( foto - România Mea )
Nestatornic este drumul vieții,
Trăiesc relativ și indirect,
Sting obrazul în sudoarea gheții
Și-aleg tot ce este imperfect.
Am un gând de aur ros de molii,
Iar cămașa - mi este ruptă-n cot,
Trec pe lângă poarta sfintei Golii
Când postind, când visând antricot.
Port pe umeri candelabre arse,
Iar lumină nu mai văd în jur
Mă ascund după-ale vieții farse
Și-am jurat că n-am să fac sperjur.
Universul bate-n umbră toaca,
Eu rog vremea să mă țină-n rând,
Timpu-mi cere să mă cert cu joaca
Fi'ndcă sunt doar umbra unui gând.
Mult mi-e dor și port în suflet glia
Azi, când zbor precum o turturea,
Sufletul îmi este-n România,
Fiindcă-acolo este mama mea.
martie 2017
vasile david