marți, 28 noiembrie 2017

Când taci

În visul tău cresc maci
De dorul meu, subțiri,
Iar dacă încă taci
E pentru că-i respiri;

La masa ta sunt eu
Mă-mbăt de tine, știi,
Iar daca încă tac
E pentru că... tu scrii...

Și când în faptul serii
De umbre te desfaci
Iar eu nu știu de tine,
E pentru că... tu taci!

Shanti Nilaya

Mai multe poezii găsiti aici :
https://www.facebook.com/shanti.nilaya.96

În flori de trandafiri




Azi vreau să spun mai mult... Mi-e lumea mare
Și stropi din ea să cânt îi întrupez;
Pun haine de lumină și culoare,
Încât un sens, altcum, să desenez!

E scrisă și se scrie-ncontinuare -
Se generează-n câmp de trandafiri,
O aură din răsărit de soare
Și-un înțeles din florile cu spini...

Te-nțeapă doar ce tu, nemuritorul,
Mai vrei să crezi că-n tine a murit
Că parte ești doar din pământ, și-acolo
Toate se duc... Un vis despre sfarșit!

Nu-i lumea noastră, pasăre măiastră?!
Mai sus, mai tare, mai intens conține
De-ți faci în liniște - ca o fereastră,
Să se deschidă-n ea ziua de mâine

Când fără luptă într-aici și-acum,
Fără de legi rigide-n plinul lor,
Te-așează la picioarele credinței
În care de Întreg îți este dor;

Un dor de tine, de făptura-ți pură,
De scrisul ce e adevăr de Sus
Și înțelege că-ntr-a ta scriptură
Nicicând final, în literi, nu s-a pus!

Se mistuie de frământare noaptea,
E de plecare-n tine și ai vrea
Mișcarea asta, parcă "blestemată"
Să te tot cheme, zilnic, înspre ea:

Să-ți fii aproape în concentric sensul,
Să te resorbi din multe risipiri...
Ahh, Doamne, de exiști si de-ți stii sensul,
Predă-mi-l mie-n flori... de trandafiri!

Shanti Nilaya

Mai multe poezii găsiti aici :
https://www.facebook.com/shanti.nilaya.96

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog