ÎNTOARCE-TE ACAS' , ROMÂNE !

Eliana Popa

Strămosii tăi ti-au pus cunună
De lauri, scumpă Românie
Dar noi urmasii lor din urmă,
Ti-am dat-o jos cu silnicie !

Si ti-am tesut năframa mortii,
Abandonată esti ca Iov
In casa ta stăpâni sunt hotii
Si cei ce-ti scriu un fals hrisov !

E somnul greu al nepăsării
E dezbinare intre frati
Numai răzbate cânt' de bucium
Nici corn de lupta, din Carpati !

Nu mai avem flăcăii vrednici,
Nici voievozii ne-nfricati
Că ne-am făcut cu toti netrebnici
Si lui Mamona stăm plecati !

De ne-am trezi si noi odată
Ca să păzim acest pământ
Si ne-am unii in gând si-n faptă
Si-am pune-n noi răsadul sfânt !

Răsadul dacilor din care
Te-ai ridicat, popor frumos
Increstinat de-un Sfânt Apostol
Si botezat intru' Hristos !

In sangele ce-a curs din veacuri,
Sfinti mucenici te-au botezat,
De-ale păgânilor atacuri,
Bravi voievozi te-au apărat !

Azi stau la straja ta fricosii,
Poporul tău s-a risipit,
Se roagă sus, in cer strămosii
Si Brâncoveanu stă mâhnit !

Intoarce-te acas' române,
Cât inca ai o tară a ta
Aici e cea mai buna pâine,
Chiar daca viata ti-e mai grea !

Aici ti-ai ingropat strabunii,
Aici te-ai botezat cândva,
Te cheamă lacrimile mumii
Te striga amintirea sa !

Te cheama casa bătrâneasca
Unde-ai crescut cu-aceeasi pâine,
Ce n-o mai vrei..că-i româneasca
Pe la străini sunt pite bune !

De cate ori te-ngenungheaza,
Povara dorului, române ?
Si sufletul iti lăcrimează
Ca n-ai durerea cui o spune ?

Sa fie mai presus de suflet
Si mai presus de tara ta,
Valoarea banului cel putred
Si teama de-a nu-l mai avea ?

Si daca tu nu vii acasă
Ci pribegind rămâi in lume,
Vei fi ca pleava cea frumoasă
Si risipit vei fi, române !

Atunci vei mostenii blestemul
De la strămosii adormiti
Vei pierde ca Adam, Edenul,
Lăsat de sfinti tăi părinti !

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iarta, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovati,
dar catre Tine tulnicul suna-va,
sa-ntorci privirea Ta catre Carpati.

Prea mult abandonati acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai da-ne-un pic de amintire, Doamne,
rabdare si iertare si noroc.

Ca pentru vite nu mai sunt nutreturi
si asteptam o pîine din import,
cînd bietul om s-a prabusit sub preturi
si sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despartit în triburi si în secte,
în cluburi, în partide si în gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Învata sa urasti.

Dusmanii nu puteau sa ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rau,
de ce sa mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit si duhul Tau?

Si, totusi, Alba-Iulia exista,
si, totusi, cineva i-a dat un rost,
si-a fost si-atunci pornire anarhista,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotis pe talpi si bruma-n gene,
sa-nvingi un vechi si tragic handicap,
si, în onoarea Albei Apusene,
sa-ti scoti caciula dacica din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul T;arii Mari, pierdute-n veci,
si-n clopote e treaz acelasi sînge,
si-aceiasi ochi imperiali sunt reci.

Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.

Si ne e dor de-o sfînta sarbatoare,
în care toti sa ne-adunam aici,
si ne e dor de România Mare
si am ramas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ti pe cetate talpa,
mai da-ne harul unui gest postum,
mai cheama-ne, mai rabda-ne la Alba
si sa mai încercam macar acum.

ADRIAN PĂUNESCU