luni, 13 februarie 2012

DESPRE MOARTE


La cateva momente dupa deces, trupurile unor oameni sunt prezervate in medii extrem de reci, in speranta ca tehnologiile viitorului vor permite readucerea lor la viata. Cei mai multi dintre noi am putut observa intrebuintarea aceastei tehnici in filmele stiintifico-fantastice si, probabil, tot atat de multi am auzit de controversatul caz de criogenare al ilustrului creator de desene animate Walt Disney. Dar este oare aceasta stiinta posibila si vor putea fi resuscitati, intr-o buna zi, oameni morti de decenii, pastrati “la gheata”?
De la criogenie la vitrificare

Inghetarea oamenilor pentru a-i reinvia mai tarziu pare a fi exclusiv un scenariu potrivit pentru filme precum seria Alien, Soldat Universal, Forever Young sau Demolition Man. Suna fantasmagoric, dar, in realitate, peste 140 de oameni, intre care si unele celebritati, au fost deja puse "la pastrare" prin folosirea tehnicilor criogenice, in cadrul carora trupurile umane sunt racite pana ating temperaturi extrem de scazute si sunt depozitate in capsule speciale, pentru a fi treziti, mai tarziu, cu ajutorul progresului stiintific. Intrebarea este: ce sanse de reusita are aceasta metoda?

Sustinatorii criogeniei sunt in prima instanta preocupati de pastrarea identitatii unei persoane, a gandurilor si a amintirilor acestora, care sunt intiparite fizic in creier, sub presupunerea ca, in viitor, va fi posibila "cresterea" unui nou trup. Ca atare, in cadrul Fundatiei Alcor pentru Prelungirea Vietii, cele mai mari doua organizatii care furnizeaza aceste servicii, le ofera oamenilor posibilitatea de a-si prezerva in fie tot corpul, fie numai capul. Dar pastrarea criogenica a unui trup sau a unui creier, dupa moarte, nu mai implica in mod necesar congelarea - cel putin nu de acum incolo.

Problema cu inghetarea este aceea ca structura si formarea cristalelor de gheata in celule este foarte daunatoare - oricine a consumat macar o data mancare depozitata in congelator si apoi preparata este constienta de efectele distructive ale cristalelor de gheata. De aceea, pentru a evita formarea ghetii, criogenia a evoluat catre un proces denumit vitrificare.

Pentru a vitrifica un organism, o masinarie ii inlocuieste sangele cu o solutie ce contine o inalta concentratie de substante chimice, denumite crioprotectori, care racesc corpul si, in acelasi timp, previn formarea ghetii. Asa cum criobiologul Kenneth Storey de la Universitatea Carleton din Canada explica, secretul rezida in viteza extrema cu care tesuturile pot fi racite la temperaturi foarte scazute.

"Daca schimbi temperatura unei solutii foarte, foarte repede - cu 5.000 pana la 10.000 de grade Celsius pe minut - acea solutie se va opri in loc". Moleculele de apa nu au timp sa formeze structura cristalina rigida a ghetii, dar, in schimb, mentin un aranjament aleator considerat a fi un soi de stare sticloasa. Dupa vitrificare, laboratoarele de criogenie suspenda oamenii in nitrogen lichid la temperaturi de sub -180 de grade Celsius.

Probleme la frigider

Vitrificarea este un proces stiintific silentios - Storey il foloseste in propriile cercetari asupra animalelor tolerante la inghet. Dar nu este de acord ca procesul poate fi intrebuintat cu succes in prezervarea oamenilor si readucerea lor ulterioara la starea originala. "Poti vitrifica o singura celula umana si apoi ai sanse sa o aduci inapoi. De fapt, poti vitrifica straturi intregi de celule umane, dar nu poti vitrifica un organ uman urias; sunt prea multe celule, prea complicate si nu li se poate schimba temperatura suficient de repede", sustine Storey.

Totusi, Fundatia Alcor si Institutul de Criogenie se opun acestei pareri. Pagina de internat a Alcor sustine ca vitrificarea poate fi efectuata indiferent de scara, la orice rata de racire, daca exista suficienta apa care sa fie inlocuita de crioprotector. Inainte de 2001, Alcor a folosit glicerol pentru a preveni formatiunile de gheata, dar aseameanea celor mai multi crioprotectori, acesta devine toxic cand se afla la temperatura camerei. De aceea, se foloseste acum un amestec din doi crioprotectori diferiti, care este mai putin potent.

Chiar daca un intreg organ ar fi cu succes vitrificat, decongelarea sa va cauza destul de probabil pagube din cauza recristalizarii. Mici cristale de gheata care se formeaza in jurul temperaturii de 0 grade Celsius se fac tot mai mari si mai mari, este de parere Storey. Cercetatorul studiaza animale precum broasca de copac ce traieste in climate foarte reci si atinge un stadiu adanc si inghetat de hibernare pentru a supravietui iernii.
Criogenia deja exista in Natura

Ficatul acestor animale produce glucoza, un criptoprotector, care este circulat in celule astfel incat gheata sa nu se formeze in interiorul lor. Concomitent, circulatia lor sanguina se opreste, bataile inimii inceteaza si animalele nu mai au activitate cerebrala detectabila timp de mai multe saptamani; insa atunci cand vine timpul dezghetului, isi recapata toata functiile vitale in numai cateva ore.

