sâmbătă, 13 decembrie 2014

Colind de dor

Copile drag al meu plecat în ţări de vise,
Azi dorul se aprinde, țin porțile deschise,
Am ochii umeziţi de ploile din toamnă,
Copacii desfrunziţi se apleacă ca să doarmă.

Prin viscole de gând mai spun o rugăciune
Toţi merii înfloriți aş vrea să se cunune,
Iar nuferii ce-au nins pe ciobul unui lac
Spre tine îi trimit, ştiu cât de mult îţi plac.

Colindele răsună din glasuri de copii,
Pridvoarele înfloresc cu vâsc şi poezii,
În traista bucuriei se aprind şi licurici
Departe, dar aproape, mereu tu eşti aici.

Mai dau bineţe stelei ce se aprinde-n brad
Dar lacrima tăcerii îmi mușcă din obraz,
Aprind şi lumânarea nădejdii de mai bine
Prin viscole şi ger să ajungă către tine.

Un dor purtat de mamă în inima fierbinte
Nu are greutate în lumea de cuvinte,
Dintr-o viola tistă, albita de ninsori,
Colinda mea răsună din zori, până în zori...

Colind dedicat copiilor mei Alexandru şi Florina
foto internet
Camelia Cristea

MANUALUL ANGAJATULUI Cu intrare in vigoare de la 1 ian. 2015

                                                            CUM NE IMBRACAM
    Este recomnadat sa veniti imbracati la serviciu conform salariului primit.
    Daca purtati pantofi Prada de $350 sau o geanta Gucci de $600 vom presupune ca o duceti bine din punct de vedere financiar, deci nu aveti nevoie de o marire de salariu.
    Daca va imbracati saracacios, va trebui sa invatati sa va administrati banii mai bine pentru a va cumpara haine mai frumoase, prin urmare nu aveti nevoie de o marire de salariu.
    Daca va imbracati potrivit, sunteti exact acolo unde trebuie si in consecinta nu aveti nevoie de o marire de salariu.

    CONCEDIUL MEDICAL
    Din acest moment nu mai acceptam adeverinta medicala a unui doctor prin care se adevereste ca sunteti bolnav. Daca puteti merge la doctor, inseamna ca puteti veni si la serviciu.

    OPERATII CHIRURGICALE
    Operatiile chirurgicale sunt interzise. Ata vreme cat sunteti angajat la noi,
    veti avea nevoie de toate organele. Nu veti elimina nimic. Noi v-am angajat intact. In cazul in care eliminati un organ,
    vom considera acest lucru indisciplina la locul de munca.

    ZILE IN FOLOS PERSONAL

    Fiecare angajat va primi 104 zile personale pe an. Ele se numesc sambata si duminica.

    ZILE DE CONCEDIU

    Toti angajatii vor primi concediul in aceeasi perioada a anului.
    Zilele de vacanta sunt dupa cum urmeaza: 1 ianuarie si 25 decembrie.

    ZILE LIBERE PENTRU INMORMANTARI
    Aceasta nu e o scuza sa lipsiti de la serviciu. Oricum nu mai puteti face nimic pentru prietenii,
    rudele sau colegii morti. In cazurile rare in care un angajat va fi nevoit sa participe la inmormantari,
    acestea se vor programa seara tarziu. Suntem bucurosi sa va permitem sa lucrati in pauza de pranz
    pentru a putea pleca mai devreme, cu conditia sa va terminati insarcinarile pe ziua respectiva.

    ABSENTA CAUZATA DE PROPRIUL DECES
    Acest incident poate fi acceptat ca scuza. In orice caz, este necesar un preaviz de 2 saptamani
    precum si pregatirea unui inlocuitor care sa va preia atributiile.

    FOLOSIREA TOALETELOR
    Mult prea mult timp se petrece la toaleta. In viitor se va merge la toaleta in ordine alfabetica.
    Spre exemplu angajatii al caror nume incepe cu "A" se vor duce de la 8:00 la 8:20, cei cu "B" de la 8:20 la 8:40,
    si asa mai departe. Daca nu va puteti depalsa in timpul alocat, veti fi nevoiti sa asteptati pana adoua zi cand sunteti programati.

    In situatii de maxima urgenta, angajatii pot face shimb de locuri intre ei.
    Superviserii ambilor angajati implicati in schimb trebuie sa aprobe aceasta schimbare in scris.

    In plus, acum exista o restrictie de 3 minute de stationare in toalete. La sfarsitul celor 3 minute se va declansa o alarma,
    hartia igienica se va retrage automat, usa de la toaleta se va deschide si contravenientul va fi fotografiat.
    La a doua abatere, fotografia va fi publicata in ziarul intern al companiei la rubrica "Acte de indisciplina".

    PAUZA DE MASA
    Persoanele slabe vor primi 30 de minute pauza de masa, deoarece trebuie sa manace mai mult pentru a arata sanatoase.
    Persoanele cu greutate normala vor primi 15 minute pauza de masa, pentru a-si pastra silueta.
    Persoanele grase vor primi 5 minute pauza de masa deoarece este suficient pentru a lua o pastila de slabit.

