Vine un flăcău acasă:

versuri Ion Pribeagu

"Vine un flăcău acasă:
- Mamă! Tată! Ard de dor!
Am decis să mă însor
Cu fata lui moş Arvinte,
Că-i frumoasă şi cuminte
Gingaşă şi educată,
Pe deasupra încă-i fată.

Mama-l pupă şi-l mângâie,
Lăcrămând de bucurie.
Numai tata-i supărat
Şi-l priveşte încruntat.
Pe urmă îl ia de-o parte
Şi începe de departe:
- Mai demult, în tinereţe,
M-am iubit cu mama fetei.
N-o s-o iei, că nu se poate,
Ea ţi-i soră, tu-i eşti frate!

Flăcăuandrul, abătut,
Mult a plâns şi a băut,
Şapte zile, şapte nopţi,
Într-un beci, ascuns de toţi.
Peste-o lună jumătate,
Vine iar c-o noutate:
- Mamă! Tată! Mă insor
Cu copila lui Bujor!
Aşezată, gospodină
Şi mândră ca o grădină.
Mama îl îmbrăţişează,
Fericită lăcrămează.
Numai tata-i foc şi pară.
Îl conduce în cămară
Şi îi zice: - Scump fecior,
Cu femeia lui Bujor
Ne iubisem noi cândva,
De la mine-a rămas grea.
Tu-i eşti frate, puişor,
Deci nu poţi să te însori.

Iar băiatul, întristat,
Iar a plâns nealinat,
A băut rachiu şi vin,
Ca să uite de venin.
Încercând a treia oară
Să-şi aleagă soţioară,
Tata iar i-a povestit
Că cu mă-sa s-o iubit.
Iar pe urmă o aflat
Că la fetele din sat,
Vasilicai lui Arvinte
Şi fetelor de părinte,
Maricicăi lui Tulica
Şi fetei mătuşii Nica,
Copilei văcarului
Şi fetei primarului,
Anişoarei lui Dodon,
Pistruetei lui Anton
Şi odraslelor vecinii,
Fetei grase-a lui Arsenii,
Adrianei lui Costică,
Esmeraldei lui Opincă,
Mădălinei lui Istrate...
La toate le este frate!

Flăcăului, de amar,
Îi curg mucii în pahar.
Fetele de măritat
Toate i-s surori în sat.
Mama-l vede abătut
Şi îl ia la descusut.
El suspină ca de boală,
Plângând maică-sii în poală.
Cu năduf şi supărare
Îi spune măicuţei sale:
- Tata a însămânţat
Muierile de prin sat.
Cum, dracu, să te însori
Dacă toate ți-s surori?

Măicuţa, cu voie buna,
Râde-n hohot ca nebuna.
- Ce-i cu tine, mamă dragă,
Aici nu-i nimic de şagă!
- Apoi, dragul meu fecior,
Râd, că eşti neştiutor.
Adu-mi noră orice fată,
CĂ NU EL ÎŢI ESTE TATĂ!"

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist român și israelian de limba română, evreu născut în nordul Moldovei.

Vaca

Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca,, însă ,ca o fată,
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngâmfată :
„Cum să mă mărit c-un bou ?”

”E un cal prin curţi vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur- sânge !”

Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă !”
Comenta în pom o cioară,
„El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând , ce tragedie !
Vaca se certă cu calul,
Pân’departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, îi trase ,
Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are,
Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îşi zise,
Îl dau dracului de cal.
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă,uscată ,
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale,
Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită !
Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă , el ascultă.
El cu munca , ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca ( ne şopteşte,
un măgar) , c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte,
Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e , că-n căsnicie,
Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne !

Şi aşa, trec ani şi ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea , de faţă ,
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orişicare vacă,
Soţul ideal e-un BOU


Poezia a fost scrisa de Ion Pribeagu, pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet roman de origine israeliana nascut in judetul Botoșani. Deci, ION PRIBEAGU, mare umorist roman , nu e deloc necunoscut .

Cred ca aveti dreptate , 

Ion Pribeagu a scris si:

Un copil trecand odata
Pe mosia unui sat
A vazut pascand o vaca
Si grozav s-a minunat
Ce sa fie asta tata
Rogu-te de vrei sa-mi spui
Este vaca, dragul tati-i
E, nevasta boului
Auzind, El se mirara
Si-ntreba pe tatal sau
Cum si boii se insoara?
Numai boii, dragul meu!
pare ca este acelasi autor