TE ÎNDURĂ CÂND TE ROAGĂ!

Lacrimi ne brăzdează fața
Și rușinea ne cuprinde...
Căci la vreme de necaz,
Te strigăm numai pe tine.

Dar Tu Doamne nu ne cerți
Ne privești cu îndurare
Și-o trimiți pe mama ta,
Spre a noastră ajutorare.

 
Te îndură când te roagă
Boala să o risipești...
Sa întins că iarba "rea"
Doamne milostiv Tu ești!

Te îndură când te roagă
Să rupi lanțul ce ne leagă...
Pe mine,pe frații mei,
Pe o planetă întreagă.

 
Nu te întrista,ne iartă,
Că de-un an ne văicărim.
Dar la scumpa libertate
Tot mai mult Doamne tânjim.

 
Te îndură și ne iartă
Bun și preaputernic Tată.
Iar această încercare
Să fie spre cugetare,

Și spre a noastră îndreptare.
Nu ne lăsa-n tulburare
Dă-ne pace și răbdare.
Speranță,tari în credință,

Doamne fă-le cu putință!

Amin!
Moțco Ana Maria.

Cu timpul inveti ca;

...a fi cu cineva doar pt ca iti ofera un viitor promitator inseamna ca, mai devreme sau mai tirziu o sa vrei sa te intorci la trecutul tau ... 

 ...intelegi ca numai acel { acea} care te va iubi cu defectele tale ,fara a incerca sa te schimbe ,poate sa-ti ofere fericirea pe care o doresti ... 

 ...inveti ca vorbe spuse cu ura intr-o clipa , pot sa raneasca acea persoana toata viata ... 

 ... inveti ca a scuza oricine poate , dar sa ierte numai cei cu o inima mare o pot face ...

 ...iti dai seama ca cine dispretuieste si umileste o fiinta umana va suferi dispretuiri si umilinte multiple

 ... ...inveti sa-ti construiesti toate drumurile in prezent , pt ca trenul zilei de miine este prea nesigur ..

 ...inveti ca a incerca sa ierti ,sa ceri iertare, sa spui ca iubesti , sa spui ca iti e dor in fata unui mormint ,nu mai are nici un sens ... 

 Dar din pacate doar cu timpul invatam aceste lucruri si cum azi este timp ; saluta., iubeste , zimbeste , ajuta ,iarta si nu uita ; Omul devine batrin prea devreme si intelept prea tirziu ... 

Exact cind nu mai este timp ..

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!

                     

Va veni și vremea noastră, aștepta-vom cu răbdare,

Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!

Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,

Vine vremea când blestemul, ăstui neam, i-ajunge!

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!

de Eliana Popa

Mă întreb, ce-ar face unii și-n ce fel ar da răspuns,

Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Iisus?

Ce răspuns ar da mișeii care ne-au vândut pământul,

Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Cuvântul?

Și i-ar strânge sus, la Putna, pe pământ sfânt, moldovean,

Lângă cripta unde doarme Sfântul Domn Ștefan!

Și-ar chema toți voievozii ce-au luptat cu 'nalta Poartă

Împreună să le facă, dreaptă judecată!

Și ar da poruncă Domnul îngerului cel mai 'nalt,

Să aducă Brâncovenii, sângele vărsat!

Și potirele le-or pune jertfă sfântă și prinos

Pe-un pristol ce stă-naintea Domnului Hristos!

Și-or privi către mișeii ce-au îngenuncheat poporul,

Ce-au dat roadelor otravă, codrului toporul!

Ce-au strâmbat învățătura, Sfânta Lege din străbuni,

După cum le-a dat poruncă lifta de păgăni...

,, - Neamul meu născut-a iude...zice Sfântul Brâncovean!"

,, - Robi în lanțul altor neamuri!...murmură Ștefan!

Basarabii, Mușatini, Mihai, Mircea cel Bătrân,

Vin să judece cu Domnul, neamul cel român!

