Se afișează postările cu eticheta POEZII de IRINA LUCIA MIHALCEA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POEZII de IRINA LUCIA MIHALCEA. Afișați toate postările

duminică, 27 iulie 2014

Între chin şi sublim, o punte de nuferi!




Printre cuvinte şi gânduri,
gravate-n noi adânc, ne scriem viitorul.
Pe firul ierbii ne creştem câmpul,
cu norul singuratic pictăm un cer,
iar delta din trestia legănată în lungile tăceri.

Vreau să te luminez, să mă luminezi,
să renasc,
să fim un glob de lumină,
de durere, de plăcere.

Un foc viu în dansul cosmic,
- eu, fiica Soarelui -
două vase prin care curge nectarul iubirii!

Vreau să pătrund în adâncul tău,
până la cerul interior,
să alung norii, să te trezesc la viaţă
şi să te liniştesc,
aşteptându-ţi inima să-ţi bată calm!

Ne-am deschis cerurile,
împreuna cântăm imnul vieţii!

Să mergem pe cursul râului,
adânc, tot mai adânc să mergem,
printre cuvintele risipite-n abisuri,
în litere şi sunete,
în renaşterea emoţiilor.
Să mergem prin fiecare vis, fără iluzii,
să reluăm amintirile ce ni s-au topit în suflet.
Să mergem,
să continuăm să mergem,
să simţim, să trăim şi să iubim
în nemărginirea dorului unui timp!

Pe râul tău alunec, în lumea ta pătrund
să-ţi văd cerul senin şi uit ce caut,
şi uiţi că sunt, uităm de noi.

În unda cercurilor reverberate, - vibraţii-n lanţ -
viaţă, lumină, un câmp de păpădie!

Mă fascinează tot la tine, iubito,
pulsezi ca o inimă,
O stea eşti pentru mine, divină eşti!

Tu... Eu... noi! Divină iubire, un sens dat vieţii,
Să bem din apa iubirii!

Predestinată-mi eşti - un vis, un paradis -
Am văzut viaţa, emoţia trezeşte trupul,
sărutul soarelui este acolo,
un nufăr deschis în palmele mele,
Ni s-a întâmplat nouă,
Tu, marea mea, combinaţia de tu şi eu,
acea durere inexplicabilă!

Eu, valul tău... un ţărm şi-un val, şi poezia lor!

Între chin şi sublim, o punte de nuferi,
Totu-i un vis ce dispare în zori,
o fâşie din timp,
şi viaţa, şi omul, şi totul! Toate-s secunde!

Tu care te joci cu cerurile, nu te juca cu visele,
Mâine e doar o filă nouă din oglinda tăcerii!


Irina_Lucia_Mihalca

sâmbătă, 1 iunie 2013

Nu ştie nimeni când cade o stea


Omul este cel ce ar trebui
să-şi vegheze lumina dată, iubirea!
Împreună trecem prin tenebrele care
ne-apasă din adâncuri,
Împrăştiem aurore spectrale,
ne scufundăm, puri şi drepţi,
pentru a ajunge
în melancolia verde a câmpului sufocat
de roşul sângeriu al macilor.
Călcăm uşor printre norii de nelinişte,
pătrundem în rănile translucide sfidând
legile gravitaţiei
şi sângele inimii pulsânde.

Prin nodul de lacrimi curg simţirile noastre,
Continuăm să mergem în umbra
penumbrei contopite
din promisiunea fiecărui vis.

Ne adâncim mereu mai departe
acolo unde regăsim, caldă,
amintirea unor timpuri necunoscute.

În curând vom atinge
culorile crepusculare ale apusurilor
stinse de ţipătul stelelor.
O corabie ce pluteşte uşor la marginea timpului!
Pentru că da, ne-am iubit, simţindu-te,
În coşul aşteptărilor ştiu că ai:
vreau comunicare, vreau atenţie,
vreau să mă vezi că sunt aici,
vreau să mă vezi şi când dorm,
vreau să mă înţelegi, fie şi doar, privindu-mă!
Dar, mai ales, să mă simţi în undă,
indiferent de distanţă. O artă a simţirilor!

Te-am simţit, eu nu mă simţeam,
Dragoste şi dorinţă, aşa s-a numit visul!
Închid ochii şi văd
secvenţe de mare iubire, sublime simţiri,
Două energii care unindu-se se înalţă,
un magnetism format în interior şi între noi
.
Mă întreb, acum, ce este omul?
Scânteia divină care se manifestă
şi care-aşteaptă
să redevină scânteie divină!
Nu ştie nimeni când cade o stea - îmi spuneai
prin timpii risipiţi şi stingheri
ai cercului suferinţei, parcă fără sfârşit...
sursa
http://ro.netlog.com/Irina_Lucia_Mihalca/blog

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog