Poate floare...

Multe răni săpate-n stancă
Au plâns nopțile-n-trecut,
Am migrat în zori senine
De iubire și cuvânt.

Am lăsat în urmă dorul
Chinuit de așteptări...,
Și-am pășit în câmp deschis
Presărat cu albe flori.
Am luat cartea de citire,
Învăț iarăși alfabetul
Prin cuvinte fac volute,
Plânge-n taină...el poetul!

Mă opresc la ceas de seară
Și îmbrățișez copacii,
Adun frunzele iertării,
Ne iubim cu toți că frații.
Aduc marea într-o cană
Și o sorb fără clipire,
Mă îmbat cu vise calde
În povestea de iubire.
Într-un lujer de bujor
Am legat cu fir speranța,
Gândul...că-ntr-o bună zi,
Poate floare... eu voi fi...

 

10.06.2014
Camelia Cristea