Să-i întrebe pe mișeii și pe cei ce ne lasară

Toată țara în ruină și ne-au scos afară!

Ne-au înfometat ființa să plecăm în pribegie

Ca să vina toți șacalii, țara s-o sfâșie!

,, - Slugi viclene, trădătoare, vai de-a voastră crudă soartă!

Noi, strămosii, azi vom face dreaptă judecată!

Și vom cere de la voi, plată multă și răspuns,

Toată zestrea ce-am lăsat, sângele ce-a curs!

Și sudoarea de pe fruntea bietului român, sărman!"

Așa tună cu mânie Sfântul Domn, Ștefan!

Sună buciumele-n munte, în ecou răsună-ntruna

Glas de corn! Și bat răzeșii, clopotul la Putna!

Și la Cozia pe lespezi mii de trupuri se-nfiripă,

Mircea grabnic oastea-și strânge! Paloșul ridică!

Către Putna se grăbește și-a mai strâns mergând călare

Toți valahii și arcașii, armia-i nemuritoare!

De prin gropile comune, de prin sfinte osuare,

Vin martirii prinși cu lanțuri sure, la picioare!

Vin în șir purtându-și rana, ca-ntr-un tainic ritual,

Duc în mâini vărgata zeghe, sângele-n pocal!

Si-al lor glas răsună groaznic, privind șleahta de mișei:

,, - Pentru ce murit-am, Doamne? Să ne vândă țara ei?

Am murit pe cruci ca Tine, chinuiți...pe frunți cu spini,

Și-au sădit pe jertfa noastră, mărăcini!"

Va veni și vremea asta, aștepta-vom cu răbdare,

Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!

Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,

Vine vremea când blestemul ăstui neam, i-ajunge!

Sursa foto: Facebook

FAPTE MICI, NEÎNSEMNATE

                        

de Preot Sorin Croitoru

 
C-o mâncare de fasole
Poți fi mărturisitor,
Arătând la toți colegii
Că tu ești un postitor.

Ei încalcă legea sfântă,
Tu în schimb o împlinești;
Ei mănâncă-n posturi carne,
Tu ții legea și postești.

Farfuria cu fasole
De-o mănânci în post la muncă,
Îi vei rușina pe alții,
Ce mănâncă-n posturi șuncă!

Mare-nsemnătate are
Și un semn al Sfintei Cruci,
De ți-l faci în văzul lumii
Când prin lume tu te duci..

Tu gândești: ce mare lucru
Semnul Crucii să mi-l fac?..
Fă-ți-l tu în văzul lumii,
Și-o să-l vezi atunci pe drac!..

Zici că nu e mare lucru?
Ia, ascultă-mă puțin:
Tu prin semnul crucii, frate,
Zici la toți că ești creștin,

Și nu ești ca fiecare,
Un creștin necredincios,
Ci tu ești creștinul care
Îl iubește pe Hristos!

Știi că și un colț de pâine
Te-ar putea băga în Rai?..
Însă foarte mult depinde
Cu ce inimă îl dai,

De îl dai cu bucurie,
Sau de stai să te codești..
Mai depinde de persoana
Căruia i-l dăruiești,

Și de locul și momentul
Când te-apuci să dai și tu,
Dacă cel hrănit de tine
Ți-a făcut vreun rău sau nu..

Fapte mici, neînsemnate,
Care-n ceruri au ecou,
Fapte mici, dar care, frate,
Te transformă în erou,

Nu eroul despre care
Se va povesti mereu,
Ci erou al faptei bune,
Prețuit de Dumnezeu..

🇹🇩 ProDigal - Plandemonia ✝️❤ Original video

.. INVENTII BABESTI ...

   Legat de ziua de Blagovestenie, in popor i se mai spune pe alocuri, “Ziua Cucului”, s-au dezvoltat o serie de credinte, obiceiuri si practici aflate sub semnul „prezicerii” norocului, a rodului pomilor fructiferi, a vremii etc.

