joi, 30 noiembrie 2023

DESPRE POMUL DE IARNĂ

                          


Dragii mei, am fost rugat în privat să dau câteva explicații în legătură cu "pomul de iarnă". Observați mai întâi că am scris "pomul de iarnă", nu "bradul de Crăciun". Deja acest lucru ar trebui să vă lumineze puțin. Nu există absolut nici o legătură între acest brăduț frumos împodobit și marele praznic împărătesc al Nașterii Sfântului Prunc Iisus Hristos. Am văzut că pe Facebook se agită câțiva bloggeri creștini, încercând să "combată" pomul de iarnă. Ce să combați, domnule, n-ai ce combate aici. O frumoasă tradiție de iarnă provenind din spațiul european scandinavo-german a pătruns și în țara noastră de vreo două secole încoace. Până aici este ceva normal. 

Țările scandinave sunt țări cu mai mult de jumătate de an de zăpadă peste păduri, cu imense conifere acoperite de zeci de centimetri de zăpadă. Este normal să-și cânte brazii și ei, și germanii ("O, Tannenbaum"- "O, brad frumos" este al nemților), și rușii, care posedă milioane de hectare de păduri de conifere în taigaua siberiană. Deci pentru ce să ne agităm noi? Tradiția aceasta de sublimare, de lăudare a bradului s-a potrivit foarte bine și la noi. Vorba poeziei "Noi" a lui Octavian Goga, "la noi sunt codri verzi de brad".. Adică au și norvegienii, suedezii, danezii, finlandezii, islandezii, germanii brazi, dar avem și noi. Cât vezi cu ochii crestele Carpaților sunt acoperite de brazi.. De aceea, ziceam, tradiția cu împodobirea bradului cu globuri, steluțe și ghirlande este o tradiție frumoasă și binevenită și la români. Acum poporul nostru, un popor profund creștin, ce a făcut?.. A vrut să încreștineze tradiția asta, i-a pus pomului de iarnă o stea în vârf, ca să facă aluzie la steaua magilor de la Răsărit, l-a pus și pe Moș Crăciun lângă pom, cadourile lui Moș Crăciun și-au găsit locul cel mai potrivit sub pomul de iarnă și gata, pomul de iarnă a devenit.. "bradul de Crăciun"! 

Nu, de data aceasta nu-mi mai place. N-are nici o treabă Nașterea lui Hristos în Palestina, unde pasc oile și iarna pe câmp, cu brazii din țările vichingilor! 
De ce să pui stea în vârful pomului de iarnă, când în Palestina nu există brazi?! De când au aterizat brazii în Țara Sfântă? De data asta românii au scrântit-o rău de tot. Nu poți să faci creștină o tradiție care s-a nascut așa, "fără nici un Dumnezeu". Lasă bradul la locul lui și Crăciunul la locul lui.
Discuțiile pe net au plecat de la faptul că preoții și enoriașii lor se întrec în împodobirea pomilor de iarnă prin biserici.

 Da' lăsați-i, măi, pe bieții oameni să se bucure de iarnă, de brazi, de globuri, de ghirlande, ce aveți cu ei?! Restul acesta de copilărie din noi se manifestă cel mai frumos la împodobirea pomului de iarnă și la o bătaie zdravănă cu bulgări de zăpadă. Și de ce nu, la o sanie pe derdeluș, o întrecere între părinți și copii. De obicei este unu-zero pentru prunci.. Credeți dumneavoastră că așa se apără Ortodoxia de elemente străine, anume luptând împotriva pomilor de iarnă și a ghirlandelor de luminițe colorate?

