joi, 2 februarie 2012

Sfaturi practice despre cum sã iesi viu dintr-un spital


A dat boala în tine si te-a mîncat undeva sã te duci la spital în loc sã iei un pumn de antibiotice ori sã-ti storci singur cosul de pe fund?
Ei bine, mosule, s-ar putea s-o mierlesti. Ca sã scapi viu dintr-un spital românesc, care, culmea, se poate chema, cinic, Filantropia, si nu, onest, IML, îti trebuie nu doar noroc de jucãtor rusnac de ruletã, ci si un pic de scoalã a vietii. Asa cã ia aici si citeste, cît încã mai vezi cu ochiul liber, cîteva sfaturi practice culese de pe patul de suferintã!

Spaga

Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îti asigurã supravietuirea.
E o miscare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacã vrei sã-ti iasã din prima si sã nu bagi banii pe lîngã.
"Palmat" se cheamã tehnica si e împrumutatã din practicile hotilor de portofele, care lucreazã fin, fãrã sã atingã haina în buzunarul cãreia îsi strecoarã mîna. Diferenta e cã ei scot, pe cînd tu bagi.

Decisivã e aici miscarea de învãluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl tintesti cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare si profiti de cele cîteva secunde în care victima îti indicã buzunarul corect printr-o usoarã mlãdiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mîna discret.

Atentie: nu te uita niciodatã fix la buzunar. E semn de proastã crestere si poate genera suspiciuni.

Cearsafurile
Singura chestie care lipseste de pe un cearsaf de spital românesc e "Ghitzã was here" scris cu carioca. În rest, gãsesti de toate: singe închegat (care nici mãcar nu e al tãu), pete zgrunturoase de apret turnat cu cãldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile si care te zgîrie la cur, pete de ketchup nu, cã nu se dã ketchup în spital, muci si - de ce nu? - ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta.
A doua chestie nasoalã e cã cearsaful de spital e conceput, de regulã, pentru bolnavi pigmei, asa cã, oricît te-ai strãdui, n-o sã reusesti în veci sã ai cearsaf si sub cap, si sub cur, si sub picioare. Alege sã ai sub picioare, nu de alta, dar dacã stai fãrã ciorapi risti sã te pricopsesti cu o micozã pe viatã de la saltea.

WC-urile si, mai ales, dusul

Ideal ar fi sã-ti propui ca pe perioada internãrii sã nu mergi la budã si sã nu te speli. Au fost cazuri de pacienti cãrora le-a iesit. Dar ei au fost exceptii.

Prin urmare, e absolut necesar sã dispui de folii de unicã folosintã, pentru colac (mã rog, dacã existã colac). Cu cît aveti mai
multe, cu atît mai bine, cãci puteti face oricînd afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca pîinea caldã.

Cu dusul e mai greu, fiindcã sînt ori încuiate, ori stricate, ori tre' sã-l stii pe directorul spitalului sau pe ministrul Sãnãtãtii ca sã ai acces la ele. Recomandarea noastrã: faceti dus cu servetelele umede.

Asistentele & Reanimarea

Douã lucruri sînt aici esentiale. În primul rînd, înainte de a te interna, încearcã sã ai cît mai multe bancnote de 5 ºi 10 lei. Asistentele sînt niste tonomate care nu dau rest. Acum sã nu te atepti sã si facã ceva pentru banii ãstia sau mãcar sã zîmbeascã. Ntztz, no way! Ei reprezintã un fel de taxã de protectie; dai banu' ca sã nu te omoare cînd îti fac o injectie, ca
sã-ti nimereascã vena din prima cînd îti iau sînge, ca sã nu te sugrume cu garoul.

În cazul în care ajungeti la reanimare si tre' sã vã umezeascã cineva buzele cu apã: asigurati-vã cã asistenta cãreia îi dati taxa (aproximativ 100 ron) nu iese din turã fix cînd iesiti voi din operatie. Nu pentru cã arunci cu banii degeaba pe asta, care se
carã, ci cã aia care vine dupã ea, nefiind plãtitã, s-ar putea sã te omoare prin însetare.

Haleala

Ideal e sã primesti de-acasã. Totusi, dacã mãnînci la oficial, cel mai indicat e sã o mirosi înainte si, eventual, sã astepti s-o guste un coleg de salon aflat în fazã terminalã, desi umblã vorba printre bolnavii cu experientã cã la "Fundeni ", "Bagdasar" sau Universitar nu e chiar atît de naspa. În anumite cazuri însã, aceste zvonuri au fost infirmate.
Oricum, nu te duci la spital cã sã mãnînci, nu? Dacã voiai asta alegeai un restaurant.

Acest articol a aparut si in Academia Catavencu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog