Or mai fi, Doamne, multe fronturi?
Și multe piscuri? Multe de-nfruntat?
Picioarele-au slăbit și câte gânduri!
Iar inima să bată a-ncetat..
Pe culmi cât să mai urc aceste timpuri?
Zidește- n mine alte temelii..
Acelea ce le-ai pus odată, Doamne,
Le-am dărmat fără ca Tu să știi!
Mai pune...iartă-mă...în brațul meu tărie..
Și nu lăsa să cad ca un mișel..
Mai pune-mă din nou la datorie..
Și naște-mă din stâncă, din oțel...!!
Frământă-mă din lutul celor vrednici
Și coace-mă-n cuptoru-n care-au ars
Durerile acestui neam de vulturi,
Dă-mi sabia lui Saul cel din Tars.
Adapă-mă din doine și din bocet
Din lacrima ce-a zămislită-n vers,
Căci setea ce mă arde nu-i de lume
E dorul unui Neam neînțeles.
Mai naște-mă din trosnetul de oase
Al celor răstigniți pe-atâtea cruci!
Frământă-mă prescură pentru jertfă
Și pune-mă pe troiți la răscruci.
Or mai fi, încă, Doamne, multe fronturi?
Și or mai fi Golgote de urcat?
Oi fi sămânță încolțită-n brazdă?
Sămânța unui neam neînfricat.
Eliana Popa și Titel Comanescu
