OPREȘTE LACRIMILE MELE

Dorel Mărgan

Ia-mi, Doamne, plânsul și mi-l du
În valea lungă a uitării,
Și adă-mi fericirea, Tu
Și pune-o-n locul întristării!

Ia-mi, Doamne, lacrima amară
De pe obrazul meu de dor...
Învață-mă să zâmbesc iară
Și dă-mi din nou aripi să zbor!

Fă-mă să uit nefericirea
Ce-n inimă mereu m-apasă,
Să simt în piept din nou iubirea
Copiilor, ce vin acasă!

Alungă, Doamne,-'nstrăinarea,
Că multe suflete desparte
Și să-Ți asculte toți chemarea,
Să se întoarcă de departe!

Căci sunt atâtea mame, care
Își plâng de-atâta timp amarul,
Uitându-se în depărtare,

Că între inimi...e hotarul!

Oprește lacrimile mele,
Că-n mine și-au făcut izvor...
Că-s și eu una dintre cele,
Care, în suflet poartă dor!

PRIETENUL MEU DRAG...

Dorel Mărgan

Căzusem cândva pe cărare,
De greul vieții apăsat,
Și am privit înspre cei care
La rândul meu i-am ajutat!

În al problemelor tumult
Nu mă gândeam că pot să pic,
Dar n-am cerut la ei mai mult,
Decât un braț, să mă ridic!

Îmi amintesc din când în când
Șî nu pot crede nici acum,
Că au plecat atunci pe rând
Și m-au lăsat acolo-n drum!

Când m-am văzut fără scăpare,
Cuprins de lacrimi și suspine,
De undeva...din depărtare,
Un OM, s-a îndreptat spre mine!

Și ajungând în dreptul meu,
Cu o privire iubitoare,
M-a ridicat pe brațul Său
Și m-a pus iarăși pe picioare!

Am reușit să mă trezesc
Din starea-n care m-am aflat
Și am dorit să-i mulțumesc,
Dar Călătorul a plecat!

Și mi-a părut atât de rău
Că n-am ajuns să-i spun nimic,
Căci fără ajutorul Său
N-aș fi putut să mă ridic!

O vreme bună L-am căutat
Pe-Acela ce-mi făcuse bine,
Deși Cel ce m-a ajutat
A fost tot timpul lângă mine!

Acum însă sunt fericit
Și vreau din inimă să spun,
Că să-L găsesc am reușit
Și-i prietenul meu cel mai bun!

Atunci când cad, nu-mi mai e frică,
Fiindcă privesc spre Ceruri, sus
Și-ntotdeauna mă ridică,
Prietenul meu drag...IISUS!