TIMPULE, DE CE ALERGI?

de Preot Sorin Croitoru

 
Timpul vieții mele trece
Și mă uit la ceas mirat
Și privesc spre calendarul
Pe perete atârnat:

Acum este dimineață
Și acum e noapte iar,
Acum este primăvară
Și acum din nou gerar,

Astăzi sunt cărunt la tâmple
Și ca ieri eram fecior,
Nici nu m-am născut ca lumea,
Că mă pregătesc să mor!

Zboară timpul vieții mele,
Însă nu sunt speriat,
Fiindcă știu că nu există
Moarte cu adevărat,

Ci o scurtă despărțire
Între spirit și pământ,
Între partea ce adoarme
Și se duce în mormânt

 
Și aceea veghetoare,
Ce se odihnește rar,
Însă nu dormind pe paturi,
Ci primind din ceruri Har.

Nu sunt speriat de moarte,
Fiindcă nu e un sfârșit,
Ci e începutul unei
Vieți cum nu am mai trăit,

Totuși mă înfiorează
Întrebarea: oare ea,
Viața asta fără moarte,
Va fi bună, va fi rea?..

Deci mă-ntorc la prima strofă:
Timpul este prea grăbit,
Parcă vrea să mă trimită
Sus, de unde am venit,

Însă peste universul
Ce se vede, mult mai sus,
Mă așteaptă judecata
Împăratului Iisus

 
Și de ea mă tem, prieteni,
Nu de moarte mă tem eu,
Ci mă tem de judecata
Fiului lui Dumnezeu

 
Care S-a jertfit pe Cruce
Ca un miel nevinovat
Ca să curățe cu sânge
Orice urmă de păcat.

Cum voi merge înaintea
Dreptului Judecător?..
Dacă Raiul nu-i de mine,
Nu-i mai bine să nu mor?..

Timpule, mai lasă fuga,
Căci sunt om, și toți greșim,
Ce-i cu graba asta mare
Să mă bagi în țintirim?!

Poți să mergi în pas cu mine,
Ce nevoie ai să fugi?..
Lasă-mi vreme de căință
Și de posturi și de rugi!

Doamne, când zidit-ai lumea,
Tu ai pus în ea și timp,
Ca văzându-l cum se scurge,
Să ne fie nouă ghimp.

Ne-ai adus din neființă
Și trăim mai mult fugind,
Încercând să facem multe,
Dar puține reușind..

Dă-mi, Te rog, Iisuse Sfinte,
Timp, să pot agonisi
Câte-un pic de fapte bune
Pentru Ziua ce va fi,

Când vei coborî din ceruri
Ca să judeci buni și răi..
Doamne, pune-mă de-a dreapta,
La un loc cu drepții Tăi!

Amin

STIATI CĂ...

♦     Distanţa dintre pământ şi soare face ca Pământul să fie singura planetă din sistemul nostru solar pe care viaţa poate exista şi înflori?…

♦  Înclinaţia pământului de 23,5 N produce anotimpurile?

♦   Există 12.000.000.000 de neuroni în creierul omenesc şi fiecare neuron este conectat cu alţi 10.000 neuroni?

♦  Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu răni deschise

plasate în camere medicale hiperbarice (cu presiunea atmosferică asemenea celei dinaintea potopului şi conţinut de oxigen mai bogat) se vindecă peste noapte?

♦     Un om declarat mort din punct de vedere clinic datorită intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi-a revenit după 3 săptămâni petrecute în această cameră?

♦     O roşie crescută 2 ani într-o astfel de încăpere a ajuns la

înalţimea de peste 5 metri, a produs 930 roşii şi a continuat să crească?

♦     Înainte de potop orice radiaţie dăunătoare era filtrată de învelişul de apă din atmosferă, creând condiţiile pentru o sănătate perfectă, mutaţiile maligne fiind inexistente?

- În apropierea piscurilor, munţii sunt formaţi în mare parte din

straturi marine ce conţin frecvent fosile marine recente, ceea ce demonstrează că aceste vârfuri s-au aflat sub apă?

(fosila = o creatură vie, prinsă şi îngropată cu repeziciune în vârtejul sedimentelor fără să fi avut suficient timp pentru a se descompune sau a se dezintegra).

Zâmbetul ceresc

Să vă spun despre un creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran. Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii. - Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd... - Ia nu- mi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos?

- Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos! - Chiar Îl vezi pe Hristos? - Da, Îl văd! - Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte? Zâmbeşte vreodată? - Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte! - Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi zâmbeşte?

Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe. Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai văzut pe Hristos. Ţi-a zâmbit“.

Două pupeze într-un tei

Trecute de floarea vârstei
Plictisite și țâfnoase
Dar la limbă veninoase
Se apucară de vorbit

Cum că vulpea a slăbit
De când și-a făcut iubit
Chiar pe ursul păcălit
Pupăza cea mai moțată

Își aduse aminte îndată
Că veverița minionă
A intrat la cioară bonă
A spălat și a scrobit

Până puii s-au albit
Că și capra cu trei iezi
Într-o zi pe la amiezi
A plecat și-a dus plocoane

Ca să-și pună silicoane
Și că ar vrea bunăoară
Să intre ca secretară
Lupul i-ar fi fost amant

Dar capra la înșelat
D-aia pe iezi i-a mâncat
N-a uitat pe coțofană
Că și-a luat haină de blană

Și că bani n-ar fi avut
Decât dintr-un Revolut
Transferați de-un papagal
Care are cașcaval

 
Pupăza cu creasta mică
O bârfește pe furnică
Că ea n-ar duce în spate
Nici un fel de greutate

Că amant l-are pe greier
Doar muzică are în creier
Cântă în Berăria H
La cimpoi și fluieraș

Cârtița este tenace
Nu e oarbă ,se preface
A făcut totul cu cap
Să ia pensie de handicap

Barza este slăbănoagă
N-are nici un pic de vlagă
Are tenul cam livid
Că și-a pus în cioc acid

Și vorbind ele în șoapte
Și-au dat seama că e noapte

Morala?
Că aici am vrut să ajung
Calul moare de drum lung
Prostul chiar și când murea
Purta grija altuia

~Mariana Luca-Croitorescu~

Vis

 

✍️Eliana Popa


Mă obosește viața uneori...
Și sufletul a obosit, sărmanul!
M-aș odihni în cupa unei flori,
Și-un fluture să-mi fie șambelanul.

Dintr-un zefir să-mi țese baldachinul
Și pernă să îmi facă dintr-un nor,
Bondarul să îmi fie arlechinul
Să râd de el pân' am să simt că mor.

Apoi s-adorm pe-o aripă de înger,
În simfonia crinilor celești,
Să îmi croiesc baghetă dintr-un fulger,
Să fac din lume raiul cu povești.

Dar tare greu e lutul ăsta, Doamne,
Din care m-ai făcut și m-ai zidit;
Mă trage-n jos, mă ține în piroane
Pe lemnul vieții zace răstignit.