Mi-e imposibil fara tine

Nici nu mai stiu daca erai frumoasa
Si nici in ce culori iti sta mai bine,
Stiu doar ca amintirea nu ma lasa
Si ca mi-e imposibil fara tine.

Vizionez femei nenumarate,
Femei interesante ma mai suna,
Dar rece si strain ma simt de toate
Si nu ma vad cu ele impreuna.

Nu pot nici sa-mi explic intreaga drama,
Care-a decurs din intalnirea noastra,
Dar vechiul dor al dragostei ma cheama
Si tu imi faci cu mana la fereastra.

Subtile explicatii cui i-as cere?
Tot prostul face pe interesantul
Si-n condamnarea asta la tacere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.

Si cum sa transformam iubirea-n ura,
De ce nu noi, ci solii sa lucreze,
Si sa patam simtirea cea mai pura,
Punand incendiul tot in paranteze?

N-as vrea sa te-ndarjesc sau sa te sperii,
Nici sa te fac sa te-ndoiesti de tine,
Dar eu te-am adorat fara criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.

De dragul tau, am fost cu lumea-n lupta,
Te-am aparat de barfe si de crivat,
Si dupa toata veghea ne-ntrerupta,
Cedez numai in lupta impotriva-ti.

Si totusi tu ai fost cea mai frumoasa,
La mine-n brate iti fusese bine,
Obsesia iubirii nu ma lasa
Si- mi este imposibil fara tine

Adrian Păunescu

Umbre la Iasi

de Adrian Paunescu

Aud pe-aici, pe lîngă mine paşi
Vin voci străvechi să cînte şi să mustre,
Un paradis e îngropat la Iaşi
Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Vin voievozi cu degete subţiri
Un stins condei îşi plînge arabescul,
Ceva ce va-ntîmpla la Convorbiri,
Apare un poem de Eminescu.

Alecsandri va regăsi discret
Durerea şi misterul din talangă
Şi lîngă umbra marelui poet
Va creşte metafizica lui Creangă.

Ceva inexplicabil e aici,
În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,
Dicţionaru-i pus a se îndulci
Cu miere sacu-şi coase orice petic.

Sînt clipe, uneori, sînt zile chiar,
Cînd vin fantomele de cai în tropot,
Atunci Moldova toată-i un altar
Proteguit de fiecare clopot.

Întregul Iaşi e desenat frumos
Şi orice pas al frunzelor rămîne
De parcă, el e dintr-un nobil os
Biblioteca Patriei Române.

Arhitectura lui e de amurg,
E o chindie fiecare casă
De-atîtea umbre ce din vremuri curg
Întregul Iaşi e-o noapte luminoasă.

Aici un tei ajunge împărat,
Şi o bojdeucă intră în legendă,
Aici, pereţii au încorporat
O stare genială permanentă.

Aici, mai dulce curge vinu-n teasc
Şi om mai bun ca moldoveanul nu e
Aici, chiar şi copii cînd se nasc
În faşă au proiectul de statuie.

Eterni sînt toţi în fiecare zi
De struguri veşnici fumegă povarna.
Ca o-nflorire de mitropolii
Îşi regăseşte ziua sfîntă iarna.

E ziua de unire dintre fraţi,
Cînd Iaşul a ales cu bărbăţie
Decît fruntaş între înstrăinaţi,
Mai bine-al doilea-ntr-o Românie.

De ce-au ales nu Iaşi, ci Bucureşti,
În fond, întregul Iaşi era un templu?
Voi, clăditori ai soartei româneşti,
Purtarea Iaşului e un exemplu.

Şi umbrele ilustre care vin
Să scuture de orice rele piatra,
Încuviinţează pasul spre destin
Şi laudă acestei patrii vatra.

Şi mai ştiau acei ce-au acceptat
Că Iaşu-i Iaşi, că nu-l sfarîmă timpul,
Că zeii unui neam neînfricat,
Aici la Iaşi şi-au hotărît Olimpul.

JURAM PENTRU ARDEAL.. .

Ce veşti mai aveţi voi, români, despre Iancu
Să spună ce ştiu toţi acei care ştiu
Ce veşti să avem, suntem oastea lui Iancu
La Ţebea, la Ţebea, eroul e viu
Eroul ne cheamă, ne cheamă la Ţebea
Al nostru frumos, pătimit crăişor
Aici ne rugăm pentru Iancu, la Ţebea
Roş-galben-albastru - altar tricolor

Trăiască duhul lui Iancu
Trăiască moţul între moţi
Câmpia Libertăţii spune
Că Avram Iancu suntem toţi

Popor românesc, nu uita niciodată
Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi
La tine acasă cât faci ochii roată
De dragul eroilor veşnic să arzi
La Ţebea foşnesc româneşte gorunii
Şi-ntreg calendarul se-aude pe drum
Şi clopote fierb untdelemnul furtunii
La Ţebea, la Ţebea, la Ţebea acum

Şi nu e român omul care în viaţă
O dată măcar, într-un ceas minunat
Pe sine privindu-se parcă în faţă
Lui Iancu Avram nu i s-a închinat
Tu, Iancule sfânt, ne-ai purtat idealul
La Ţebea venim, fiii tăi te cinstesc
Lui Iancu-nchinare, trăiască Ardealul
Trăiască întregul popor românesc...
( Adrian Paunescu )
http://ro.netlog.com/sebastiano_argentti/photo/..

Cine iese ultimul din tara ?

 de Adrian Păunescu
Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.
Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?
Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.
Sfîntă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?
Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu există stînga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stînga.
Ne vor întreba copiii, mîine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.
Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte la hotare.
Coridor european şi-atîta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bîta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.
Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.
Fînul necosit se-nvîrtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.
Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.
N-avem nici o şansă de izbîndă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.
C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina. 

MAMĂ TARĂ de Adrian Păunescu

Cu lacrimi ti-as scrie, batrâna mea tara,
Un cântec facut dintr-un lut absolut,
Copii sa-ti creasca, dusmanii sa-ti piara
Sa fii viitor si prezent si trecut.

La tine eu vin înainte de lupta,
Si stau în genunchi si iertare îti cer
Si lancea îti jur sa-mi ramâna nerupta
Si daca-mi ceri, pentru tine sa pier.

Ce ochi de lumia, ce ochi ai tu MAMĂ,
Pe noi în lumina si mila ne cresti,
Si vorbele tale curate ne cheama,
Din toate stravechile Tari Românesti.

Eu MAMĂ îti zic, dar aud ca-ti spun TARĂ,
Cu lacrima-ti scriu nestirbit juramânt:
Lumina din ochii tai buni sa ma doara
Oricât s-o-ntâmpla sa traiesc pe pîmânt.

Si cum sa te dau pentru alta pe lume?
Comert cum sa fac cu un deal de stramosi?
Al tau sunt eu TARĂ, cu fapte si nume
Ca-n colt de batista pe steag sa ma cosi.

Da-mi pietre sa car, da-mi pe limba tarâna,
În oase rîstoarna-mi fiertura de stea,
Acopera-mi ochii si taie-mi o mâna,
Al tau sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

C-a fost adevar sau vis sau reclama
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu.
Al LUI feminin îi esti tu, TARĂ MAMĂ,
Puterea suprema a tot ce-i mai bun.

Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt,
Prin mine datori îti sunt înca scitii,
MAMĂ, tu, TARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT !

Poezie dedicata de Adrian Paunescu colegilor marlamentari

Poetul  Adrian Păunescu, publicăm o poezie trimisă de dincolo de mormânt de acesta. Este o poezie care nu plânge, ci urlă durerile acestui popor batjocorit de o clasă politică impotentă, distrugătoare, anti-naţională.

Este aşadar o poezie naţionalistă, cu multe adevăruri pe care ori nu le spunem, ori nu le acceptăm. pentru detalii vizitaţi blogul lui Mircea Cercelaru...


„Marş de Adio (Colegilor mei mârlamentari)”

de Adrian Păunescu (foto - Alba Iulia)

http://blogenciclopedic1.blogspot.com/2011/02/mars-de-adio.html

La muncă, derbedei, că trece anul
şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
P...da mamii voastre de nemernici.
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
şi-apoi convingeţi-vă că e bine

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
v-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
s-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
de e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
pe-această tristă ţară Basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
s-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
ia cereţi-vă puţintel, afară.
Decât să vă trimită ţara noastră,
mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
şi nu albanizaţi această ţară .
Băgaţi viteză, că vă trece anul
şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
„La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!”