   Astfel, o marturie a unui taran roman consemnată de Simion Florea Marian, in lucrarea “Sarbatorile la romani”, specifica: „Blagovestenia o asteapta oamenii cu mare bucurie ca sa auda cucul cantand. Cucul canta de la Buna Vestire pana la Sfantul Petru avea multe misiuni de indeplinit; el trebuia sa ne spună viitorul sau sa ne aducă stiri despre iubitii si iubitele noastre”. Toti oamenii satului asteaptau sa auda cucul cantand insa era nevoie sa indeplineasca trei conditii: sa aiba banii la ei, sa nu fie flamanzi si sa nu fie suparati. Cand il auzeau pentru prima oara cantand, atunci il intreabau: „Cucule, Puiucule! Cati ani imi vei darui, Pana ce eu voi muri?” Flacaii si fetele tinere adaugau: „Cucule, Voinicule! Cati ani îmi vei da, Pan’ m-oi insura (marita)?”

   Apoi, fiecare cantat al cucului se numara ca insemnand un an. In conceptia celor mai multi romani, Cucul canta de la Buna Vestire pana la Sanziene sau San Petru, cand se ineaca cu orz si nu mai poate canta, prefacandu-se in uliu si ramanand astfel pana la Buna Vestire viitoare.

   Bucuria mea, nu putem crede cele de mai sus: DE LA BABEEE CITIREEE!!!

 NEINTELEPCIUNEEE!!! SA NU LUATI A MINTEEE!!! 

De blagovestenie, am auzit dar de ZIUA CUCULUI, nu am auzit! De cand stie Cucul viitorul cuiva, fiindca, prestiinta are Dumnezeu. Cum ne aduce Cucul "stiri despre iubiti sau despre iubite?" Ni le aduce în scrisori, ni le comunica verbal??? 

Aceasta incantatie: "Cucule, puiucule, Cati ani imi vei darui, Pana ce eu voi muri?" Asta este incantatie de vrajitoare, minciuna, fiindca, doar Dumnezeu stie cand vom muri, unde vom muri si cum vom muri! Auziti ce aiureala: "Fiecare cantat al cucului se numara ca insemnand un an". Si daca Cucul uita sa se mai opreasca si canta de 200 de ori, asta inseamna ca ma insor peste atatia ani??? Atunci sunt mort demult, sunt “oale si ulcele”, adica, pamant! Si o maaaare minciuna: "Cucul canta de la Buna Vestire pana la Sfantul Petru, cand, se inneaca cu orz, și nu mai poate canta prefacandu-se in uliu, ramanand asa pana la Buna Vestire viitoare.

    Cine are minte, sa ia aminte, sa nu se lase inselat cu cele de mai sus mincinoase cuvinte! 

                                                                                                                           Amin si Aliluia!

                                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

SCRISOARE CĂTRE UN PRIETEN ”VACCINAT”

 



Nu aș putea să îți mai spun vreodată,
Să te mai sun, să te mai rog ceva,
Vaccinul ne dezbină înc-o dată,
Și Dumnezeu e trist pe undeva.

Tu crezi cu râvnă într-un ”ser” minune,
Eu cred doar în Hristos, și în ”acul” său,
Dar ne desparte trist această ”lume”,
Eu îți spun ”frate”, tu mă crezi un ”rău”.

Te-ai vaccinat să pleci în ”țări” străine,
Așa mi-ai spus la ultimul apel,
Convins că sănătatea vrea și vine,
Nu de la îngeri, ci de la ”rapel”.

Prospectul de vaccine, nu contează,
Că nu oferă certe garanții,
Tu spui că moda lumii valorează,
Mai mult decât a mele ”inepții”.

Și totuși ești ”cobaiul” prins în lesă,
Cu mâna ta sfios ți-o pui la gât,
Și când îți spun că ”Cerul” e compresă,
Tu îmi răspunzi teribil de urât.

