"Cercetează-te pe tine însuți cu luare-aminte ca şi când te-ai afla mereu în fața lui Dumnezeu! Nu-ți pune nădejdea în nimeni și nimic; toată credința puneți-o în Dumnezeu, nădăjduiește numai în El. Dacă duci lipsă de ceva, roagă-te lui Dumnezeu să-ți îndeplinească cererea după sfințita ta voinţă.
Pentru tot cei ai, mulțumește-i lui Dumnezeu, neîncetat. Recunoaște că tot ce ai, ai primit de la Dumnezeu, și nu de la altcineva. Ţi se întâmplă să înduri vreo lipsă? Nu te întrista, nu da vina pe nimeni, ci îndură lipsa cu osârdie și fără tulburare, şi gândeşte că pentru păcatele tale, meriți multe lipsuri și necazuri.
Nu recurge la mijloacele spre care te îndeamnă firea omenească; zi-ți în sinea ta: < Dacă Dumnezeu va binevoi să aibă milă de mine, o va putea face>. Celui ce crede astfel, Dumnezeu îi trimite tot de ce are nevoie. Cercetează-te cu luare-aminte și nu primi nicicum ceva de care nu ești convins că a fost realizat prin mijloace corecte, sau că nu ți-a fost trimis prin Voia lui Dumnezeu.
Dacă ești sigur că nu este așa, atunci primește darul, fără să stai la îndoială. Dacă afli că ceea ce ți se oferă a fost obținut prin neadevăr, constrângere, înșelăciune, sau viclenie, respinge darul. <Mai bine puțin și întru frica lui Dumnezeu, decât visterie mare și multă tulburare > (Pilde 15, 16)."
Sfântul Ignatie Briancianinov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu