sâmbătă, 15 iulie 2023

„Tatăl nostru” în limbajul florilor



Şi vântul porneşte
Ecoul Divin,
C-un freamăt pădurea
Răspunde: Amin.

Plâpândul ghiocel
Ieşind de sub zăpadă
Striga: Tatăl nostru
Ca lumea să-l vadă.

Care eşti în ceruri,
Şopti floarea-soarelui
Şi-un văl de lumină
căzu pe răzoare.

Smerit, busuiocul
Când vântul îl mână
Şi-i scutură roua
Sfinţească-se-ngână.

Când numele-Ţi spune
Trist ochiul-de-bou
Nu ştiu de-a fost şoaptă
Sau numai ecou.

Albastră ca cerul
O nu-mă-uita
Spune: Împărăţia
să fie a Ta.

Şi facă-se voia Ta
Suspină o camee
Calcată-n picioare
Pe alba alee...

Când nuferii-n lacuri
Văd stele că sunt,
Şoptesc: Cum e-n ceruri
Aşa și pe pământ.

Şi grâul, când moara
Vuieşte într-una
A zis: Pâinea noastră
Cea de totdeauna.

Iar nalba şi gura
De-leu, amândouă,
La fel, rugătoare,
Răspund: Dă-ne-o nouă.

Cu gândul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Şi spun: Iartă nouă
Greşelile noastre.

Precum noi iertăm
Greşiţii, încet,
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Şoptesc: Nu ne duce
pe noi în ispite.

Iar spinii, ce-odată
Martirii-i purtară
Şi ne izbăveşte
de rele – strigară.

Şi vântul porneşte
Ecoul Divin,
C-un freamăt pădurea
Răspunde:

Amin.

"Cercetează-te pe tine însuți




"Cercetează-te pe tine însuți cu luare-aminte ca şi când te-ai afla mereu în fața lui Dumnezeu! Nu-ți pune nădejdea în nimeni și nimic; toată credința puneți-o în Dumnezeu, nădăjduiește numai în El. Dacă duci lipsă de ceva, roagă-te lui Dumnezeu să-ți îndeplinească cererea după sfințita ta voinţă.

Pentru tot cei ai, mulțumește-i lui Dumnezeu, neîncetat. Recunoaște că tot ce ai, ai primit de la Dumnezeu, și nu de la altcineva. Ţi se întâmplă să înduri vreo lipsă? Nu te întrista, nu da vina pe nimeni, ci îndură lipsa cu osârdie și fără tulburare, şi gândeşte că pentru păcatele tale, meriți multe lipsuri și necazuri.

Nu recurge la mijloacele spre care te îndeamnă firea omenească; zi-ți în sinea ta: < Dacă Dumnezeu va binevoi să aibă milă de mine, o va putea face>. Celui ce crede astfel, Dumnezeu îi trimite tot de ce are nevoie. Cercetează-te cu luare-aminte și nu primi nicicum ceva de care nu ești convins că a fost realizat prin mijloace corecte, sau că nu ți-a fost trimis prin Voia lui Dumnezeu.

Dacă ești sigur că nu este așa, atunci primește darul, fără să stai la îndoială. Dacă afli că ceea ce ți se oferă a fost obținut prin neadevăr, constrângere, înșelăciune, sau viclenie, respinge darul. <Mai bine puțin și întru frica lui Dumnezeu, decât visterie mare și multă tulburare > (Pilde 15, 16)."

Sfântul Ignatie Briancianinov


Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog