A RUGINIT FRUNZA DIN VII

de Preot Sorin Croitoru

A ruginit frunza din vii..
O, mamă, dacă ai vedea
Culorile ce tu le știi,
Căci toamna tare-ți mai plăcea..

Tăcerea frunzelor ce mor,
Secunda-n care cad pe jos,
Alcătuind acel covor
Uscat, puțin gălăgios,

Pe care-ți vine să te culci..
Acei ciorchini atât de dulci
Salvați cu greu de-un genocid
Comis de vreun țăran avid..

Un alt covor, puțin mai ud,
Ieșit sub cel de frunze moi
(Otava de un verde crud),
Gălăgioșii pițigoi..

A ruginit frunza din vii,
Dar tu, măicuță, ne-ai lăsat..
Aici sunt toate cum le știi,
De parcă nici nu ai plecat..

O toamnă plină de culori,
Ce-mi amintește râsul tău
Atât de clar, că uneori
Mă-nving părerile de rău..

Bătrânul cerşetor

La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.

Adolescenţii se mai ţin de glume
Şi-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân şi înţelegător,
Cu noi, cu toţii, dar, cu cei mici, anume.

Şi cine observă, înt-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerşetorul, a uitat să moară.

Sub zdreanţa lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.

Adrian Păunescu