ULTIMA SCRISOARE

(de Eliana Popa)

Mă iartă, copile, că-ți sunt azi povară
Și ce-am fost cândva nu pot sa mai fiu,
Mă iartă, că boala ce azi mă doboară
Mă-ndeamnă, copile, acestea să-ți scriu.

Cu mâna aceasta ce gându-mi așterne,
La piept te-am ținut și hrană ți-am dat,
Cu mâna aceasta pătată de vreme
Te-am strâns lângă mine și te-am legănat!

Ești domn prin străini, departe de mine,
Mă iartă, că astăzi cutez să te chem!
Dar nu pot sa bat la case străine,
Când eu îți sunt mamă și-un sânge avem!

Pustie mi-e curtea, cămara e rece,
Și boala mă ține de-o vreme la pat,
În prispă și floarea muscatei se trece
Și bradul din curte fosneste, uscat!

Mă iartă, că poate te tulbură mama!
Dar vreau să te văd, mă macin de dor.
De lacrimi amare mi-e udă năframa,
Căci vreau să te vad, 'naite să mor!

Picioarele astea nu vor să m-ajute,
Că parcă aș vrea la tine să zbor!
Măcar să te mângăi pe păr și pe frunte,
Să știu că e bine... al mamei fecior!

Vorbesc doar cu sfinții pictați in icoane,
Si-L rog pe Hristos un gând bun să-ți dea,
Să vii pan' aici...mi-e frig și mi-e foame
Și moartea pândește...și boala e grea !

Mai am doar un muc de făclie, că poate,
O trece vecina să-l țină aprins,
Când sufletul meu va vrea să mă poarte,
Spre viața de veci, așa cum ni-i scris !

În lada din colț am pus pentru tine
Cămașă cusută cu fir de argint,
Nu știu...ai crescut și poate nu-ți vine
Dar ia-o cu tine, copile iubit !

Am pus și-o gutuie-nvelită-n hârtie,
Mai mult n-am să-ți las, dar tare aș vrea
Să nu-L uiți pe Domnul, ca bine să-ți fie
Când fi-vei bătrân și n-ai mai putea!

Mă iartă, copile, acum văd în tindă
Doi îngeri frumoși ce pragul îmi trec,
Veni și vecina făclia s-aprindă,
Mă iartă, copile...mă iartă..eu plec !

( din volumul de poezii ,, Cu Hristos pe drumul Crucii")

Sursa foto: De la voi (Facebook)

ÎȚI ÎNCHIN UN IMN, FEMEIE !

(de Eliana Popa)

Îți închin un imn, femeie, leagăn vieții și iubirii!
Tu ai stat și pe Golgota lângă Crucea Răstignirii,
Tu L-ai însoțit pe Domnul spre Calvar cu lacrimi grele,
Tu i-ai îndulcit amarul când i-au dat oțet și fiere!

Tu, smerită Veronica, înfruntând întreaga gloată,
Ai sărit ca o zvârlugă din a casei tale poartă,
De pe cap ți-ai smuls năframa să-i ștergi ca o mamă bună
Toată fața de sudoare, sângele de sub cunună!

Pe năframa ce L-a șters, ca o mână diafană
Și-a pictat Prea Sfântu-i chip să-ți rămână drept icoană,
Răsplătindu-ti bunătatea când toți Îl scuipau cu ură
Fapta ta stă scrisă-n ceruri și în Sfânta Lui Scriptură!

Tu, frumoasă Magdalena, ai trăit cu El, Calvarul
Mângâind-o pe Măicuță, i-ai mai stins din suflet jarul,
Și în clipa răstignirii, împietriți sub Crucea Lui,
Doar femeile și Ioan simt durerile de cui !

Când pe Lemnul Crucii grele răstignită sta Lumina ,
Doar Maria lui Cleopa și Maria Magdalina,
Împreună cu Măicuța și cu Ioan ce șade trist
Sunt icoane de durere și simt lacrima lui Hrist.

Așa, cum demult, prin Eva, șarpele-a adus căderea,
Tot femeii la mormânt i s-a vestit Învierea
Tot femeii i s-a spus, să vestească atunci lumii,
Când El a strigat : ,, Maria!" și ea i-a răspuns : ,, Rabuni!"

Cine a născut pe-aceia care au slujit Iubirii ?
Cine a ținut în brațe mucenicii și martirii?
Cine le-a sădit sămânța dragostei pentru Hristos?
Tot femeia ce e mamă, născătoare de frumos!

Dar Femeia cea mai sfântă, e Cea Pururea Fecioară
Și în cer și pe pământ e cea mai de preț comoară!
Prin ea s-a-ntrupat Iubirea, prin Mireasa fără Mire,
Să ne ducă firea noastră cea de lut, spre Nemurire!

Te-ai născut din Sfânta Ana și-ai călcat prin glodul humii,
Dar ca tine n-a fost alta de la-ntemeierea lumii,
Mai frumoasă ca frumosul,ce-aș putea spre slavă-ați scrie ?
Când te laudă toți sfinții, Prea Curată-n veci, Marie!

Îți închin un imn femeie, mama mea cu părul nins!
M-ai crescut cu multă trudă și în suflet crini mi-ai prins
Și-au crescut plini de lumină, să îi port și-n veșnicie
Însă azi, cules-am unul să ți-l dau măicuță, ție !

(din volumul de poezii ,, Ce-ai iubit în mine, Doamne?")