De ce ?

De ce lumea te foloseşte

Şi apoi te parăseşte ?

De ce oamenii sunt cruzi,

Devorând atât de flămânzi ?

De ce nu ai scăpare

Oriunde te-ai duce sub soare ?

De ce ei nu te iubesc

Ci doar te folosesc ?

De ce cred că totul li se cuvine,

Chiar dacă iau totul din tine ?

De ce numai pretenţii în jur,

Fără iubire, fără nimic pur ?

De ce toţi sunt aşa

Când tu, le dai toată dragostea ta ?

Poate că, nu ai iubit cândva,

Cu toată fiinţa ta pe altcineva,

Care te-a iubit   

Și întreaga dragoste ți-a dăruit !

Iar acum plăteşti cu nefericirea ta,

Chiar și-a altora.

Şi oare îţi vei găsi undeva,

Liniştea şi fericirea cândva ?

Pe acest Pământ spunând,

Printre oameni cântând

Cât sunt de frumoşi,

Și de loc mincinoși,

Când tu vezi mereu ,

Adevărul atât de greu:

Că sunt cruzi

Şi flămânzi,

Distrugând

Chiar şi-n gând,

Fără chip omenesc,

Fără simţ sufletesc.

De ce oameni isteți

Sunteţi cruzi şi nu vreţi,

Înțelepți să pricepeţi,

Că fără dragostea din voi

Nu rămîne nimic, nici în noi ?

Fără a da dragostea ta

Nimic nu vei căpăta.

Oricât de bogat ai fi,

Nimeni nu te va iubi

Mereu,

Şi la bine şi la greu,

Doar pentru sufletul tău,

Care este şi bun şi rău.

De ce totul este strâmb în jur

Când totul poate fi atât de pur ?

De ce oameni sunteţi altfel decât ar trebui,

Şi oare ... vă veţi trezi întro zi ?

Ø  

Timișoara, 2007