duminică, 22 noiembrie 2015

Socrate




  • In Grecia antica, Socrate (469-399 i. Hr.) era foarte cunoscut pentru intelepciunea lui..

    Intr-o zi, el s-a intalnit intamplator cu cineva, care i-a spus:

    "Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre cunoscutii tai?"

    "Stai o clipa", replica Socrate. "Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci print-un mic test, numit Testul celor trei."

    "Testul celor trei?"

    "Da", a continuat Socrate. "Inainte sa-mi vorbesti despre cunoscutul meu, sa stam testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?"

    "Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit doar."

    "In regula", zise Socrate. "Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu.
    Acum, sa incercam testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre cunoscutul meu, este ceva de bine?"

    "Nu, dimpotriva.. ."

    "Deci", a continuat Socrate, "vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?"
    Omul a dat din umeri, putin stanjenit si Socrate a continuat.

    "Exista o a treia proba - filtrul utilitatii. Ceea ce vrei sa-mi spui despre el, imi este de folos?"

    "Nu, nu chiar..."

    "Ei bine", a conchis Socrate, "daca ceea ce vrei sa-mi spui nu stii daca e adevarat, nici de bine, nici macar de folos, atunci, de ce sa-mi spui?"

luni, 16 noiembrie 2015

O pildă vie de iertare la un soţ autentic:





                                 ( Dedicaţii - Părintele Iosif Vatopedinul )
         Am întâlnit în viaţă o pildă de soţ adevărat şi autentic, care m-a
cutremurat. A trăit aici, prin părţile noastre, un domn adevărat, care în
firea sa purta întreaga desăvârşire omenească, cu ajutorului harului lui
Hristos. La vârsta de treizeci de ani a socotit că este pregătit să facă
pasul spre căsătorie. Ca un adevărat creştin, a stăruit cu multă
rugăciune şi cerere la Domnul nostru să-l lumineze şi să-l ajute in
scopul său. Şi-a întors cugetarea spre cuvintele Scripturii„femeia
bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19:14).
S-a hotărât, aşadar, să se însoare. Era încredinţat că persoana
care i-a fost peţită fusese trimisă de Dumnezeu. S-a făcut cu multă
evlavie nunta, de vreme ce au fost ţinute toate rânduielile noastre
creştineşti. Chiar dacă soţia sa era mai tânără decât el cu zece ani, nu a
ţinut seama de aceasta, având credinţă statornică în pronia
dumnezeiască. Deseori se purta cu ea ca şi cum ar fi fost fata lui. Plină
de viaţă, ea făcea şi mici greşeli, însă pe el niciodată nu-l preocupau
acestea, căci era copleşit de iubire.
              Pentru că avea afaceri însemnate în străinătate, îndatoririle
obşteşti l-au obligat să se mute acolo. Cu rugăciune şi crezând
totdeauna în atotmântuitoarea pronie a lui Dumnezeu, şi-a luat soţia
împreună cu el. Însă după putină vreme tânăra soţie a început să fie
nemulţumită. Bănuia că soţul ei a luat-o împreună cu el ca s-o
despartă de mediul ei. El a încercat atunci să o liniştească, dar n-a
reuşit. Şi soţia a plecat, întorcându-se singură în Grecia. A voit mai
apoi să trăiască libertatea, potrivit patimilor şi obişnuinţelor pe care le
deprinsese. Unii oameni „de meserie” au sfătuit-o spre cele rele şi a
ajuns să lucreze într-un cazinou ca femeie uşoară.
Soţul, desăvârşit şi mărturisitor, nu a încetat să se roage şi să se
neliniştească duhovniceşte pentru ea în fiecare zi. Rugăciune sa, sau
mai curând strigătul său către Dumnezeu era totdeauna acelaşi:
„Doamne al meu, voi stărui să te silesc pentru soţia mea. Sfânta
Ta învăţătură că «femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte»
nu se va stinge niciodată din fiinţa mea. Ascultă rugăciunea mea,
cererea mea, mijlocirea mea. Ce dacă, Doamne al meu, a căzut în
înşelare o tânără copilă? Eu mă rog pentru ea şi nu voi înceta să
plâng «în faţa Ta ziua şi noaptea». O voiesc pe soţia mea. Eu,
Doamne al meu, o iert. Tu nu o vei ierta? Nu o vei tămădui?
Pentru ce, Atotbunule Stăpâne, «negrăita» Ta golire/chenoză? Nu
ai ieşit căutându-l pe cel «pierdut», pe cel «rătăcit», pe cel bolnav.
Mărturisesc în faţa bunătăţii Tale că nu voi înceta să Te necăjesc,
dacă nu îmi dai înapoi soţia legiuită”.
                A continuat acest erou timp de doi ani să se roage, să plângă,
silind milostivirea preadulcelui nostru Mântuitor Iisus Hristos. În acest
timp al stăruinţei sale harul a lucrat. A trezit-o pe fată din căderea şi
pierzania ei şi a făcut-o să mărturisească cu suspine: „Dumnezeu
trebuie să facă acum alt iad, pentru că acesta care există este prea
mic pentru mine!”. Cu sfială, fără curaj, s-a hotărât să-i scrie o
scrisoare soţului care plângea: „Nu îndrăznesc să te numesc soţ, nu
am dreptul; însă, dacă mă întorc, mă vei primi fie şi ca pe o
slujnică?”. Numaidecât ce acesta a primit scrisoarea, s-a şi înseninat
şi a fost încredinţat că a sosit momentul sfârşitului chinului lor. I-a
răspuns cu fireasca sa tandreţe„Iubirea mea, de ce ţi-ai pierdut
curajul? Nu te-am trimis eu în vacanţă şi-mi aşteptam cu nelinişte
soţia? Iubirea mea, când te vei întoarce în braţele mele?”.
              După scrisoarea de răspuns, ea a prins curaj şi i-a scris: „Vin
deîndată”. S-au înţeles asupra zilei sosirii şi a aşteptat-o la aeroport.
Imediat ce ea a coborât şi l-a întâlnit, a căzut jos şi a început să se
lovească, plângând tânguitor. Atunci a luat-o în braţele sale şi
mângâind-o au ajuns la automobilul lor. A aşezat-o lângă el; o
mângâia neîncetat, încercând să o înduplece să nu-şi mai amintească
nimic din cele trecute şi spunându-i„Pocăinţa pe toate le vindecă,
de vreme ce ne vom ruga împreună”. Cu această tandreţşi
delicateţe a sosit noaptea. Numai ce a închis ochii acest erou al jertfirii
de sine şi al iubirii, că „a fost răpit în vedere duhovnicească şi a
ajuns până la al treilea cer”. Nu putea să descrie şi să istorisească
cele de care a fost învrednicit de harul dumnezeiesc. A văzut cetele
sfinţilor, „bunătăţile cele nepieritoare ale celor mântuiţi”, şi
întreaga iubire dumnezeiască, care l-a ţinut în extaz. Atunci cu
adevărat mi-am prihănit ticăloşia mea şi mi-am spus: te lauzi în deşert,
călugăre, cu viaţa ta, de vreme ce acesta, cu o singură jertfă, a fost
ridicat până la „al treilea cer”. Iată o pildă şi o icoană de soţ şi bărbat
adevărat. După această întâmplare, fata s-a dovedit a fi o soţie
desăvârşită (ideală)http://www.pemptousia.ro/2013/11/casatoriasi-
familia-5-o-povestire-adevarata-o-pilda-vie-de-sot-autentic/


Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog