Între chin şi sublim, o punte de nuferi!

Printre cuvinte şi gânduri,
gravate-n noi adânc, ne scriem viitorul.
Pe firul ierbii ne creştem câmpul,
cu norul singuratic pictăm un cer,
iar delta din trestia legănată în lungile tăceri.

Vreau să te luminez, să mă luminezi,
să renasc,
să fim un glob de lumină,
de durere, de plăcere.
Un foc viu în dansul cosmic,
- eu, fiica Soarelui -
două vase prin care curge nectarul iubirii!

Vreau să pătrund în adâncul tău,
până la cerul interior,
să alung norii, să te trezesc la viaţă
şi să te liniştesc,
aşteptându-ţi inima să-ţi bată calm!
Ne-am deschis cerurile,
împreuna cântăm imnul vieţii!

Să mergem pe cursul râului,
adânc, tot mai adânc să mergem,
printre cuvintele risipite-n abisuri,
în litere şi sunete,
în renaşterea emoţiilor.
Să mergem prin fiecare vis, fără iluzii,
să reluăm amintirile ce ni s-au topit în suflet.
Să mergem,
să continuăm să mergem,
să simţim, să trăim şi să iubim
în nemărginirea dorului unui timp!

Pe râul tău alunec, în lumea ta pătrund
să-ţi văd cerul senin şi uit ce caut,
şi uiţi că sunt, uităm de noi.
În unda cercurilor reverberate, - vibraţii-n lanţ -
viaţă, lumină, un câmp de păpădie!

Mă fascinează tot la tine, iubito,
pulsezi ca o inimă,
O stea eşti pentru mine, divină eşti!
Tu... Eu... noi! Divină iubire, un sens dat vieţii,
Să bem din apa iubirii!

Predestinată-mi eşti - un vis, un paradis -
Am văzut viaţa, emoţia trezeşte trupul,
sărutul soarelui este acolo,
un nufăr deschis în palmele mele,
Ni s-a întâmplat nouă,
Tu, marea mea, combinaţia de tu şi eu,
acea durere inexplicabilă!
Eu, valul tău... un ţărm şi-un val, şi poezia lor!

Între chin şi sublim, o punte de nuferi,
Totu-i un vis ce dispare în zori,
o fâşie din timp,
şi viaţa, şi omul, şi totul! Toate-s secunde!
Tu care te joci cu cerurile, nu te juca cu visele,
Mâine e doar o filă nouă din oglinda tăcerii!

---

Irina_Lucia_Mihalca