Insa aceste animale dispun de cateva mecanisme de adaptare pentru a gestiona temperaturile de inghet, care oamenilor le lipsesc. Ele isi pot activa diferite gene care produc proteine speciale pentru a-si ajuta celulele sa suporte stresul inghetului si dezghetului. "Reglarea prin inginerie genetica a tuturor acestor mecanisme ar fi o probleme infinit de dificila", mai specifica Storey.

Cu toate acestea, apologetii criogeniei sunt de parere ca viitoarele tehnologii vor oferi raspunsuri si solutii tuturor acestor probleme nascute de vitrificare si dezghet, ca sa nu mai vorbim despre vindecarea diverselor probleme de sanatate care au condus la moartea trupului conservat.

"Criogenistii au fantasme legate de repararea sporita a celulelor prin medicamente, enzime sintetice, virusuri si macrofage inca din anii '60", povestesc cei de la Alcor. Astazi, sperantele se sprijina in totalitate pe aria nanomedicinei - folosirea dispozitivelor microscopice in tratarea afectiunilor - iar Alcor este de parerea ca dezvoltarea in aceasta directie a nanotehnologiei ar putea readuce la viata, sanatosi, pacienti crioprezervati.

Alti experti in criogenie nu sunt convinsi de aceasta teorie: "Desi nimeni nu sustine ca asa ceva este imposibil, probabilitatea sa se intample este extrem de joasa - in parte din cauza complexitatii proceselor biochimice care au loc atunci cand celulele si tesuturile au de-a face cu inghetul si in parte din pricina a ceea ce inca nu cunoastem", este de parere John Baust, directorul Institutului de Tehnologie Biomedicala al Universitatii Binghamton din New York.

Multi cercetatori cred ca, bazandu-se pe viitoare tehnologii pentru rezolvarea problemelor, pozitioneaza criogenica in afara spectrului stiintific si, mai degraba, pe taranul credintei si al religiei. "Criogenia nu este rea sau diavoleasca, dar nu este stiintifica; este o initiativa bazata pe credinta", crede Storey.
Chimia mortii si a invierii

Moartea apare atunci cand chimia vietii devine atat de dezorganizata incat functionarea normala a unui organism nu mai poate fi reabilitata. In ce masura i se poate supravietui dezordinii chimice depinde de tehnologia medicala.

Cu o suta de ani in urma, stopul cardiac era considerat ireversibil. Oamenii erau considerati morti atunci cand inimile incetau sa le bata. Astazi, se considera ca moartea survine abia la 4 pana la 6 minute dupa ce inima nu mai pompeaza sange - nu neaparat inima, ci creierul ramane cel mai greu "convins" sa fie resuscitat.

Totusi, cu noile tratamente si proceduri ale medicinei de urgenta, astazi se poate supravietui si in situatii de peste 10 minute de stop cardiac, fara leziuni cerebrale. Viitoarele tehnologii pentru reparatii moleculare ar putea extinde frontiere resuscitarii dincolo de pragul de chiar 60 de minute.

Moartea are loc cu adevarat atunci cand structura celulara si chimica a corpului devin atat de haotice incat nicio tehnologie nu poate restabili ordinea lor initiala. Obiectivul criogeniei este acela de a preveni moartea prin prezervarea suficienta a structurii celulelor si a proceselor chimice din corpul uman, astfel incat recuperarea (inclusiv cea a memoriei si a personalitatii) sa fie posibila prin tehnologii anticipative. Daca, intr-adevar, pacientii tehnologiilor criogenice vor fi recuperati in viitor, atunci, in mod clar, ei nu au fost niciodata cu adevarat morti. Doctorii zilelor noastre, pur si simplu, se vor fi inselat sau nu au avut cunostintele si mijloacele necesare resurectiei atunci cand au proclamat decesul, asa cum s-a mai intamplat si in trecut.
Tenebrele miracolului

Apologetii criogeniei sustin ca viata poate fi oprita si repornita daca structura sa fundamentala este prezervata. Pastrarea embrionilor timp de ani de zile la temperaturi care opresc complet procesele chimice este deja o rutina. Au existat cazuri de adulti care au supravietuit inghetului la temperaturi care le-au oprit inimile, creierele si functiile celorlalte organe pret de o ora sau, in cazuri exceptionale, chiar mai mult. Aceste exemple, cat si numeroasele inovatii care au loc aproape zi de zi in cercetarea medicala ne invata, de fapt, ca nu stim mai nimic despre viata sau despre corpul uman.

Trebuie mentionat ca mai mult de 100 de cercetatori de renume si eticieni din toata lumea au semnat Scrisoarea Deschisa a Oamenilor de Stiinta, document care sustine bazele stiintifice ale criogeniei. Telul criogeniei este depasirea bolilor grave prin prezervarea si protejarea vietii. Criogenia este, ca atare, bazata pe principii pro-viata, atat medicale cat si religioase.

