Este toleranta o virtute globala?

Ce parere aveti despre toleranta? In principiu, este un concept frumos, prin care se presupune ca respectam libertatea celuilalt de a alege ce pofteste, fara sa ne implicam in judecarea deciziilor lui.
Toata lumea se intrece in ziua de astazi sa proclame toleranta o virtute globala sau macar sa o bifeze in propriul CV. Cati dintre cunoscutii nostri nu se lauda: “eu nu am nimic cu homosexualii”, “eu am prieteni tigani”, “mie-mi plac negrii” etc?
Parerile par sa fie deja impartite intre cei care au o atitudine (pro sau contra) si cei care se feresc sa aiba atitudini (neutri, ca Elvetia).
Romania este un teritoriu al multor democratii formale si al putinelor libertati autentice. Parade gay sabotate, minoritati etnice discriminate, incercari de-a pune pumnul in gura realitatilor deranjante - iata cateva trasaturi dintr-o schita a atitudinilor negative. Ceea ce unii se straduiesc sa inalte, altii isi dau silinta sa coboare.
De alta parte se numara cei blajini, cei rabdatori, care lasa lucrurile sa se intample: imbratisarea curentelor religioase si spirituale de import, proliferarea cetatenilor “de culoare”, gesturi mai marunte sau mai profunde care altereaza credintele anterioare, acestia le primesc in realitatea lor cotidiana. Unul din dezavantajele tolerantei este tocmai contagiunea: o data acceptat, un lucru pana nu demult anormal, devine considerat normal.
Iar in tabara neutrilor - intre alb si negru, este acel teritoriu gri al lui “atata timp cat nu ne intersectam, eu nu am nimic cu “ei”- fie ei tigani, homosexuali, calugari sau alte categorii care ne starnesc sau nu toleranta.
De partea cui este dreptatea? Categorizarile in sine ne arata cat de fragila este constitutia acestui concept despre care mai mult se vorbeste decat se aplica. Atata timp cat in discutiile, in comportamentul si in gandurile noastre ascunse persista o serie de clisee, de prejudecati si de stereotipuri, la fiecare colt pandeste intoleranta.
Aratam intelegere fata de oameni, de culori, de credinte, atata timp cat ele nu contravin propriilor noastre conforturi psihice. Acceptam adesea ce nu ne place pentru ca asa am auzit in jurul nostru ca se face, nu pentru ca am respecta cu adevarat libertatea cuiva. Daca ceva ni se pare dubios, daca ne dezgusta ceva, inchidem cuminti ochii si exersam arta lui a fi “politically corect”.
Faptul ca toleram nu inseamna neaparat ca facem o alegere corecta, mai ales cand cei inghesuiti de noi in diverse categorii incalca diverse norme morale si spirituale.
Intr-adevar, nu suntem in masura sa judecam ce nu intelegem, fie ei simpatizanti MISA, de exemplu sau secte care proclama preoti din randul femeilor. Nu, nu putem sa ii fortam pe ceilalti ce credinta sa urmeze, ce mancare sa manance si ce haine sa poarte.
Dar a tolera nici nu inseamna ca-i intelegem pe cei ce-si irosesc viata, energia, sufletul, in incercari desarte. Tolerandu-i, nu le aratam ca ne e mila sau ca vrem sa-i ajutam in vreun fel. Nu facem nicio fapta buna tolerand manelele, ignoranta, mizeria intentionata, lenea, minciuna, indolenta, infatuarea, orgoliul, mandria, etc. De asemenea, gresim in incercarea de a face si noi ca ei, doar-doar, o sa intelegem mai bine “lumea” in care traiesc.
Traim cu totii in aceeasi lume, unii mai bine, altii mai dupa ureche, insa avem cu totii nevoie de acelasi adevar: puterea de a vedea in celalalt propria persoana, fara sa ne tragem indaratul sarmei ghimpate a individualismului, de unde fluturam anemic esarfa alba a tolerantei.

