PRIETENUL MEU DRAG...

Dorel Mărgan

Căzusem cândva pe cărare,
De greul vieții apăsat,
Și am privit înspre cei care
La rândul meu i-am ajutat!

În al problemelor tumult
Nu mă gândeam că pot să pic,
Dar n-am cerut la ei mai mult,
Decât un braț, să mă ridic!

Îmi amintesc din când în când
Șî nu pot crede nici acum,
Că au plecat atunci pe rând
Și m-au lăsat acolo-n drum!

Când m-am văzut fără scăpare,
Cuprins de lacrimi și suspine,
De undeva...din depărtare,
Un OM, s-a îndreptat spre mine!

Și ajungând în dreptul meu,
Cu o privire iubitoare,
M-a ridicat pe brațul Său
Și m-a pus iarăși pe picioare!

Am reușit să mă trezesc
Din starea-n care m-am aflat
Și am dorit să-i mulțumesc,
Dar Călătorul a plecat!

Și mi-a părut atât de rău
Că n-am ajuns să-i spun nimic,
Căci fără ajutorul Său
N-aș fi putut să mă ridic!

O vreme bună L-am căutat
Pe-Acela ce-mi făcuse bine,
Deși Cel ce m-a ajutat
A fost tot timpul lângă mine!

Acum însă sunt fericit
Și vreau din inimă să spun,
Că să-L găsesc am reușit
Și-i prietenul meu cel mai bun!

Atunci când cad, nu-mi mai e frică,
Fiindcă privesc spre Ceruri, sus
Și-ntotdeauna mă ridică,
Prietenul meu drag...IISUS!

AMINTIRI DIN EPOCA COVIDIOATĂ

 

Nu ştiu de mai ţineţi minte vremea ceea desuetă
Când scriam bilet de voie ca să mergem la toaletă,
După măşti la farmacie, după pâine, după lapte,
Însă pentru noi, bătrânii, numai între cinci şi şapte,

Căci pe stradă, ca la Goya, umbla Inchiziţia
Şi pe-o babă-ntârziată o lua Poliţia.
Te pândeau nici c-o secundă să nu depăşeşti orarul
Că Poliţia Locală punea la amenzi cu carul

Şi cum niet ekonomiia, în vreo două săptămâni
Încropeau bugetul ţării din amenzi de la bătrâni.
Dar ce cursuri ne ţinuse domnul doctor Arafat:
Cum să folosim săpunul, cât de bun e la spălat,

 
Cum să păcălim Covidul, cum să-l zăpăcim cu totul
Cu o nouă politeţe: salutându-ne cu cotul,
Şi cum să ne punem masca, cu ce degete s-o prindem,
Căci sunt norme-obligatorii, trebuie să le deprindem,

Cum să stăm închişi în casă, izolaţi complet de toţi
Şi să nu primim pe nimeni, mai cu seamă pe nepoţi.
Puşi în lesă precum câinii, ni s-a stabilit orar:
De la cât la cât, pe ore,-avem acces pe trotuar,

La biserică nu-i voie nici în Noaptea Învierii
Şi la geam Sfânta Lumină s-o aducă pompierii.
Călcători de legi şi datini, croitori ai dictaturii,
Distribuitori ai fricii, ai depresiei şi urii,

Ne-aţi terorizat copiii, pe părinţi îi terminaţi,
Nu ne mai primiţi la slujbă că nu suntem vaccinaţi
Şi ca negrii de pe timpuri n-avem drept în prăvălii,
Câţi admişi la-nmormântare, câţi în plastic şi câţi vii…

Ne-aţi luat intimitatea, orice strop de bucurie
Şi aţi transformat planeta-ntr-o lugubră puşcărie,
Într-un ţarc păzit cu arma, lagăr de exterminare
Cu noi toţi luaţi ostatici, infractori cu mic cu mare.
Dar vă văd cam puşi pe fugă… Voi, atâta de umani!?
V-a venit şi vouă rândul: gaura de şobolani!

Miron Scorobete