Victime ale hipotermiei au fost inviate dupa mai mult de o ora in care au ramas fara oxigen, puls sau activitate cerebrala. Inghetarea profunda este uneori folosita pentru "oprirea" pacientilor pe perioade lungi in timpul neurochirurgiei - procedeu pentru care inima trebuie oprita.

Daca criogenia functioneaza, acest fenomen se datoreaza faptului ca ea este fundamental la fel ca si celelalte forme de "animare suspendata", cunoscute deja de medicina. Pacientii in asemenea stari sunt considerati in profunda stare de coma, dar nu morti. Pacientii tehnicilor criogenice sunt, tehnic, echivalentul pacientilor aflati in stare de inconstienta intr-un spital.

Desigur, practica criogeniei este, inevitabil, una controversata, atacabila si criticata din multe considerente si perspective, caci poate fi incadata in setul ambitiilor omului de a fi un mic Dumnezeu, care manipuleaza legile naturii si decide cand, cum si de ce moare.

Insasi afirmatia companiilor ce ofera acest serviciu ridica la fileu o chestiune delicata de discutat: apologetii criogeniei declara ca oamenii criogenati nu sunt morti - caci, pana la proba contrarie, oamenii nu pot si nu vor putea fi vreodata sculati din morti -, ci numai intr-o profunda stare de coma. Dar are cineva dreptul (chiar si o persoana care consimte pentru propriul corp), mai ales in masura in care avem o viata religioasa si consideram ca exista o dimensiune spirituala care isi intra in drepturi dupa moartea noastra trupeasca, sa blocheze cumva intre lumi, suspendata, o constiinta, sa condamne un suflet unei lungi perioade de zbatere intre viata si moarte?
.......................................
Fii nemuritor: salveaza-ti creierul pe computer!


Unii cred ca a-ti face un “back-up” al propriului creier, al amintirilor si experientelor, si a-l instala pe un computer, ar putea fi cel mai bun mod pentru a lasa posteritatii un semn al trecerii tale pe pamant. Pentru ca, in anumite limite, si cu multa rabdare, acest lucru chiar se poate face. Iar in 10 ani de acum, incolo, vor exista deja printre noi roboti dotati cu creativitate umana.
Clona digitala

In era Facebook-ului, a iPad-ului si a avatarului din realitatile virtuale tip Second Life, chiar si Frankenstein trebuie sa suporte un "upgrade": au trecut timpurile cand trebuia sa caute nemurirea scormonind in creierele cadavrelor, de-acum ajunge sa se aseze la computer si sa se-apuce de programare. Poate parea incredibil, dar in ultimii ani multe companii au inceput sa investeasca in dezvoltarea de sisteme de arhivare cerebrala, un soi de copiere electronica a aminitirilor si experientelor oamenilor, in masura sa dea viata unui "alter ego digital", cu pretentii la "nemurire".

"A te putea instala pe tine intr-un computer ar putea insemna a trai vesnic", afirma intr-un articol aparut in "New Scientist" Rick Meyer, cercetator in cadrul Lifenaut, una dintre companiile americane care incearca sa construiasca prima astfel de clona digitala.

Pe site-ul Lifenaut este, de exemplu, posibil sa-ti construiesti (deocamdata gratuit) un alter ego digital: iti incarci poza, atasezi video, imagini si textul dorit, si raspunzi la aproape 500 de intrebari cu privire la propria personalitate. Rezultatul final va fi un avatar animat electronic dupa chipul si asemanarea ta, capabil adica sa descrie, prin intermediul unui sintetizator vocal, momente cheie din existenta ta. Si pentru cei carora asta li se pare prea putin, exista si posibilitatea de a plati si a obtine mai mult.

Alte companii au dezvoltat sisteme si mai evoluate, care permit obtinerea de alter ego-uri digitale mult mai realiste. Una dintre ele, Image Metrics, face o serie de fotografii la rezolutie mare a chipului candidatului la clonare digitala, fiecare poza avand o expresie diferita, si apoi calculeaza diferentele dintre imagini printr-un algoritm matematic. Astfel reuseste sa obtina o animatie si o expresivitate mult mai realiste, la cifra "modica" de 300.000 euro.

Si totusi, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Florida, personalitatea clonei si comportamentul ei sunt mult mai importante decat aspectul fizic. In opinia oamenilor de stiinta, detaliile confera credibilitate si realism avatarului: de exemplu anumite miscari caracteristice, o ridicare de spranceana, modul a a tine mainile sau a incrunta fruntea.

Asadar, pentru a fi credibila si a comunica informatii esentiale despre noi unui interlocutor uman, clona digitala trebuie sa poata sustine o conversatie si trebuie sa stie totul despre noi. Pana in clipa de fata, cele mai bune rezultate sunt cele oferite de asa-numitele "chatbots", software-uri care reusesc sa analizeze continutul unei fraze si sa dea un raspuns suficient de inteligent incat sa semene cu unul generat de gandirea umana.