Schimbarea atitudinii mentale

Există persoane care au tendinţa să selecteze din viaţă emoţii negative, văd viaţa în negru. Ele au pierdut memoria binelui. Au numai memoria căderii. Răul de care îţi tot aduci aminte este un rău triplat. Aceste persoane spun mereu: „Am numai ghinioane, am numai necazuri. Tot ce‑i rău pe lume mi se întîmplă numai mie. Altora le merge bine, deşi nu merită. Eu merit şi nu am nimic. Mi se scîrbeşte de viaţă”. Aşa spun aceste persoane.
Jeluirea este un mod de a fura energie de la altul. Cei care se folosesc practică un fel de vampirism energetic, adesea inconştient, fură energie, dar nu ca să se întărească, ci ca să o risipească. În acest caz este necesară „schimbarea filtrelor negative”, mutaţia gîndului de la minus la plus, de la negativ la pozitiv.
Schimbarea atitudinii mentale. Aşa începe purificarea de negativitate.
Cum să cauţi partea bună a contextelor tale?. Prin gîndirea pozitivă nu afirma că răul există, ci afirmă că tu eşti tare în faţa răului.
9 Reguli pentru intarirea gandirii pozitive.
1. Înlocuieşte semnul minus cu semnul plus. Înlocuieşte‑l pe „nu pot” prin „pot”. La sfîrşitul zilei, în loc să spui „sînt obosit”, spune: „trupul meu are nevoie naturală de refacere şi simte bucuria acestei refaceri”. În loc de „sînt sfîrşit”, spune „urmează un nou început”.
2. Evită în faţa altora propoziţii care conţin programări negative. Nu‑i întîmpina pe prieteni cu vorbe negative, de tipul: „Vai, ce rău arăţi”, ci distinge, la oricine, trăsătura lui pozitivă, motivul sau aspectul în care acela ar putea excela. Pe acela subliniază‑l.
3. Întăreşte‑ţi energetismul, căci gîndirea negativă şi depresia ţin de un deficit energetic. Agresivitatea, ţine şi ea, de un deficit energetic, ca şi nesiguranţa şi spaima de eşec. Orice întărire a energetismului sporeşte pozitivitatea gîndirii. Şi orice pozitivare a gîndirii sporeşte energetismul. Este ceea ce numim cerc vicios (şi el rezultă din … purificarea cercului vicios).
4. Ridică pragul de toleranţă la frustare. Aceasta presupune un antrenamemnt sau o terapie contra „mal‑sevraj”‑ului ( termen provenit din limba franceză, avînd sensul de rău‑înţărcat ). Se pare ca majoritatea oamenilor au fost „rau înţărcaţi” de mame; de aici provin carenţele de adaptare la real.
5. Controlează‑ţi cele 1000 de trebuinţe şi încearcă să le restrîngi. Cere mult de la viaţă, ştiind să te mulţumesti cu cît vine şi continuînd să ceri mult de la viaţă.
6. Evită comparaţiile care îţi stîrnesc invidia. Evită comparaţiile (cu semeni mai mult sau mai putin iluştri, cu semeni care sînt, mai mult sau mai putin, vedete) care te deranjează, care te deprimă. Fă numai acele comparaţii din care să vezi clar avantajele tale pe lumea asta.
7. Înlocuieşte cuvîntul „superior” (care întreţine rivalitate, stratificări, trufie, slavă deşartă) prin cuvîntul „autentic”.
8. Întăreşte‑ţi psihologia de învingător sau mentalitatea de învingător. Mulţumire fermă,
stabilitate emoţională, linişte lăuntrică, stăruinţă. Nu te mîhni că poţi pierde bătălii de etapă: cea finală contează. Aminteşte‑ţi aforismul acesta: „Reuşita în viaţă este o părere. Dar o părere transformată în hotărîre”. Mai aminteşte‑ţi şi aforismul următor: „Orice cîştig este un DAR, orice pierdere este o restituire”.
9. Formulează‑ţi o ţintă de etapă (pozitivă şi pragmatică), dar o ţintă de existenţă (pontifical înaltă): realizarea personalităţii, împlinirea spirituală. Treptat dă prioritate ţintei de existenţă.
...................
Important nu este sa dobandesti, ci sa descoperi!
Important nu este sa descoperi, ci cum descoperi!
Important nu este cum descoperi, ci ceea ce descoperirea modifica in interiorul tau!
Important nu este ce se modifica in interiorul tau, Ci ceea ce se modifica in ceilalti prin faptul ca ceva s-a modificat in interiorul tau!
Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. într-o zi, trecu pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i ve­chea lui şapcă de baseball. „Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”, întrebă acesta. „Un gunoi”, răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu.” „Te-ai uitat vreodată înăuntru?”, întrebă străinul. „Nu”, răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea.” „Uită-te înăuntru”, insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cu­tia era plină cu aur.
Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spu­ne să vă uitaţi înăuntru. Nu în interiorul unei cutii, ca în para­bolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
„Dar eu nu sunt un cerşetor” — mi se pare că vă aud pro­testând.
Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi in­destructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţi­ne nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.