Nu-mi da Doamne-o bătrânețe

...Mioara Lobodă

 
Nu-mi da Doamne-o bătrânețe
să nu pot să-mi iau o pâine,
Nuci s-ajung să fiu povară
pentru cel de lângă mine.

 
Lasă-mă să pot să merg
și cu mâinile să-mi fac,
De-ale gurii de mâncare
să nu stau flămând să zac.

 
Nu-mi da Doamne-o bătrânețe
Cu ani grei ce nu-i pot duce,
că s-or sătura de mine
Și-atunci nimeni nu m-or plânge.

 
Dă-mi una să o pot duce
până când ceasul îmi bate,
Și-atunci cerul să-mi deschizi
când pe cer , stelele-s aprinse toate.

 
11 Februarie 2025
Foto internet

Unde-s ochelarii ?

* de Otilia Cazimir *

Bunicuţa-i supărată,
că de-un ceas întreg tot cată:
cată-ncolo, cată-ncoace,
ochelarii nu-s şi pace!

I-a cătat pe sub saltele,
și-n papuci, şi-n ciuboţele,
pe sub perne, pe sub oale,
pân’ n-a mai putut de şale!

A mai stat, a mai oftat,
iar s-a pus pe căutat!
Stă şi-aprinde-o lumânare:
unde să-i mai cate, oare?

Nu-s în raft, nu-s în cutie,
poate-or fi-n bucătărie…
răscolește pe subt scară
și pe poliţă-n cămară,

În cuptor, pe sobă sus,
ochelarii nu-s şi nu-s!
Să nu fie cu bănat,
Cine, oare, i-a furat?

Când să-i cate şi prin tindă,
dă cu ochii de oglindă,
și ce vede, ce nu vede,
parcă nici nu-i vine a crede:

Ochelarii, poznă mare!
Îi stăteau pe nas călare…
îi cătase-n cui, sub pat,
dar pe nas nu i-a cătat.

Şi de nu-i vedea-n oglindă,
i-ar căta şi-acum prin tindă!