Într-o vară mai torida, chiar în luna lui cuptor,
Pe a dragostei aripă, m-am pornit să mă însor.
Tinerel, slăbuț din fire și cu pletele în vânt,
De iubirea mea fierbinte, n-am spus mamei un cuvânt.
Două sate și-o pădure le-am străbătut rând pe rând,
Doar mânat de fericire și cu a mea iubită - n gând.
Nu știam eu pe atuncea ce înseamnă însuratul,
Gândul meu era doar unul:ca să nu mi-o fure altul.
Era prima mea iubire și atâta o doream,
Că nici tălpile bătute de la drum nu le simțeam.
Doi copii curați la suflet și cu lipsuri ca tot omul,
Am privit doar înainte și-am crescut frumos ca pomul.
Înțelegerea, respectul, nu am cumpărat cu bani,
Ele-au fost rodul iubirii și au dăinuit în ani.
Am sădit și-un pom și-o floare și o casă am clădit,
Sănătoși ne sunt copiii, azi sunt tare fericit.
Iubita mea de atuncea și aleasa vieții mele,
Mi-a călăuzit cărarea, precum cerul plin de stele.
Când ne-a fost aspră cărarea, Dumnezeu ne-a cercetat,
Ne-a scos oameni buni în cale și din toate ne-a salvat.
Ne-am cărat pruncii pe brațe și-n căruțe pe ogoare,
I-am crescut cu borș de casă, fără mofturi la mâncare.
Inca scriu cuprinsul vieții și-i atâta de placut
Parcă m-aș tocmi cu viața, să-i mai cer ani împrumut.
Am trudit și zi și noapte să agonisim averea,
Azi trăim din amintire ca ne-a părăsit puterea.
Bătrânețea ce odată ne-a fost pricină de râs,
A întins mai iute pasul și din urmă ne-a ajuns.
Tinerețe, floare rară, cât de repede te-ai dus,
Am gustat a ta licoare, dar ca soarele-ai apus.
Deși simt dureri în oase și mă paste iarna vieții,
Tot mă gâdila iubirea, ca în anii tinereții.
autor Rodica Larie.
.jpg)
