan

Căzusem cândva pe cărare,
De greul vieții apăsat,
Și am privit înspre cei care
La rândul meu i-am ajutat!

În al problemelor tumult
Nu mă gândeam că pot să pic,
Dar n-am cerut la ei mai mult,
Decât un braț, să mă ridic!

Îmi amintesc din când în când
Șî nu pot crede nici acum,
Că au plecat atunci pe rând
Și m-au lăsat acolo-n drum!

Când m-am văzut fără scăpare,
Cuprins de lacrimi și suspine,
De undeva...din depărtare,
Un OM, s-a îndreptat spre mine!

Și ajungând în dreptul meu,
Cu o privire iubitoare,
M-a ridicat pe brațul Său
Și m-a pus iarăși pe picioare!

Am reușit să mă trezesc
Din starea-n care m-am aflat
Și am dorit să-i mulțumesc,
Dar Călătorul a plecat!

Și mi-a părut atât de rău
Că n-am ajuns să-i spun nimic,
Căci fără ajutorul Său
N-aș fi putut să mă ridic!

O vreme bună L-am căutat
Pe-Acela ce-mi făcuse bine,
Deși Cel ce m-a ajutat
A fost tot timpul lângă mine!

Acum însă sunt fericit
Și vreau din inimă să spun,
Că să-L găsesc am reușit
Și-i prietenul meu cel mai bun!

Atunci când cad, nu-mi mai e frică,
Fiindcă privesc spre Ceruri, sus
Și-ntotdeauna mă ridică,
Prietenul meu drag...IISUS!