Cu siguranţă nu toţi vor „gusta” poezia, dar merită să ne trezim din când în când din viziunea noastră mioritică despre lume...

CHEIA

De Adrian Păunescu

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie,
Cu o apa, c-o papusa...
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa .

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care iti deschide perspectiva spre infern.

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita.

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei, si... basta!
Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta ...
Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa

Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa..

Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"?

Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta - dai un ban, mai tragi odata
Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria..

Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
"Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura

uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata."

Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei,
Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia..

Si exista chei... o groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.

Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se loveasca cheia si sa fie.... jucausa.
Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele?

Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

'Geaba-ncerci, 'geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol" si cheia "fa",
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.

Fwd: MARŞ DE ADIO - Merita invatata pe de rost

Show Details

La muncă, derbedei, că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul mamii voastre de nemernici!
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
Care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
Aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
Ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
S-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
Cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
De e trădarea voastră-atât de fermă ?
Aţi pus nenorocita voastră labă
Pe-această tristă ţară basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
S-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
Supunere poporului spre-a-i cere.


Şi toată zbaterea a fost degeaba
Că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
Actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,
Ia cereţi-vă, puţintel, afară.
Decât să vă trimită ţara noastră,
Mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
Şi nu albanizaţi această ţară .
Băgaţi viteză, că vă trece anul
Şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
Decât lozinca lui Fănuş cel mare :
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
"La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

Adrian Păunescu (6 iunie 1997, Dăbuleni)

Mi-e imposibil fara tine - Adrian Paunescu

 
Nici nu mai stiu daca erai frumoasa 
Si nici in ce culori iti sta ma bine, 
Stiu doar ca amintirea nu ma lasa 
Si ca mi-e imposibil fara tine 

Vizionez femei nenumarate, 
Femei interesante ma mai suna, 
Dar rece si strain ma simt de toate 
Si nu ma vad cu ele impreuna. 

Nu pot nici sa-mi explic intreaga drama, 
Care-a decurs din intalnirea noastra, 
Dar vechiul loc al dragostei ma cheama 
Si tu imi faci cu mana la fereastra, 

Subtile explicatii cui i-as cere ? 
Tot prostul face pe interesantul 
Si-n condamnarea asta la tacere, 
Mai conversesz de-a surda, cu neantul. 
..........

Cine iese ultimul din tara ?

Saracia noastra ne omoara,
De atîta mars ne doare splina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Duca-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plina libertate,
Cea mai mare sa devina ura?

Pluralismul -- tuturor ne place,
Chiar daca îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.

Sfînta-i opozitia pe lume
Si organic preferam rasparul,
Dar de ce, în pacaleli si glume,
Nu se mai distinge adevarul?

Mai conteaza, uneori, si fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu exista stînga fara dreapta,
Nu exista dreapta fara stînga.

Ne vor întreba copiii, mîine,
Mortii vor sari sa ne condamne,
Daca, pentr-un colt mai bun de pîine,
Ne vom vinde tara noastra, Doamne.

Libertate si democratie,
Pasapoarte pentru fiecare,
Dar de mila nimeni nu mai stie
Si e vraiste la hotare.

Coridor european si-atîta,
Sub o licitatie marunta,
Provocarea, patima si bîta
Si în curti, si-n piete se înfrunta.

Om la om nici nu mai vrea sa creada,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singura se scoala o balada
Si în zdrente circula pe sate.

Fînul necosit se-nvîrtoseaza,
Putrezeste sus, pe crengi, caisa,
În tacerea-nalta de amiaza
Mortii îsi aud ei însisi zisa.

Cale pietruita cu dezastre,
Noapte-ntredeschisa pentru-o ora
Grijulii cu soarta tarii noastre,
Voievozii-a moarte ne implora.

N-avem nici o sansa de izbînda,
Vom ramîne bieti orfani pe-aicea,
Daca, suparati pe cei la pînda,
Am trezit din moarte cicatricea.

C-un refren de muzica usoara,
Într-un fel, ne recunoastem vina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.

A PAUNESCU

Totuşi, iubirea de Adrian Păunescu

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, plasa Bălți, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un poet, publicist, textier și om politic român