 Astea-s chestiuni copilărești, se creează atmosferă DE IARNĂ, NU DE CRĂCIUN cu ajutorul lor. Se mai înveselesc inimile noastre încremenite, se mai descrețesc frunțile noastre încruntate.. Nu-i ca la Halloween, acolo este "despre draci", aici este "despre" iarnă, despre copaci, despre zăpadă. Singura greșeală care nu trebuie să se facă este asocierea pomului de iarnă cu Nașterea Domnului. N-au nici o legătură cele două realități. Eu am făcut deja pomul de iarnă acasă, am umplut casa de ghirlande, seara stăm la luminițele pâlpâitoare ale ghirlandelor, este tare frumos.. Știu că pe vremea lui Ștefan cel Mare nu erau leduri, dar acuma sunt, ce vreți? De ce nu umblați iarna cu sania pe drum, de ce nu vă încălcați cu opinci ca răzeșii lui Ștefan? De ce vă place Tesla, Audi și BMW?! Pentru că există. 

Ei bine, și mie îmi plac ghirlandele cu leduri prin casă și prin biserică. PENTRU CĂ EXISTĂ! Și îmi place și un pom de iarnă frumos, cu fibră optică și fulgi de nea cu leduri colorate în vârful ramurilor, plin de globuri și de alte podoabe. Mă înveselește mult peisajul acesta "de iarnă" din biserică.. Lăsați-mă, vă rog frumos, să mă bucur și eu de atmosfera aceasta de iarnă tehno-virtuală.. Aici, prin Italia, nu vedem zăpadă cu anii. Chiar acum, când scriu, afară plouă. Privesc fibra optică din brăduțul meu de iarnă de anul ăsta și mintea mea se pierde în amintirile copilăriei.. Parcă aud săniile cu zurgălăi de pe la țară, în minunatele vacanțe petrecute la bunici acum vreo patruzeci de ani.. 

        Parcă o aud pe Maria Ciobanu cu "Sania cu zurgălăi" a ei, parcă aud "Gingle bells"-urile alea americane, parcă îl aud pe George Michael cu al său "Last Christmas, i've gave you my heart ".. Da, sunt romantic.. De n-aș fi fost, n-aș fi scris poezii. Stați liniștiți, nimeni nu ne fură credința dacă ne-o iubim și dacă o trăim cu adevărat.. Domnul să ne binecuvânteze pe toți, amin. Părintele Sorin Croitoru


Să sărbătorim?


Mare sărbătoare ! Cine nu o știe?
Dar acum românii, mor, în sărăcie.
Pruncii sunt plecați ,slugi ,în țări străine,
Cum să intri -n horă ? Când nu trăiești bine .

Stau bunicii-n frig ,pensiile-s mici ,
N-au bani de mâncare, mănâncă urzici .
Însă vine iarna ,nu răsar nici ele ,
Of ,sărmanii mei ,vin zilele grele .

Unii-s duși prin lume ,s-au înstrăinat,
Cel care-a rămas, se simte vânat.
Taxe peste taxe ,traiul s-a scumpit ,
Ce mai ai române ,de sărbătorit?

Să mă prind de mână, cu acești șnapani ?
Care mă taxează, zi de zi ,de bani ?
Mulțumesc frumos !Joc în bătătură, 
Nu mă prind în horă ,cu cei ce mă fură !

Cât să le mai dau? Ce vor de la noi ?
Cine îi mai rabdă ,pe acești ciocoi ?
Ducă -se -n Alasca !Facă-și alți adepți ,
Nu mă prind în horă ,cu oameni nedrepți!

Si-au pus "speciale ",cu ce-s speciali?
Că ne jecmănesc,ca niște șacali?

Ce mai ai române, de sărbătorit?
Întinzi mâna celor ,care te-au mințit?

Celor ce-au promis că îți va fi bine,
Dar în scaun moale ,au uitat de tine .
Prindă-se în horă ,până amețesc,
De -astă mascaradă ,am să mă lipsesc !
 
Autor
Ciabrun Marusia
 
Vă îmbrățișez cu drag pe fiecare în parte și vă iubesc.
Dumnezeu să ne poarte de grijă Hristos în inimile noastre.

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog