E toamnă iar, Iisuse! În rodul plin de soare
Se ţese cu migală nectarul de lumină...
Şi fiecare frunză când cade, plânge, doare,
Dar visul primăverii durere le-o alină.
E toamnă iar, Iisuse! Prin Vie bate vântul,
În boabele de aur pulseaz-al Viţei Sânge,
Năvalnic curge Vinul, Potirul preaumplându-l
Înmiresmând Jertfirea ce-n teasc tăcut se frânge.
E toamnă iar, Iisuse! Te-aşteaptă roduri coapte,
Crescute în Iubire, culese-n sărbătoare,
Atinse de Lumina din ziua fără noapte
Adăpostind sămânţă cu dor adânc de soare.
E toamnă iar, Iisuse! Din vârf de deal se vede
O trenă de Lumină brodată-n rod de aur,
Ca o arvună sfântă-n inima ce crede
Şi a trimis în ceruri nepreţuit tezaur.
E toamnă iar, Iisuse! Aproape e culesul,
Pe ramul meu atârnă doar roadele amare...
Atinge-Te de ele, căci dorul li-e surâsul
Şi sufla peste ele, şi dă-le gust de Soare...
E toamnă iar, Iisuse! Din frunzele ce-mi scutur,
Mai plină de culoare, e cea din Veşnicie...
Din ea îmi fac aripă, şi-n ultim zbor de flutur
Ajung din nou Acasă prin lunga pribegie.
E toamnă iar, Iisuse! Ţi-aştern în fapt de seară
Îngenuncheat, nelinişti şi temeri şi osânde
Ce-mi sfâşie lăuntrul cu cea mai neagră gheară…
Dar mă încred Iubirii din Cer, de Har pulsânde!
E toamnă iar, Iisuse! O lacrimă-mi mai plânge
Pe locu-n care Paşii, au revărsat belşugul...
Primesc azi rodul Viţei şi Pâinea ce se frânge:
Ştiu, dincolo de toamnă m-aşteaptă, Veşnic, Rugul…
Amin!