Lifenaut merge si mai departe, si fiecarui avatar ii pune la dispozitie un chatbot personalizat care utilizeaza limbajul posesorului si expresiile tipice ale acestuia. Astfel, chiar si nefiind o clona inteligenta, avatarul va reusi sa dea unei persoane senzatia ca vorbeste cu tine.
Un reality cat o viata

Dar personalitatea umana? Poate fi ea transferata unui avatar electronic? Cele 500 de intrebari propuse de Lifenaut unora nu li se par suficiente: de aceea, unele companii, printre care CyBeRev, apeleaza la chestionare mult mai complexe, cu mai multe mii de intrebari, puse la punct de sociologi si psihologi astfel incat sa surprinda trasaturile definitorii ale unei persoane.
......................
Este vorba despre un proces destul de laborios: s-a calculat ca, petrecand o ora pe zi raspunzand la intrebari, ai nevoie de cel putin 5 ani pentru a-i da de capat chestionarului. Si totusi, pot cateva mii de intrebari si cateva fotografii sa reconstituie esenta unei persoane? Probabil ca nu. De aceea, unii se gandesc deja la digitalizarea totala a vietii omului.
............................................

Secretul longevitatii, pe cale de a fi descoperit

Centenarii, cei care traiesc dincolo de pragul de 100 de ani, i-ar putea ajuta pe cercetatori sa descopere cheia longevitatii si a vietii sanatoase.

Oamenii de stiinta care se ocupa de studierea acestor cazuri sunt de parere ca motivul longevitatii ar putea fi posesia unor gene care ii protejeaza pe centenari impotriva bolilor. In Statele Unite, unul din 10.000 de indivizi atinge varsta de 100 de ani, estimandu-se in prezent, un numar de aproximativ 60.000 de centenari. Dintre acestia, 70 au peste 110 ani. In ultima decada, cercetatorii au fost extrem de surprinsi sa constate ca acesti indivizi traiesc adesea independent, neatinsi de dizabilitati si sanatosi pana in preajma varstei de 90 de ani si chiar dincolo de ea. Pentru a le intelege mai bine longevitatea, dar si vitalitatea, oamenii de stiinta au recrutat centenari pentru diferite testari psihice si genetice. De mare interes pentru specialisti este faptul ca unii dintre cei mai batrani subiecti au suferit in trecut de obezitate si au fost dependenti de tutun. In ciuda acestui lucru, majoritatea centenarilor raman perfect sanatosi pana in ultimele luni de viata si, in unele cazuri, chiar pana in momentul in care mor.

Desi, fara indoiala, norocul este un factor, “o importanta izbitoare o are istoria familiei, care sustine o anumita componenta genetica a celor care traiesc atat de mult”, spune Nir Barzilai, genetician la Colegiul de Medicina Albert Einstein din New York. “De fapt, posibilitatea ca un centenar sa aiba in familie o ruda care sa fi trait foarte mult este de 20 de ori mai mare decat in cazul unei persoana cu speranta de viata medie.” Telul cercetatorilor este acum “sa identifice diferentele genetice subtile intre indivizi in genele sau in familiile de gene asociate longevitatii”, spune Judith Campisi, cercetatoare a Laboratorului National Lawrence Berkeley din California. “Intelegand procesele biologice fundamentale ale imbatranirii, ar putea fi posibil sa dezvoltam pe viitor medicamente care sa intretina o imbatranire sanatoasa si sa intarzie bolile batranetii precum anumite tipuri de cancer, artrita, diabetul, afectiuni cardiace sau presiune arteriala ridicata”.

Sursa: Science American
.............................
Cea mai varstnica persoana din lume s-a stins la varsta de 115 ani


Edna Parker, detinatoarea recordului de longevitate de mai bine de un an, s-a stins din viata la venerabila varsta de 115 ani si 220 de zile, anunta FoxNews.

Edna Parker s-a nascut la 20 aprilie 1893, in statul american Indiana, si a fost recunoscuta drept cea mai varstnica persoana din lume, odata cu decesul din 2007 al japonezului Yone Minagawa, mai in varsta cu patru luni decat aceasta. In prezent, Maria Jesus din Portugalia, nascut la 10 septembrie 1893, a devenit detinatoarea recordului pentru cea mai longeviva persoana din lume. Intr-un top realizat de Cartea Recordurilor, Edna Parker ocupa locul al 14-lea in categoria recordurilor de varsta inregistrate vreodata.

Batrana a fost vaduva inca din 1939, an in care sotul sau, Earl Parker, s-a stins in urma unui atac de cord. Ea a trait singura la ferma familiei pana a atins venerabila varsta de 100 de ani, mutandu-se ulterior in casa fiului ei. Ultimii ani din viata si i-a petrecut intr-un azil din Shelbyville.

Desi nu a lasat nici o informatie asupra modului in care a reusit sa atinga o asemenea etate, Edna a tinut sa le spuna celor care au venit sa o felicite odata cu cea de a 115 aniversare ca secretul longevitatii il reprezinta „o continua educatie”. Stranepotul acesteia a precizat ca Edna Parker nu a consumat niciodata alcool sau tutun si a dus tot timpul o viata activa.

Sursa:FoxNews
..............................

