miercuri, 31 iulie 2024

Este anapoda și incredibil ce se întâmplă peste tot în eterna și fascinanta Românie:




Hoțul strigă hoții...
Nebunii cer socoteală celor înțelepți...
Păcătoșii acuză pe drepți...
Majoritatea se supune minorității...
Conducătorii sunt conduși de alții...
Supușii nu se supun...
Incompetenții își dau cu părerea în locul specialiștilor...
Puturoșii scot ochii celor harnici...
Mincinoșii sunt mai crezuți decât cei care spun adevărul...
Sunt certați împăciuitorii, iar nu scandalagiii...
Greșelile mici se pedepsesc mult, iar cele mari sunt trecute cu vederea...
Cei buni nu se implică, în timp ce
Nemernicii mișună pretutindenea...
Stau în frunte tocmai cei care ar trebui să stea la coadă...
Vorbesc despre patriotism cei care nu țin la țara pe care au părăsit-o...
Sunt promovați oamenii de nimic, în timp ce oamenii de caracter sunt marginalizați...
Se laudă cu realizări mărețe exact cei care și-au bătut joc de dregătorie...
Stau țanțoși exact cei care ar trebui să stea cu capu-npământ de rușine...
Oamenii sinceri și onești sunt luați de proști, în timp ce aceia care viclenesc au, deseori, câștig de cauză...
Sunt plezniți tocmai cei care au dreptate, iar cei care n-au sunt aplaudați...
Nevrednicia este premiată, iar faptele bune și meritele sunt tăinuite...
Acuză acuzații și trebuie să se apere nevinovații...
Vorbesc despre virtuți cei care au vicii...
Dau lecții tocmai cei care ar trebui să le primească...
Cei răi sunt buni, iar cei buni sunt răi...
Am ajuns vremurile în care numim păcatul virtute și spunem răului bine...
În țara asta și în lume se moare cu dreptatea în mână și cu adevărul pe buze...
 
Vai de noi!


duminică, 28 iulie 2024

Rugăciunea în bătaia gloanțelor ...


Ne-a povestit Stareţul Paisie:

„Odată, cele două companii ale unității noastre, care se aflau într-o fortificaţie naturală formată din stâncă, au fost înconjurate de o mie şase sute de răzvrătiţi. Toţi soldaţii cărau muniţii, iar comandantul mi-a ordonat să Ias telegraful şi să car și eu. M-a ameninţat chiar şi cu pistolul. Credea că nu voiam să car, deoarece voiam, chipurile, să mă ascund, Atunci am început să car şi eu muniţii, dar din când în când mergeam şi la telegraf și încercam să prind legătura cu comandamentul. În sfârşit, după multe încercări am prins legătura şi le-am dat de înțeles că ne aflăm într-o situaţie dificilă, în ziua următoare, în timp ce răzvrătiţii se apropiaseră foarte mult, încât puteau fi auzite înjurăturile lor, a venit aviaţia şi i-a împrăştiat."
 
Această întămplare o povestea mai tárziu Stareţul ca pildă celor care îl întrebau: „Ce folos aduc monahii stând în pustie? De ce nu ies în lume să ajute?" „Monahii, le răspundea Stareţul, sunt telegrafiştii bisericii. Atunci când ei iau legătura cu Dumnezeu prin rugăciune, Acesta vine degrabă şi ajută. O puşcă în plus nu ar fi ajutat cu nimic, în timp ce aviaţia a hotărât soarta luptei."
Arsenie, punându-şi viaţa în primejdie, l-a salvat pe Pandelis de la moarte. Această povestire a lui PandeIis era adeseori întreruptă de suspine şi lacrimi îmbelșugate de emoție şi recunoştinţă faţă de prietenul şi izbăvitorul său.

„Aproape de Navpact am avut de dus o mare luptă, în timp ce ne retrăgeam, deoarece răzvrătiţii aveau mai multe forţe ‚ am căzut şi m-am lovit, fiindcă duceam un aparat de transmisie greu în spate. Când au ajuns soldaţii la linia pe care o delimitaseră ofiţerii noştri, Arsenie a observat că lipseam. Atunci a lăsat jos aparatul de transmisie şi a început să alerge. Ofiţerii şi soldații strigau: Lasă-l! S-a dus... s-a pierdut. Dar Arsenie a venit lângă mine, după cum mi-au spus mai apoi ceilalţi, m-a Iuat în spate şi m-a trecut linia şi m-a adus în compania noastră. Când mi-am revenit l-am auzit pe căpitanul Vuduris, spunându-i lui Arsenie: «Tu ai un sfânt ocrotitor care te-a ajutat să-l salvezi pe acesta», Atunci am întrebat: Ce s-a întâmplat? Iar ei mi-au explicat că locul unde căzusem se afla la o sută de metri de linia rázvrătiţilor şi la două sute de metri de linia noastră.”

„Într-o zi, a continuat Pandelis, ne aflam undeva sus, într-un loc numit «Ucigaşul». Ne înconjuraseră răzvrătiţii şi nu puteam să scăpăm pe nicăieri, deoarece nu exista nici o ieşire. Arsenie era în picioare. Gloanţele zburau şuierând. Înspăimântat, l-am prins de tunică şi l-am tras în jos, Dar el nimic. Privea în sus și stătea cu mâinile aşa, încrucișate. Se vede că S-a milostivit de noi Cel Atotputernic, căci la un moment dat au venit avioanele şi ne-au deschis drum. În timp ce plecam, i-am spus:

— Bine, măi creştine, dar de ce nu te-ai aruncat jos?
— Pentru că mă rugam, mi-a răspuns el.
— Te rugai? l-am întrebat cu multă uimire.

Câtă putere trebuie să fi avut rugăciunea lui şi cât de mare să fi fost credinţa lui, încât a putut nesocoti gloanțele. Cred că îl ruga pe Dumnezeu să fie ucis el şi să se izbăvească ceilalţi. De aceea stătea în picioare, fără să se ascundă. Iar Dumnezeu CeI drept, văzând jertfirea lui de sine, l-a izbăvit şi pe el împreună cu ceilalţi.

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog