TAINA VIEȚII

de Preot Sorin Croitoru

O clipă de iubire aprinsă într-o noapte,
Când ea i se aruncă în brațe fără teamă,
Iar el se dăruiește, iubind-o printre șoapte,
I-a prefăcut deodată în TATĂ și în MAMĂ..

S-a ridicat devreme în zorii dimineții
Și-a zăbovit o vreme cu mâinile la tâmplă..
Într-însa Creatorul lucrează taina vieții,
Iar ea e speriată, CEVA i se întâmplă..

E încă somnoroasă, și-abia de-și amintește
De noaptea petrecută în mângâieri tăcute
Cu soțul ei cel tandru, bărbatul ce-o iubește
Și-i face ziua dulce și nopțile plăcute..

De zile-ntregi i-e greață într-una și vomită,
Se-ntâmplă prima dată în viața-i de soție,
Dar soțului nu-i spune, căci, trebuie s-admită,
Mai bine-ar fi s-aștepte, ca sigură să fie..

E-atât de fericită că astăzi o să-i zică!..
A fost la doamna doctor și vestea-i confirmată:
Slăvit să fie Domnul, va deveni mămică,
Iar lui i se-mplinește dorința de-a fi tată!

Nu a cântat atâta nici când era la școală..
Îi cântă toată ziua și-și mângâie burtica,
Iar ea - căci e fetiță - din somnul greu se scoală
Și, la auzul mamei, tresare mititica..

S-a împlinit sorocul.. Dă semne c-o să vină,
Iar ea e fericită.. Atâtea o să-i spună..
Abia așteaptă, draga, s-o vadă la lumină!..
O teamă o cuprinde: va fi o mamă bună?..

Acum blestemul Evei.. Vai, câtă suferință..
De ore se muncește precum Hristos pe Cruce,
În timp ce soțul doamnei se roagă cu credință,
Iar ea îi cere, stinsă, de mână s-o apuce..

Sfârșitu-s-a calvarul.. Acum la piept își strânge
Cu brațe fără vlagă făptura minunată..
Sărută căpușorul cu părul plin de sânge
Și soțului cuminte fetița i-o arată:

"E toată tu" - ea zice- "în ea te văd pe tine",
Și-adaugă cu-n zâmbet: "Să știi că sunt geloasă!"
Iar el, zâmbind, răspunde: "Nu-i chiar așa, știi bine,
Privește-i, de exemplu, gurița cea frumoasă"!..

Da, așteptăm Botezul.. Fetița e o floare
Și astăzi e momentul să fie creștinată,
Apoi la cumetrie, să facem sărbătoare,
C-așa-i în neamul nostru tradiția lăsată..

Bărbatul strigă vesel: "Zi-i tare, lăutare,
Să-mi lauzi cum se cade comoara mea de fată!
Șampania să curgă, să spumege-n pahare,
Căci noapte ca aceasta nu va mai fi vreodată"!

Aceasta-i taina vieții, o clipă de iubire
În care Creatorul cum știe El lucrează,
Apoi se umple casa de-un fel de fericire
La care și-mpărății adeseori visează..

SCRISOAREA

marţi, 20 noiembrie 2012 la 10:54

Am găsit pe trotuar, în faţa unui oficiu poştal, o scrisoare trimisă de un tânăr german, aflat în vizită în România, părinţilor lui din Germania . Pe cutia poştală scria: "Atenţie, nu are fund!", dar neamţul, necunoscând limba română, a aruncat probabil, cu candoare teutona, plicul în cutie.

Reproduc scrisoarea în traducere.

Dragii mei, am ajuns cu bine în România. De la aeroport până la Bucureşti am făcut cu taxiul, judecând după aparatul de taxat, 180 de kilometri. Plasarea aeroporturilor la distanţă mare de aglomerările urbane mi s-a părut o dovadă de înţelepciune.

În cele două zile de când mă aflu aici, am făcut câteva constatări pe care mă simt dator să vi le comunic. Românii o duc foarte bine, atât de bine încât aici aproape nimeni nu mai trebuie să muncească. Poate că în viitorul îndepărtat vom ajunge şi noi, germanii, la acest nivel de civilizaţie.
Deocamdată, cu o seriozitate lipsită de graţie, mergem în fiecare zi la serviciu.

Avem multe de învăţat de la acest popor despre care eu, până acum, nu ştiam aproape nimic. În autobuze, troleibuze şi tramvaie nimeni nu trebuie să se obosească prezentându-şi biletele la control. Controlorii, constituiţi în
echipe, verifică discret buzunarele şi poşetele pasagerilor.

Automobiliştii organizează spontan, pe străzi, originale concerte de claxoane, aşa cum noi facem, în familie, prin tradiţie, muzică de cameră.
Sunt momente de comuniune sufletească de neuitat. Unii şoferi ies din maşini şi adaugă la această muzică instrumentală propria lor voce, transmiţându-şi
unii altora mesaje scurte, dar energice.

Toate canalele TV, nu numai cele pentru adulţi, difuzează emisiuni cu femei dezbrăcate. Un singur canal, TVR Cultural, a refuzat să-şi îndeplinească această datorie faţă de tineri ca mine şi a fost, pe bună dreptate, desfiinţat.

Demnitarii ţării apără cu fermitate limba română de invazia limbii engleze (aşa cum ar trebui să facem şi noi). La o întâlnire cu trimişii FMI preşedintele interimar al României a vorbit, în semn de protest, într-o limbă engleză caricaturală. Efectul a fost atât de puternic încât oaspeţii,
dezgustaţi de engleză, au renunţat să o mai folosească vreodată, urmând să se înţeleagă la viitoarele întâlniri numai prin gesturi.

Plagiatul se pedepseşte în România într-un mod subtil, nu cu brutalitate, ca la noi. Plagiatorilor li se dă o palmă morală, fiind numiţi prim-miniştri sau miniştri, ca să se ruşineze de fapta lor.

Poliţiştii sunt oameni cultivaţi, schimbă idei între ei în săli cu multe mese, nu-şi pierd timpul cu criminali, tâlhari şi violatori. Miniştrii de Interne vorbesc în mod curent de Socrate şi Platon.

Bătrânii din România se ocupă cu mare grijă de sănătatea lor. Nu fac excese alimentare, ca oamenii în vârstă din Germania . Îşi cumpără în fiecare zi doar o pâine, un iaurt şi eventual câţiva cartofi.

Fetele de aici se îndrăgostesc uşor, nu ca nemţoaicele noastre, cărora poţi să le reciţi opera lui Goethe în întregime şi abia dacă reuşeşti să obţii o plecare a pleoapelor în semn de aprobare. O româncă a venit astă-noapte în camera mea de hotel şi mi-a declarat că mă iubeşte nebuneşte. Era naivă, nu ştia cum arată bancnotele de 100 de euro şi i-am dat una ca să o studieze în linişte acasă.

Nu înţeleg, dragii mei părinţi, de ce v-aţi arătat îngroziţi când v-am anunţat că urmează să plec în România.

Vă îmbrăţişez pe amândoi, Hans.