Islandezii detin recordul mondial de longevitate


Barbatii islandezi detin recordul mondial de longevitate, cu o speranta medie de viata de 79,4 ani, potrivit Oficiului islandez de statistica.
"Este un record mondial. Barbatii islandezi traiesc chiar mai mult decat japonezii", a spus Olof Gardarsdottir, purtator de cuvant al Oficiului. Speranta medie de viata a japonezilor atinge 78,6 ani.
"Nu putem explica fenomenul. Este dificil de spus de ce speranta lor de viata este atat de ridicata", a adaugat purtatorul de cuvant. De cealalta parte, femeile islandeze detineau, anul trecut, una dintre cele mai ridicate sperante de viata din lume - 82,9 ani. La nivel general, speranta de viata medie inregistrata in Islanda este de peste 81 de ani (date valabile pe 2007), nu departe de japonezi (peste 82 de ani), francezi (aproape 81 de ani) si americani (aproape 78 de ani). Multa vreme cunoscuta doar pentru sectorul pescuitului, insula s-a transformat profund, incepand cu anii '90, remarcandu-se mai ales in sectorul financiar.

Tara nordica, una dintre cele mai bogate din lume, numara 313.400 de locuitori.
.................................
30 de lucruri pe care nu le stii despre... Moarte

Fara indoiala, putine ganduri ne inspaimanta mai mult decat cel al Marii Treceri. Exista viata dupa moarte? Unde vom ajunge? Vom fi pedepsiti? Ce se va alege de sufletul nostru? Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost intrigati, ingroziti si fascinati in egala masura de acest moment-limita. Toate religiile si credintele noastre au ca punct central episodul parasirii acestei dimensiuni, iar din negura timpului, antropologii ne spun ca primele culturi si civilizatii s-au ridicat in stransa legatura cu riturile de trecere. Poate ca acest scurt ghid pentru Lumile de Dincolo va ajuta sa va familiarizati cu fenomenul. Nu de alta, dar Moartea este inevitabila...

1. Studiile efectuate de medicii din cadrul Armatei Imperiale Japoneze, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, au demonstrat ca, dupa momentul decapitarii, nefericita persoana ramane constienta intre minimum 15 si maximum 20 secunde. Nici o secunda mai mult...

2. "Incotro te duci, Ghilgamesh?
Viata vesnica pe care o cauti
N-o vei gasi niciodata.
Cand zeii i-au creat pe oameni,
Ei le-au harazit moartea,
Iar viata vesnica
Au pastrat-o pentru ei."
Epopeea lui Ghilgamesh

3. La stravechii azteci, nu meritele si virtutile dobandite in timpul vietii pamantesti erau considerate cele care determina conditia sufletului in lumea cealata, ci imprejurarile in care s-a petrecut moartea. Cel mai bine este sa mori in lupta. Astfel, sufletul intra in categoria Qunateca (tovarasii vulturilor) si ajunge in Tonatiuhichan, Paradisul de Est. Acolo, nou-venitul defunct va adasta in dreapta Zeului Razboiului si va petrece Eternitatea in extaz.

4. In tara bascilor, cand un apicultor moare, prietenii si tovarasii sai trebuie sa stropeasca cu cerneala neagra biodegradabila toate albinele sale, astfel incat insectele zburatoare sa decoleze a doua zi pastrand doliul dupa ingrijitorul lor. Traditia se pastreaza si in prezent.

5. In mitologia indienilor yanomami de pe Amazon, o poveste spune cum Creatorul suprem al tuturor lumilor ar fi hotarat, odinioara, sa-i faca pe oameni nemuritori. I-a adunat pe toti si le-a poruncit: "Duceti-va pe malul marelui fluviu. Veti vedea trecand trei barci. Sa nu cumva sa le opriti pe primele doua. Asteptati-o pe cea de-a treia si imbratisati Spiritul care se afla in ea. Din fata primei barci, plina cu schelete si cadavre descompuse, oamenii s-au tras inapoi scarbiti. Dar, cand a aparut a doua, au vazut in ea un om mort de curand si s-au repezit cu totii sa-l consoleze. Cand, in a treia barca a aparut Spiritul Principiului Creator, era deja prea tarziu. El a constatat cu tristete si dezamagire ca oamenii imbratisasera Moartea. Deci, alesesera..."

6. O veche credinta scotiana sustine ca daca usile unei case in care a murit cineva sunt incuiate in noaptea urmatoare decesului, sufletul celui mort nu are pe unde sa iasa.

7. "Vrei sa traiesti cum se cuvine? Invata intai sa mori " - Confucius

8. La vechii greci, moartea era semnificata de zeul Thanatos, fiul Noptii si fratele somnului. Zeu crunt, temut si necrutator, Thanatos este intotdeauna insotit de Eurynoumos, duh infernal a carui functie este aceea de a devora carnea mortilor, imediat ce acestia sunt pogorati in morminte.

9. Cand inventatorul si, in egala masura, farsorul Thomas Edison a murit in anul 1931, bunul sau prieten, milionarul Henry Ford, a colectat intr-o sticla pusa la gura muribundului, ultima rasuflare pe care a dat-o Edison. Sticla a fost pastrata nedesfacuta pana in ziua de astazi si nu este de vanzare, urmasii lui Ford refuzand o oferta de 20 milioane $ venita recent din partea unui miliardar.

10. La mayasi, nu exista conceptia de Rai sau Paradis. Toti mortii se incolonau ordonat si pleacau spre un Infern numit Mitnal. Acolo, demoni cu cap de jaguar torturau sufletul prin foame, frig, sete si tristete pentru o perioada de timp, apoi sufletul era reincarnat pe Pamant.

11. Lumea de dupa moarte a celtilor si galilor este un tinut secret numit Annwn, unde nu exista moarte, nici iarna, nici munca (frumos, nu Taramul de dincolo al celtilor este locuit de zei, animale, spirite si oameni vesnic tineri. Acolo, in centru, troneaza doua cazane: cazanul Invierii, care-i readuce la viata pe razboinicii cazuti eroic in lupta, si cazanul Abundentei, care furnizeaza mancarea ce-i transforma in nemuritori pe cei care o consuma. Pentru celtii din Irlanda, Annwn are aceeasi realitate ca lumea materiala.

12. Daca cineva se hotaraste sa se sinucida aruncandu-se de pe Muntele Everest... mai bine s-ar razgandi. Cercetatorii americani au studiat fenomenul si au experimentat aruncand cadavrul unui porc cu o greutate asemanatoare cu aceea a unui om adult. A durat circa 2 minute si 39 secunde, pana cand porcul a atins solul!

13. Indieni de pe Amazon credeau ca la inceputul lumii, oamenii nu mureau. Totusi, intr-o buna zi, o fetita s-a intalnit cu Zeul Batranetii. Fetitei i s-a facut mila de pielea zbarcita si ridata a Zeului si, intr-un acces de darnicie inocenta, i-a propus acestuia sa-si schimbe pielea ridata cu a ei, care era supla si catifelata. De atunci, toti oamenii imbatranesc si mor.

14. Sunteti stangaci? Ar fi cazul sa folositi tot mai des mana dreapta. Studii recente au demonstrat ca aproximativ 2.500 de stangaci mor in fiecare an... din cauza ca incearca sa foloseasca unelte si produse construite pentru persoanele dreptace.

15. "Viata ne obisnuieste cu Moartea prin Somn. Viata ne avertizeaza ca exista o alta viata prin vise"
Eliphas Levi, Mistica Kabbalei

16. "Si mai afla ca:
In afara halucinatiilor tale,
Nu exista nici Stapan Judecator al Mortilor,
Nici demoni,
Nici invingatori ai Mortii, Manjusri.
Intelege asta si elibereaza-te".
Bardo-Thodol, Cartea tibetana a mortilor

17. "Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor."
Apocalipsa dupa Ioan, 22:1

18. In anul 1907 doctorul Duncan McDougal a facut un experiment macabru si interesant deopotriva. Americanul a cantarit trupurile a 6 pacienti bolnavi de tuberculoza in faza terminala pentru a observa daca parasirea sufletului in momentul mortii are vreun impact asupra greutatii corporale. Spre stupefactia echipei de cercetatori conduse de McDougal, in momentul mortii fiecaruia din cei 6 subiecti umani, greutatea corporala a acestora a scazut, invariabil, cu 21 de grame. Nici mai mult, nici mai putin. Nu conta daca proaspatul decedat cantarea 120 de kilograme sau doar 45. Cifrele cantarului aratau o scadere de fix 21 grame. Rezultatele au fost publicate in acelasi an in toate revistele prestigioase de stiinta ale vremii. Studiile similare ale doctorului McDougal pe caini muribunzi asezati pe cantare, au aratat in schimb ca greutatea corporala a patrupedelor nu se modifica deloc dupa momentul mortii. Ceea ce l-a facut pe sugubatul Duncan McDougal sa declare ca sufletul cainilor este usor si lipsit de pacate, pe cand sufletele oamenilor "aduna" in medie circa 21 de grame de pacate in decursul unei vieti....

19. La anumite culturi, in trecut, exista obiceiul de a elimina batranii considerati o povara pentru comunitate: inapti pentru vreo contributie economica sau sociala. Spre exemplu, eschimosii se debarasau de bunicii senili ducandu-i cat mai departe pe o banchiza, unde nenorocosii batrani sfarseau invaribil sub forma de hrana pentru lupi sau ursi polari. In general, batranii eschimosi plecau singuri,din proprie initativa, atunci cand se intampla sa fie un an cu recolte slabe la vanatoare si pescuit. Unele popoare ale stepei, precum ungurii si pecenegii, procedau cumva asemanator cu batranii inapti sa mai tina pasul cu peregrinarile hoardei. Batranii deveniti neproductivi, deci inutili pentru trib, erau dusi la primul popas, unde serveau drept tinte vii pentru tinerii viitori arcasi, care aveau astfel ocazia sa-si perfectioneze trasul la tinta si sa-si "formeze mana". Cronicarii si calatorii straini care au descris sangerosul obicei au notat ca batranii nu se eschivau deloc de la aceasta ultima sumbra datorie pentru trib, ci chiar erau bucurosi ca, prin moartea lor, hoarda a dobandit niste arcasi mai priceputi...Nici in Europa lucrurile nu stateau prea diferit. Pana in secolul XIX, in Normandia a persistat obiceiul ca batranii familiei sa fie pusi sa urce pe o scara cu ultimele trepte taiate. Se pronunta fraza rituala: "Vino bunicuto sa urci in pod", iar apoi se se astepta... inevitabilul!



