sâmbătă, 1 decembrie 2012

Cine iese ultimul din tara ?

 de Adrian Păunescu
Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.
Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?
Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.
Sfîntă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?
Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu există stînga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stînga.
Ne vor întreba copiii, mîine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.
Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte la hotare.
Coridor european şi-atîta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bîta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.
Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.
Fînul necosit se-nvîrtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.
Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.
N-avem nici o şansă de izbîndă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.
C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina. 




MAMĂ TARĂ de Adrian Păunescu

Cu lacrimi ti-as scrie, batrâna mea tara,
Un cântec facut dintr-un lut absolut,
Copii sa-ti creasca, dusmanii sa-ti piara
Sa fii viitor si prezent si trecut.

La tine eu vin înainte de lupta,
Si stau în genunchi si iertare îti cer
Si lancea îti jur sa-mi ramâna nerupta
Si daca-mi ceri, pentru tine sa pier.

Ce ochi de lumia, ce ochi ai tu MAMĂ,
Pe noi în lumina si mila ne cresti,
Si vorbele tale curate ne cheama,
Din toate stravechile Tari Românesti.

Eu MAMĂ îti zic, dar aud ca-ti spun TARĂ,
Cu lacrima-ti scriu nestirbit juramânt:
Lumina din ochii tai buni sa ma doara
Oricât s-o-ntâmpla sa traiesc pe pîmânt.

Si cum sa te dau pentru alta pe lume?
Comert cum sa fac cu un deal de stramosi?
Al tau sunt eu TARĂ, cu fapte si nume
Ca-n colt de batista pe steag sa ma cosi.

Da-mi pietre sa car, da-mi pe limba tarâna,
În oase rîstoarna-mi fiertura de stea,
Acopera-mi ochii si taie-mi o mâna,
Al tau sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

C-a fost adevar sau vis sau reclama
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu.
Al LUI feminin îi esti tu, TARĂ MAMĂ,
Puterea suprema a tot ce-i mai bun.

Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt,
Prin mine datori îti sunt înca scitii,
MAMĂ, tu, TARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT !

Avem o tara !


Avem o tarã unde au stãpânit odatã
Vitejii daci, bãrbati nemuritori.
Si unde stau de veacuri laolaltã,
Izvoare, vãi si munti cu fruntea-n zãri.
Avem troite sfinte, altare si icoane
Si candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi si prigoane
Cã ne e plin, pãmântul de martiri.
Avem la Putna sfânt si viu cu duhul
Pe cel ce-a stat ortodoxiei scut;
Si azi de-l vom chema sa-nving-apusul,
Va rãsturna cinci veacuri de pãmânt.
Avem pe Brâncoveanu pildã tare,
Cãci pruncii lui sub sabie-au cãzut;
Ca sã pãzeascã fãrã de schimbare
Credinta dreaptã-n care sau nãscut.
Avem Ardealul sfânt, pãmântul rãstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinti, pe Iancu si martirii,
Pe Horia tras pe roatã pentru neam.
Azi iarãsi te-au suit vrãjmasii tãi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea cã, ortodoxia ai iubit.
Avem un rai de sfinti
În temniti dati la moarte
Si aruncati în groapã nestiuti;
Dar astãzi dând pãmântul la o parte
Ies moaste sfinte-n zeghe grea de detinuti.
E jertfa lor de veacuri mãrturia
Ce strigã din morminte pân’ la noi:
Sã apãrãm cu râvnã Ortodoxia
Si-acest pãmânt, de sfinti si de eroi!
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie de Mihai Eminescu
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog