Vatra

 ·

Am aprins în vatră focul, frigul a intrat în oase,
Doar bătrâni neputincioși, azi mai bântuie prin case.
Au plecat în lumea mare, toți copii să muncească,
Nu mai este loc acasă, plânge glia strămoșească.

Toți ciocoii vechi și noi, ne dezbină și ne mint!
Ei n-au frică de iubire, ei n-au frică de cuvânt!
Ana lui Manole țipă, jertfa-n ceruri o ridică.
Lumânarea stă aprinsă, pentru țară și credință.
Dau cu pietrele în viață, ura a ajuns povață,
Axele s-au inversat, răul este împărat!
Veți plăti voi la final, sfârșitul este fatal...,
Dar poate mai este vreme..., să vă lepădați de rele!

Camelia Cristea

Sunt

    Autor  Camelia Cristea

Sunt pasul de furnică-n-lume
Şi-mi duc poverile aşa cum pot,
Îmi las cuvintele să se cunune
Cu razele de soare la un loc.

În piept am inimă de carne
Şi-o simt cum plânge uneori,
Când un cuţit de vorbe grele
Îl răsuceşte până-mi dă fiori.
Simt liniştea oceanului în adâcuri
Şi greutatea muntelui în rugăciune,
Ţin macii îmbujoraţi în palme
Să nu-i strivească răul...de prin lume.
Sunt trilul păsării voioase
Ce a văzut seninul de cu zori,
Şi-n zborul ei a scuturat angoase...
Pe aripi port lumini de visători!
Sunt solul ce aduce pace,
Razboiele în lanţuri le convoc,
Sunt ziditor în sfere luminoase...
Şi mă înalt firav...!Pe scară urc cât pot.
foto internet