20. "Allah le-a atribuit razboinicilor si martirilor dupa moarte un rang mai inalt decat celorlati. El le-a facut promisiuni frumoase tuturor, dar le-a harazit luptatorilor o recompensa mult mai mare decat celor care raman la vetrele lor."
Coranul, Sura IV. 97

21. "Groaznica este ziua in care omul paraseste lumea aceasta. Cele 4 puncte cardinale il pun sub acuzare, pedepsele vin peste el din cele 4 colturi deodata. Cele 4 elemente, apa, focul, pamantul si aerul se infrupta lacom din trupul omului, fiecare tragadu-l de partea sa. Atunci se apropie un mesager divin al carui mesaj se aude in cele 20 de lumi. Daca omul respectiv se dovedeste demn de acesta solemnitate, atunci este primit cu bucurie in toate lumile si moartea lui devine o sarbatoare. Dar, daca situatia sta altfel, daca omul este nedemn, atunci nenorocire lui!"
Zoharul, cea mai importanta carte din Talmudul ebraic

22. « Trebuie negresit ca sufletul omului sa fie purificat si vindecat. Daca nu a fost in viata lui pamanteasca, vindecarea va avea loc in vietile viitoare ce urmeaza... »
Sfantul Grigorie din Nyassa

23. "A cincea parte dintre morti vor iesi din morminte, cu acelasi trup si infatisare pe care le-au avut in clipa mortii. Chiar din locul acela unde suflarea le-a parasit trupul. Se vor ivi doi cate doi. Tata si fiu, nevasta si sot, maestru si discipolul, cel care stapaneste si cel care se supune. Ridicati-va, o, fiinte trupesti, voi care ati respectat Yasat, voi care ati murit pe acest pamant!"
Mitologie zoroastriana

24. "Pentru fiecare fiinta omeneasca exista o Carte a Vietii in care sunt inregistrate toate faptele si gandurile din vietile anterioare si, de asemenea, sunt trecute posibilele vieti viitoare trebuincioase stingerii karmei. Cartea se numeste Cronica Akasha si sta marturie pentru orice om. Spiritul poate sa-si alega orice viata potentiala, avand chiar libertatea sa-si achite datoriile karmice facute intr-o existenta de acum cateva sute de ani, decat datoriile din ultima lui viata. Raul savarsit in ultima reincarnare poate ca este deja platit de binele facut intr-o viata trecuta."
Mitologie hindusa

25. V-ati gandit vreodata la capacele de pixuri ca la niste bilete numai dus pentru Lumea de Apoi? Ei bine, conform estimarilor, la ora actuala circa 100 de persoane mor anual, in intreaga lume, sufocate accidental cu capace de pixuri si stilouri. Prin comparatie, in prezent, doar 30-40 oameni mai mor ucisi de sabie. Ceea ce ne duce cu gandul la vechea zicala: "Condeiul e mai puternic decat spada."

26. Indienii Chippewa care traiesc pe malurile Lacului Superior din statul american Wisconsin, sunt convinsi ca, dupa momentul mortii, viata continua exact ca inainte, fara sfarsit, si fara niciun progres sau evolutie in orice directie. Ca un film care se repeta in mod continuu, fara obiectiv, fara morala, fara sens...

27. "Moartea este calea samuraiului. Daca trebuie sa alegi intre viata si moarte, alege fara sa stai pe ganduri moartea. Nimic nu ar trebui sa fie mai simplu. Aduna-ti curajul si actioneaza. Daca insa mori fara sa-ti indeplinesti misiunea, este zadarnic... Calea samuraiului se deschide odata cu pasiunea fata de moarte. Daca un razboinic este stapanit de o astfel de pasiune, nici 10 000 de oameni nu vor fi in stare sa-l invinga. Cu totii vor simti frica in fata unui astfel de om. Nu va asteptati ca femeile, agricultorii, copii, betivii si alte fiinte inferioare sa inteleaga asa ceva... Trebuie sa fii cuprins de fanatism si dragoste de moarte pentru a savarsi fapte vitejesti. Altfel nu se poate! Daca permiti ratiunii si discernamantului sa te stapaneasca, vei pierde acesta forta... Calea samuraiului spune ca loialitatea si mila filiala sunt de prisos pentru un razboinic adevarat. Singura care conteaza este fascinatia pentru moarte. Razboinicul sa fie fara griji. Loialitatea si mila vor veni singure in inima lui, dupa ce va trai viata ca pe o moarte.... "
Hagakure

28. Gandacii de bucatarie sunt aproape nemuritori. In cadrul unui experiment s-a demonstrat ca mai multi gandaci decapitati au trait linistiti pana la 9 zile fara capete. Intr-un final, nemaiavand guri, voracele insecte au murit de....foame

29. Mai multe experimente de prestigiu au stabilit ca, in momentul mortii, primul simt care dispare este vazul, urmat de simtul tactil. Ultimul simt care dispare cand sufletul paraseste trupul, este auzul. Asa ca fiti atenti la ce vorbiti cand privegheati...

30 "Inteleptul iubeste acesta viata atata timp cat dureaza, nu mai mult. Dupa care o uita pentru o alta viata. Cel care este una cu Sufletul Universal isi pastreaza constiinta indiferent unde va merge dupa moarte. Nu fiti prosti, viata continua fara incetare..."
Inteleptul daoist Chouang Tseu
.........................................
Ce se intampla in momentul mortii?

Cele mai multe experiente ale persoanelor care si-au revenit din moarte cerebrala mentioneaza aceleasi senzatii si imagini: aparitia unei lumini albe si o reactivare a memoriei latente a celui in cauza. Medicii eurpeni si cei americani sunt hotarati sa afle ce anume se intampla in timpul acestor momente la granita dintre viata si moarte, se arata in publicatia online FoxNews.

„Contrar credintelor populare, moartea nu este un moment specific. Ea este un proces care incepe in momentul in care inima nu mai pompeaza sange, continua cu incetarea activitatii plamanilor si se incheie cu lipsa de reactie a creierului”, sustine Sam Parnia, profesor in cadrul Universitatii din Southampton.

Exista insa destul semne de intrebare in ecuatia medicala care defineste momentul mortii. „In timpul unui atac de cord, toate cele trei semne sunt prezente. Si cu toate acestea, dupa cateva secunde sau chiar mai mult de o ora, metodele de resuscitare pot intoarce procesul mortii, considerat ireversibil, de altfel. Ceea ce oamenii experimenteaza in astfel de momente arunca o lumina noua asupra modului in care moarte trebuie perceputa”, declara acelasi Sam Parnia.

Aproape 20% dintre persoanele care au experimentat cele trei faze ale instalarii procesului mortii sustin ca au ramas constiente tot timpul, ca au fost inconjurate de o lumina alba si ca au experimentat senzatii de plutire in afara propriului corp.

Medicii sustin ca astfel de simptome se datoreaza opririi functiilor creierului, ultimul proces dintre cele trei premergatoare mortii propriu-zise, dar ca este nevoie de dovezi puternice in dovedire acestui fapt. Lansarea studiul international al medicilor americani si europeni, AWARE, a fost anuntata pentru luna septembrie a acestui an, urmand ca oamenii de stiinta sa anunte in cadrul unor conferinte de presa orice noua descoperire in domeniu.

Sursa:FoxNews
..................................

A fost dezlegat misterul experientelor din pragul mortii?


Unele dintre senzatiile descrise persoanele aflate in pragul mortii descriu sentimente puternice de liniste si bucurie, altele descriu calatorii in afara corpului prin tuneluri si prinrte persoane decedate. Astazi, oamenii de stiinta sustin ca au descifrat acest mister care a dat nastere la mii si mii de interpretari, o explicatie ce exclude existenta unei vieti de apoi in favoarea unei simple reactii chimice din corpul nostru.

Un grup de oameni de stiinta din Slovenia, condus de Dr. Zalika Klemenc-Ketis, afirma ca "vinovat" de senzatiile deja celebre din pragul mortii ar fi nivelul dioxidului de carbon din sange, cel care altereaza echilibrul chimic din creierul uman, dand acestuia senzatia falsa a unor tuneluri, lumini si a prezentei unor persoane decedate.

"Am descoperit in randul pacientilor ce au experimentat senzatiile din pragul mortii, un nivel al dioxidului de carbon semnificativ mai mare decat in cazul celor care nu au trait aceleasi senzatii. Este o asociere ce nu a mai fost studiata pana acum si care necesita inca studii aprofundate", afirma Dr. Zalika.

Rezultatul cercetarilor intreprinse de savantii sloveni au fost analizat si de o echipa similara anglo-americana, condusa de Dr. Sam Parnia, iar concluziile au fost cat se poate de diferite. Intr-o serie de teste intreprinsa in spitalele din Anglia si SUA, Dr. Parnia a postat mai multe fotografii in locuri ce nu pot fi vizibile decat daca persoana in cauza s-ar afla in apropierea tavanului. Spre surprinderea medicilor, persoanele aflate in pragul mortii au putut reda cu exactitate continutul imaginilor respective, fapt ce scoate din discutie nivelul de CO2 din sangele pacientilor.

In momentul in care o persoana inceteaza sa mai respire, dureaza cateva minute pana cand bataile inimii se opresc. Daca inima se opreste prima, cum se intampla in cazul unui infarct, respiratia se opreste in cateva secunde. Acesta este si momentul numit "moarte clinica". In astfel de situatii, creierul rezista neafectat pentru cateva minute. In aceste momente au loc experientele din pragul mortii.

Sursa: DailyMail
.............................

Articole culese din DESCOPERA.RO-E LUMEA TA!
..................................................- ......................... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog