GRĂDINA CU FLORI

Pe terasa casei mele stau smerit, ca un bunel, Ca să imi privesc grădina şi să o admir niţel. Când privesc - ce credeţi oare? - văd atâtea flori frumoase, Ce mă-mbie prin nuanţe şi parfumuri graţioase! Însă, când mi-arunc privirea mai departe, mai în zare, Văd cum florile se mişcă şi cum totu-i în mişcare… Şi îmi zic: ori bate vântul, ori grădina mea e vie. Ce-ar putea să fie-n zare, oare, Doamne, ce să fie? Dar punându-mi ochelarii peste ochii mei bătrâni, Obosiţi, peste măsură, de-ale vieţii stricăciuni, Văd o ceată de fetiţe, cum se joacă prin grădină Printre pomi şi floricele, sub a soarelui lumină. Ele sunt, cu siguranţă, după cum pot înţelege, Ale mele nepoţele cu o parte din colege. Tot privind duios la ele, mă întreb, adeseori, Ce văd eu în depărtare, sunt fetiţe, sau sunt flori? Căci se-amestecă-ntre ele, şi nu poţi distinge-ndată, Socotind după miresme, care-i floare, care-i fată? După nume, sunt fetiţe, după chip sunt floricele… Care e cea mai frumoasă, spune-acum, de poţi, bunele!? Nu pot spune, deocamdată, care e cea mai frumoasă, Căci şi una, şi cealaltă, e o nobilă crăiasă. Dar în taină, responsabil, stând aşa, un timp, pe gânduri, Despre fiecare floare mi-am notat  vreo două rănduri. Una dintre floricele e STELUŢA cea frumoasă, Trandafirul vieţii mele, floricica mea aleasă. Altă floare e GEORGETA, floarea dalbă de salcâm, Care-şi cântă canţoneta seara,-n valuri de parfum. LUMINIŢA cea sublimă e regina nopţii, care Florilor le e lumină, pe a Raiului cărare. Iar ELENA, scumpă fată, floarea florilor de tei, Îşi revarsă cu sfială peste toţi, mireasma ei. În acest buchet şi ANA e o floare-ntr-adevăr, Iar mireasma-i ce te-mbie, e a florilor de măr. ALEXANDRA cea vioaie  e un galeş liliac, Ce-şi împrăştie mireasma peste-al florilor conac. MĂRIUCA, floare scumpă, când se roagă ea, fierbinte, Te îmbată de mireasmă, ca şi mâna Maicii Sfinte. Bobocelul LUCIANA e o frezie sfioasă, Ce ai vrea, pentru mireasmă, să o ai mereu în casă. TEODORA, floare rară, e o dragă zambiluţă, Ce aduce primăvară, şi în suflet, şi-n căsuţă. AURELIA - ce nume!!! - e laleaua cea de aur, Ce străluce cu blândeţe în acest frumos tezaur. OANA cea îmbujorată, e bujorul cel cochet, Ce zâmbeşte cu tandreţe, cu surâsul său discret. Alta dintre floricele e DUMITRA cea frumoasă, Panseluţa ce sclipeşte, floare între flori aleasă. GABRIELA,-n albă haină, e un crin încântător, Ce împrăştie, în taină, un miros înălţător. Iar CRISTINA cea smerită e o dulce lămâiţă, Care este mult dorită în întreaga grădiniţă. TATIANA cea zglobie, e o dalbă lăcrămioară, Care, dulce, te îmbie cu parfum de primăvară. ŞTEFANIA, fată dragă, e un ghiocel simpatic: Alb, ca fulgul de zăpadă, dar şi tare enigmatic… CIPRIANA, fire blândă, e într-adevăr o floare, E o crizantemă scumpă, ce se-nvârte după soare. OLGA cea înflăcărată şi-n credinţă tot aprinsă, E o floare delicată, e o candidă narcisă. DANIELA cea curată, prin dorita ei prezenţă, Ca o tandră orhidee, îţi exprimă inocenţă. MIHAELA, fată dârză, în curatele ei zeluri, Se înalţă, hotărâtă, ca o trâmbiţă, spre ceruri. Ce să zic de GAROFIŢA, de NARCISA, VIOLETA, De CAMELIA, BRÂNDUŞA, sau de CRINA, MARGARETA? N-am uitat nici de-ANEMONA, LĂCRĂMIOARA, VIORICA, De HORTENSIA sau ROZA, nici de DALIA, voinica. Dacă stai un pic şi cugeţi, al lor nume, prea uşor, Desluşit şi clar, grăieşte despre frumuseţea lor. Şi sunt multe flori pe lume, multe, multe floricele, Totul e să fii cu teamă, să nu calci cumva pe ele. Dar matale,-mi zice-n şoaptă o nepoată, ştrengăreşte, Care floare din grădină crezi că ţi se potriveşte? Pentru mine, fată scumpă, care sunt precum un scai, Nu-mi pot anexa o floare, (Cel mult…flori de mucegai). Mulţumescu-Ţi Doamne, Ţie, pentru-aceste floricele, Pentru marea bucurie de-a petrece printre ele! Vă doresc, cu gânduri bune, vă doresc, cu sincer grai, Să fiţi flori şi-n astă lume, dar să înfloriţi şi-n Rai!

http://popasduhovnicesc.ro/

SUTAȘ LA NEMURIRE

De simți că ești, ... să știi citi... !

VASILE CRETU·18 IULIE 2016

De simți că ești, sutaș la nemurire, Ca un păun, la brațul unei fete, Fii milostiv, se zice în Psaltire, Iubirea ta, o cată pe-ndelete. Să știi citi, din tremurânda-i mână, Când pe alei, te trec bărbați agale, Și ochii lor cu-a fetei se-mpreună, Dar se feresc de ochii dumitale. Să știi citi, în vocea-i tremurândă, Când o cuprinzi de mijlocu-i, pe stradă, De-un fruct oprit, de-o vreme e flămândă, Nicicum de-un pumn de fructe din livadă. Să știi citi, că-n baldachinul rece, La capul ei, bolind de-o săptămână, În loc de leac, chiar de ai fi cât zece, Ucizi încet a inimii stăpână. Să știi citi, pe chipul unei fete, Când ochii ei de fiecare dată, Plecați fiind, îți spun pe îndelete, Să nu-ți dorești, decât respect de tată. Să știi să taci, când ochii-i te-mpresoară, Dorind să plângi, ca o icoană sfântă. Atunci, luând, o lacrimă amară, Cu mirul tău, pe fată o descântă. Sub ochii tăi, bobocu-ți de copilă, În palma ta, cu inima-i fierbinte, Va rezona cu dragostea-ți fertilă, Cerșind din ochi, iubirea-ți de părinte. Iubirea ei, respectul și credința, Vor clocoti în sufletu-i de fată, Cu-n alt bărbat, ce i-a cuprins ființa, Cum erai tu, cu mama ei, odată. Și lui, și ei, le seamănă credința, De a iubi, cu inima curată! La nunta lor, oferă-i biruința, La dreapta lor, iubirea ta de tată. (1991 - Gândărețul)