Păcat că așa puțin ai vrut în viață,
Și cât m-am chinuit să îți explic,
Că doar Hristos e sens și dimineață,
Și să te ”împărtășești” măcar un pic.

Orgoliul tău de rațiune pură,
Și diploma ce-ai pus-o pe un zid,
Te-au depărtat de blânda mea măsură,
De-a trece cu Hristos prin orice vid.

Și nu o să te bat la cap, drag frate,
La urma urmei este treaba ta,
Dar nu călca pe sfânta-mi libertate,
Regret c-o să sfârșești în lumea ta.

Eu nu mă vaccinez, mi-ajunge leacul,
De-a crede în Hristos și în al meu vis,
Și dacă mâine se termină veacul,
Mă voi muta curat în paradis.

Păcat, căci m-ai avut așa aproape,
Și n-ai vrut să profiți de ”umbra” mea,
Te-aș fi-nvățat că totuși se mai poate,
Să ai un Dumnezeu la vreme grea.

de Pr. Cătălin Dumitrean

https://www.facebook.com/LuminaLinaSibiu/photos/a.1678308115551307/3853390088043088

O poveste cu litera "P"

– Cum te numești, domnule?

– Petre

– Și ce lucrezi?

– Prepar pește prăjit pentru pescari.

– Bine, și ce anume faci?

– Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru placul pescarilor pun pahare pentru palincă.

– Dar de ce vorbești numai cu „P”?

– Poftim?

– De ce vorbești numai cu „P”?

– Pot pronunța pe P perfect perceptibil.

– Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși.

– Primesc provocarea.

– Pe cât?

– Pun pariu pe patru poli!

– S-a făcut!

– Spune-mi, ce-ți place să mănânci?

– Pastramă, papricaș, pârjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată, pește, plachie, prefer păstrăvi, potârnichi, papanaș, papară.

– Și ce îți place să bei?

– Palincă, pinot, pelin, porto.

– Și la desert?

– Plăcinte, prăjituri, pișcoturi, pepene, prune, pere, portocale, piersici, papanași.

– Dar înghețată obișnuiești?

– Puțin; profiterol, parfait.

– Spune-mi, cum îți petreci timpul liber?

– Primăvara prefer plimbări prin parcuri, pe poteci, prin pădure, prin poienițe.

– Dar vara?

– Plajă, pescuiesc.

– Și iarna?

– Prefer patinajul.

– Te pomenești că poți să-mi spui și o poezie numai cu litera „P”?

– Pot.

– Asta nu o mai cred. Spune-o!

-Poezia poetului Petru Popescu :

„Prin păduri, peste poiene,

Prin pustiuri, peste pietre

Păsări, pâlcuri pribegesc

Părăsindu-și puii proprii

Pe pământul părintesc

Prima pasăre, pilotul,

Plescăind puternic pliscul,

Plutea privind pământul

Pajiștea, pădurea, piscul.”

– Off... Văd că am pierdut...Pa!

– Pardon, pentru pariul pierdut plătești patru poli!

– OK.. Plătesc.

– Pune paralele pe portofel...

URMA DE NISIP...

  Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.

Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:
-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului

Nostima ..."chestia"!!!

          La casa de marcat a supermarketului tânăra casieră îi atrage atenţia clientei (o doamnă mult mai în vârstă) că sacoșa de acasă e din plastic și nu e bună pentru mediu. Doamna își cere scuze și zice: “noi nu aveam chestia asta ‘verde’ pe vremuri “. Tânăra casieră îi raspunde: “Asta e problema noastră azi, că generației voastre nu i-a păsat de mediu, să îl păstreze curat pentru generațiile viitoare”. Doamna îi spune că are dreptate, că generația ei nu a avut chestia asta ‘verde’, dar... “Pe vremea mea recipientele de lapte, de apă minerală și de bere sau borcanele de iaurt erau din sticlă, se returnau la magazin de unde ajungeau la fabrici pentru spălare, sterilizare și refolosire de multe, multe ori, deci se reciclau cu adevărat. La aprozar se dădeau pungi de hârtie pe care le refoloseam până se rupeau și le predam împreună cu ziare, reviste, caiete, cartoane… la punctele de colectare, ajungând la fabricile de hârtie scutind de la tăiere mulți copaci. Nu aveam ...chestia ‘verde’ pe vremuri. 

 În trecut urcam etajele pe scări pentru ca nu erau decât rar ascensoare și scări rulante în fiecare clădire de birouri ori magazine. Mergeam la cumpărături pe jos, nu cu masini de 300 CP pentru 500 metri dar e adevarat ca nu aveam... chestia ‘verde’. Scutecele copiilor, fiind din bumbac, se spălau și se refoloseau pentru ca nu le aveam pe cele de unică folosință. Ne uscam rufele afară, în soare și vânt pentru că nu aveam uscătoare electrice în casă. Copiii purtau și hainele fraților și surorilor mai mari, nu întotdeauna haine noi-nouțe. Tânăra are dreptate, nu aveam chestia ‘verde’ pe atunci. Aveam un singur TV ori doar un radio în casă, nu în fiecare camera. În bucătărie amestecam și frământam cu mâinile pentru că nu aveam mașini electrice să facă totul. Când împachetam ceva fragil foloseam hartie veche și ziare, nu folie de plastic cu bule. Pe vremuri nu porneam mașini de tăiat iarbă cu benzina ori electrice să ne aranjăm gazonul, ci foloseam mașini manuale, coasa, secera și făceam destulă mișcare ca să nu avem nevoie să mergem la săli de gimnastică pentru a ne urca pe benzi ori pe biciclete alimentate cu electricitate. Cu adevărat, nu aveam ...chestia ‘verde’ pe atunci. 

 Când ne era sete beam apă de la o cișmea de pe stradă în loc să folosim pahar de plastic ori sticlă de plastic cu apă îmbuteliată. Ne reumpleam stilourile cu cerneală din călimară în loc să cumpărăm altele noi sau rezerve din plastic. Ne schimbam lama în aparatul de bărbierit în loc să-l aruncăm de fiecare dată cănd se uza lama dar nu aveam... chestia ‘verde’. 

Oamenii luau tramvaiul și autobuzul iar copiii mergeau pe jos ori pe biciclete la școală în loc să fie duși cu mașina de 45 de mii de euro a familiei dar nu aveam ... chestia ‘verde’. Aveam o singură priză în cameră, nu prelungitoare pentru o duzină de aparate electrice și nu aveam nevoie de un smartphone și de GPS cu semnale de la sateliți ca să găsim cel mai apropiat McDonalds.” Nu e trist să vezi cum se plânge tânăra generație cât de risipitori și poluanți am fost noi doar pentru că nu aveam chestia ‘verde’ pe vremuri? 

     Vă rog să trimiteți textul de mai sus unei alte persoane egoiste și în vârstă care are nevoie de o lecție despre păstrarea mediului, lecție primită de la un deștept mai tânăr. Nu ne place să fim în vârstă așa că nu ne trebuie mult să ne enervăm, mai ales când observațiile vin de la cineva tatuat și cu multe zorzoane dar care nu poate da restul fara ajutorul casei de marcat.

O poezie dedicată pentru BUNICA mea care este la cer

LEGENDA GHIOCELULUI

Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos. Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”.

Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă:
-„Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!”.
Iarba a refuzat-o.

A rugat atunci macul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu asculta rugămintea zăpezii.

Tristă și amărâta, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia ii spune și lui necazul:
-„Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!”.

Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
-„Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine”.
Zăpada primi cu bucurie darul ghiocelului.

De atunci, ea poarta veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara.