DAC-AȘ FI EU PREȘEDINTE..

                   

De Preot Sorin Croitoru

Dac-aș fi eu președinte,
Prima dată știți ce-aș face?
Aș striga în toată lumea
Că poporul meu vrea pace,

De bărbații țării mele
Să își pună pofta-n cui;
Vrea răzbeluri Occidentul?..
Să-i trimită pe ai lui!

În al doilea rând aș face
Un apel la națiune
Ca o zi pe săptămână
Să cădem la rugăciune

Să ne ierte Domnul Sfântul
Pentru cât am avortat,
Neștiind că prin aceasta
Devenim un neam spurcat.

Aș lua apoi bugetul
Și-aș tăia felii din el:
“Mai puțin la Apărare,
Fiindcă nu dorim răzbel,

Apărarea noastră-i Domnul,
Dacă ne purtăm frumos;
Nu rachete nucleare,
Ci puterea lui Hristos.

Să le dăm la fiecare,
Ca să fie mulțumiți
Și să se întoarcă-n țară
Toți românii risipiți.

Aș da dispoziții clare
Fiecărui minister:
“Să-nflorească România,
Altceva eu nu vă cer!

Am ajuns de râsul lumii,
Noi, românii, pui de daci?!
Hai, la treabă tot Guvernul,
Încă nu te miști, ce faci?”

Și ar merge treaba unsă
În al Țării interes
Și al națiunii, care
Democratic ne-a ales..

Visul unei nopți de iarnă,
Dar să știți că nu-i chiar vis,
E posibil să devină
Realitate tot ce-am scris,

Nu cu mine-n fruntea țării,
Ci cu oameni devotați
Care vor să facă treabă,
Specialiști adevărați

Care își iubesc poporul
Și sunt mândri că-s români,
Care știu că-n România
“Noi suntem pe veci stăpâni!”

(09 decembrie 2024)

Mai e vreme de colinde,

Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.

Noi prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.

Autor: Adrian Paunescu