Lingăul

Interesul poartă fesul,zice-un vechi proverb stăbun
Iar când ai căruța plină,ești cel mai fericit român
Ajutor când dai la altul,vaca pe loc i-a fătat
Dar când ceri și tu la fel,vaca lui i-a înțărcat

Du-te vreme,vino vreme,toate vrei să le-nțelegi
Din ale omului purtări,pe care să le alegi ?
Pe cine n-ai lăsat să moară,nu te lasă să trăiești
De cel pe care-ai ajutat,trebuie-acum să te ferești

Când omul este în treabă,toți lingăii îl întreabă
Când nevoie au de el,îl pupă și îl dezmieardă
Dar cînd nu mai este-n treabă,nici în seamă nu-l mai bagă
Ajutorul ce-au primit,ipocriti și inumani,cu nesimtire îl neagă

Lingăul îi plin de grandoare,numai lapte,numai miere
Cînd te laudă și linge,limba lui nu varsă fiere
Nici nu bănuiești otrava care-n inimă-i mocnește
Ca să-și facă interesul,el smerit se căciulește

Vorbe dulci și înmiite,de la el auzi în valuri
Niciodată nu-i zgârcit în vorbe cu a lor daruri
Laude-ți face grămadă și ți le aduce-n turmă
Nici nu bănuiești atunci,gândul lui până la urmă

Lauda-i curge ritmat, și se-nclină,se apleacă
Și-n smerenie cadențată,vrea pe sine să se-ntreacă
Nici-un semn nu îl trădează,n-are-n ochi pic de roșeață
Doar zâmbetul de satană stă ascuns în a lui față

Dar când treaba și-a făcut și căruța-i este rasă
Îngâmfat peste măsură,din mândrie nu mai iasă
Hărănești un om și-un câine,mila de-amândoi te paște
Cîinele-n veci te recunoaște,omul nici nu te cunoaște

Dă-mi Doamne ce n-am gândit că mă mir ce m-a găsit
Am lins mâini,și cu plăcăciuni adânci poftele mi-am împlinit
De cei ce m-au sprijinit și cîndva,păcăliți,m-au ajutat
N-are rost să-mi amintesc,zis-a lingăul îngâmfat

Cele scrie-acum mai sus,pe nimeni să nu mai mire
Lingăii pe-această lume,trădarea o au în fire
Neînțelegând lingăii,Cerul, de mâhnire e cuprins
Că totuși pe lume-s oameni care scuipă unde-au lins.

18 mai 2018
Preot Ion Predescu

Ce dorim?

Prea grăbiți într-o lume grăbită,
Ne ducem viața, nu în armonie, ci în ... obidă.
Ne târâm, biete râme sub soare,
În loc să ne înalțăm, să tindem spre lumina ce nu moare.

O lipsă de comunicare, ce duce la pasivitate.

O acceptare, ce duce la lașitate.
O lume tracasată,
Încercând zi de zi să străbată
Către lumina și liniștea dorită,

Atât de greu de găsit, neîmplinită.


Traumele ascunse, din paradisuri pierdute,
Se vor regăsi în viețile avute.
Oricând și oricât vei încerca a le îndepărta,
Într-un prezent absent sau viitor târziu, ele, vor exista.

Adevărurile, oricât ar fi de dureroase,
La lumină trebuiesc scoase.

Adevărurile trebuiesc spuse,
În viața noastră trebuiesc aduse.

În viața noastră de luptă de supraviețuire,
Nu vom găsi alinare și mântuire,
Decât dacă, minciuna va fi îndepărtată,
Iar adevărul se va vedea astfel de îndată.

Phy

Dumbrăvița, 16.05.2023, ora14,14÷14,30