    Va multumim pentru loialitatea aratata fata de companie. Suntem aici pentru a asigura o
    experienta pozitiva angajatilor. Orice intrebari, comentarii, nelamuriri, plangeri, reclamatii,
    frustrari, iritari, suparari, insinuari, acuzatii, vor fi adresate in alta parte.

    Va dorim sărbători fericite !

                                              in loc de prima de Crăciun vă dăruim o floare ...

    CONDUCEREA

luni, 1 decembrie 2014

Zi de sărbătoare

Străbunii mei au pus hotar cu sânge
Și macii au înflorit în urma lor,
Chiar la Rovine o lacrimă mai plânge
Când Mircea stă în calea otomanilor.

La Putna, Stefan este înca viu
Și trage clopot, dupa clopot,
Române știi că totuși nu-i târziu
Să asculți al conștiinței ropot!

La Mărășești se aude încă tunul
Stăbunul nu te lasă să abdici,
Române falnic ești ca și gorunul
Și din cenușă arsă te ridici.

La Alba este zi de sărbătoare
Mihai Viteazul oștenii își adună,
Din corn răsună doina cea străbună
În hora sfântă-și dau mână cu mână!

Pe steagul tău e cerul mai senin
Și spicele de grâu rodesc în soare
Trezește-te române când încă nu-i târziu,
Și fă să fie-n țară zi de sărbătoare!

1 Decembrie 2014
foto internet
Camelia Cristea

Bradul de Craciun

Bradul de Craciun, ca pom ce trebuie imbodobit inainte de Nasterea Domnului, a fost ales datorita faptului ca el ramane tot timpul verde. Il simbolizeaza pe Hristos, vesnic viu.

Obiceiul folosirii bradului de Craciun este de origine romana. Amintim ca in timpul sarbatorilor, romanii antici isi impodobeau locuintele cu un brad. Interesant este ca bradul era prins de tavan cu varful in jos.

Potrivit cercetatorilor, pana in secolul al XII lea, brazii de Craciun nu erau impodobiti. Cu timpul, bradul de Craciun a fost impodobit cu fructe, flori de hartie, biscuiti, ca mai tarziu, sa se orneze cu lumanari si globuri colorate. Globurile confectionate din sticla argintata de Thuringia au aparut abia in anul 1878. Exista obiceiul ca in varful bradului de Craciun sa se aseze o stea, simbol al acelei stele care i-a calauzit pe magi pana in Betleem.

Bradul de Craciun impodobit

Primul brad de Craciun impodobit a aparut in anul 1510, in Lituania. In Franta apare in 1521, dupa ce printesa Helene de Mecklenburg s-a casatorit cu ducele de Orleans, iar in Anglia in 1841. Insa, bradul de Craciun, asa cum il vedem impodobit in zilele noastre, a aparut pentru prima data la Breslau, datorita ducesei Dorothea Sybille von Schlesian.

Bradul de Craciun ajunge in Statele Unite in anul 1749, odata cu colonistii germani stabiliti in Pennsylvania si cu mercenarii platiti sa lupte in Razboiul de Secesiune. Dar imbodobirea bradului a fost legalizata pentru prima data in 1836, in statul Alabama.

Primul brad de Craciun in tara noastra

Primul brad impodobit cu cateva zile inainte de sarbatoarea Nasterii Domnului, a fost prezent in palatul principelui Carol I de Hohenzollern, in anul 1866. Incepand cu aceasta data, romanii au preluat obiceiul de a imbodobi bradul in apropierea Craciunului. Mentionam ca bradul era prezent la romani in anumite momente importante ale vietii: nastere, casatorie si moarte, ca pom al vietii.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Flacăra

Pune-mi haină verde, umerii-s lăsaţi,
Duc în sac povara, anii adunaţi.
Port pe tâmple fire, nea de ghiocei,
Într-un colţ de cer, stau şi ochii mei...

Lăcrimez în doine şi chiar mă jelesc,
Sfânt ne e pământul ăsta românesc,
Şi arat cu sânge, brazda este vie...,
Nu scapă nici astăzi de reaua urgie!
Muşcă fiara vremii din a noastră soartă,
Lupii sunt flamanzi, câini-n poartă latră,
Biciuiţi bătrânii, zdreanţa vremii-şi duc,
Tinerii migrează...cuib stingher de cuci...!
Ei mai dau o lege, pun şi etichete...,
Străngem din şurub, mai tăiem din ghete,
Drumul se-ngustează, rănile ne dor,
Parcă am cerşi...toţi la uşa lor...!
Să-l strigăm pe Cuza, cu ocaua mică,
Vlad să - aducă ţepe..., ceaţa o ridică..!
Clopote să bată, poate ne trezim...
Flacăra credinţei să o înteţim!!!

Camelia Cristea.

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog