Ce parere aveti despre toleranta? In principiu, este un concept frumos, prin care se presupune ca respectam libertatea celuilalt de a alege ce pofteste, fara sa ne implicam in judecarea deciziilor lui.
Toata lumea se intrece in ziua de astazi sa proclame toleranta o virtute globala sau macar sa o bifeze in propriul CV. Cati dintre cunoscutii nostri nu se lauda: “eu nu am nimic cu homosexualii”, “eu am prieteni tigani”, “mie-mi plac negrii” etc?
Parerile par sa fie deja impartite intre cei care au o atitudine (pro sau contra) si cei care se feresc sa aiba atitudini (neutri, ca Elvetia).
Romania este un teritoriu al multor democratii formale si al putinelor libertati autentice. Parade gay sabotate, minoritati etnice discriminate, incercari de-a pune pumnul in gura realitatilor deranjante - iata cateva trasaturi dintr-o schita a atitudinilor negative. Ceea ce unii se straduiesc sa inalte, altii isi dau silinta sa coboare.
De alta parte se numara cei blajini, cei rabdatori, care lasa lucrurile sa se intample: imbratisarea curentelor religioase si spirituale de import, proliferarea cetatenilor “de culoare”, gesturi mai marunte sau mai profunde care altereaza credintele anterioare, acestia le primesc in realitatea lor cotidiana. Unul din dezavantajele tolerantei este tocmai contagiunea: o data acceptat, un lucru pana nu demult anormal, devine considerat normal.
Iar in tabara neutrilor - intre alb si negru, este acel teritoriu gri al lui “atata timp cat nu ne intersectam, eu nu am nimic cu “ei”- fie ei tigani, homosexuali, calugari sau alte categorii care ne starnesc sau nu toleranta.
De partea cui este dreptatea? Categorizarile in sine ne arata cat de fragila este constitutia acestui concept despre care mai mult se vorbeste decat se aplica. Atata timp cat in discutiile, in comportamentul si in gandurile noastre ascunse persista o serie de clisee, de prejudecati si de stereotipuri, la fiecare colt pandeste intoleranta.
Aratam intelegere fata de oameni, de culori, de credinte, atata timp cat ele nu contravin propriilor noastre conforturi psihice. Acceptam adesea ce nu ne place pentru ca asa am auzit in jurul nostru ca se face, nu pentru ca am respecta cu adevarat libertatea cuiva. Daca ceva ni se pare dubios, daca ne dezgusta ceva, inchidem cuminti ochii si exersam arta lui a fi “politically corect”.
Faptul ca toleram nu inseamna neaparat ca facem o alegere corecta, mai ales cand cei inghesuiti de noi in diverse categorii incalca diverse norme morale si spirituale.
Intr-adevar, nu suntem in masura sa judecam ce nu intelegem, fie ei simpatizanti MISA, de exemplu sau secte care proclama preoti din randul femeilor. Nu, nu putem sa ii fortam pe ceilalti ce credinta sa urmeze, ce mancare sa manance si ce haine sa poarte.
Dar a tolera nici nu inseamna ca-i intelegem pe cei ce-si irosesc viata, energia, sufletul, in incercari desarte. Tolerandu-i, nu le aratam ca ne e mila sau ca vrem sa-i ajutam in vreun fel. Nu facem nicio fapta buna tolerand manelele, ignoranta, mizeria intentionata, lenea, minciuna, indolenta, infatuarea, orgoliul, mandria, etc. De asemenea, gresim in incercarea de a face si noi ca ei, doar-doar, o sa intelegem mai bine “lumea” in care traiesc.
Traim cu totii in aceeasi lume, unii mai bine, altii mai dupa ureche, insa avem cu totii nevoie de acelasi adevar: puterea de a vedea in celalalt propria persoana, fara sa ne tragem indaratul sarmei ghimpate a individualismului, de unde fluturam anemic esarfa alba a tolerantei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu