INTREBARE PENTRU DIRECTOR

 DOMNULE DIRECTOR

Subsemnatul,Vasile Ciorata,

 cu domiciliul in localitatea...,salariat la institutia pe care o conduceţi vă aduc la cunoştinţă următoarele : în anul 1980 m-am căsătorit cu o femeie care avea o fată de 18 ani dintr-o căsătorie anterioară.Peste ceva timp, tatăl meu care începuse să ne viziteze - la început fiind impotriva acestei căsătorii- s-a îndragostit de fiica mea vitregă şi s-a căsătorit cu ea fără să-mi ceară consimţământul.
Astfel, fiica mea vitregă, mi-a devenit mamă şi tatăl meu...ginere, eu fiind in acelasi timp socrul tatălui meu.
Sotia tatălui meu, adică fiica mea vitregă care în acelaşi timp este şi mama mea vitregă a născut un copil care este nepotul meu, fiincă eu sunt soţul mamei fetei vitrege, care în acelaşi timp este şi mama mea vitregă, iar băiatul născut este frate cu mine.
În acelaşi timp soţia mi-a devenit bunică fiindcă este mama soţiei tatălui meu şi în acelaşi timp eu sunt şi nepotul soţiei mele.
Nu mult mai tarziu, soţia mea a născut un băiat care a devenit cumnat cu tatăl meu, fiind frate vitreg cu soţia lui iar mie mi-a devenit unchi. Copilul meu este fratele fiicei mele vitrege,iar prin mama mea vitrega soţia mi-a devenit bunică iar eu am devenit bunic pentru mine.
Va întreb cu profund respect, daca fiul meu care in acelaşi timp este unchiul meu, cumnat cu tata şi frate cu mama mea vitregă, are dreptul la alocaţie de stat.

BANCUL VIEŢII

În prima zi, Dumnezeu a creat câinele şi i-a zis: "În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă sau trece prin faţa ei . Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă."
Câinele a răspuns :"E prea mult timp pentru a sta şi a lătra. Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?"
Şi Dumnezeu a fost de acord.

A doua zi, Dumnezeu a creat maimuţa şi i-a zis: "Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani."
Maimuţa a zis:"Să mă maimuţăresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele ?"
Şi Dumnezeu a fost de acord.

A treia zi, Dumnezeu a creat vita şi i-a zis: "Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă."
Vita a răspuns:" Asta e o viaţă destul de grea, şi tu vrei ca eu să trăiesc 60 de ani? Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?"
Şi Dumnezeu a acceptat şi de această dată.

În ziua a patra, Dumnezeu l-a creat pe om şi i-a zis: "Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis Dumnezeu,"tu ai cerut-o! "

Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile. După care ne maimuţărim timp de 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toată lumea .

Acum viaţa v-a fost explicată!

DISTRACTIE PLACUTA SI ... ATENTIE MARE

ESTE UN TEST GROZAV DE ATENTIE DISTRIBUTIVA!

Cum calculeaza chinezii varsta creierului!
Un test care verifica varsta creierului noatru,
daca este egala, mai mica sau mai mare,
cu varsta corpului ...

1. click pe "Start"
2. Asteapta numaratoarea inversa: 3, 2, 1
3. Memoreaza pozitia numerelor pe ecran si click pe cercurile de pe ecran in ordinea crescatoare a numerelor, de la cel mai mic la cel mai mare.
4. La sfarsit calculatorul va va da virsta creierului vostru. Succes!

http://flashfabrica.com/f_learning/brain/brain... 

Sedinta de partid la legume

Se ridica delegatul de la Judet :

"Tovarasi, avem nevoie de propuneri pentru secretarul organizatiei de baza !
Prima propunere:
"O propun pe tovarasa Rosia ! E o tovarasa hranitoare, ieftina, iubita de popor, si are is o culoare democratica."
Obiectie:
"Da, Dar tovarasa Rosia inainte de a if rosie a fost Verde, i s-a schimbat culoarea politica, deci nu putem pune baza "...
A doua propunere:
"Il propun pe tovarasul Cartof. E un tovaras iubit de popor, cu productie mare la hectar, modest, traieste sub pamant, poate fi folosit in multe feluri ..."
Obiectie:
"Da,Dar tovarasul Cartof provine din America, Tara imperialismului,ASA ca..."
A treia Popunere :
"O propun pe tovarasa Fasole. E ieftina,face parte din meniul tuturor romanilor, usor de cules ..."
Obiectie :
" Da, Dar din pacate tovarasa fasole are obiceul sa te vorbeasca pe la spate..."
A patra propunere:
"Eu am o propunere imbatabila: tovarasul Morcov. Are o culoare democratica, are o privire agera, traieste modest, sub pamant, si, lucrul cel mai important, nimeni nu poate sa conteste ca acolo unde intra morcovul nu se face treaba!

Gastronomie...romaneasca !!!

.Tocanita cu ciolan romanesc !... sa nu o ratezi!

Ingrediente:
- Un popor mare, necopt, fară miez;
- Mult ciolan;
- Trei patru partide mari şi câteva mai mici de diverse culori;
- O blondă de Pleşcoi;
- Un vârf de Boc;
- O legatură mare de servicii secrete cu urechi fine;
- O curte constituţională moale şi bine frăgezită;
- Câteva cozi de procurori;
- Doua trei sindicate stafidite.

Condimente:
- Apă de ploaie;
- Praf în ochi;
- Gargară macinată;
- Zeamă de baliverne;
- Tupeu vărsat.

Mod de preparare:
Se taie poporul în două parţi, una bună şi una rea.
Se separă apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienţi, profesorii de studenţi, copii de părinţi, graşii de slabi, şi se lasă la decantat până se ridică la suprafaţă uscăturile. Acestea se culeg cu atenţie şi se pun deoparte într-un recipient călduţ.
Din restul se taie 25%, se scoate vlaga şi se pune la foc mic, cu zeama de baliverne şi cu praf în ochi, să nu se prindă.
Se acoperă cu un capac mare ca să nu răsufle şi din când în când se stinge cu puţină apă de ploaie.
Separat se ia un partid portocaliu şi se întoarce de pe stânga pe dreapta. Se presară deasupra uscaturi, iar peste , se pune varful de boc si blonda de Pleşcoi .
Celelalte partide se toacă mărunt împreună cu sindicatele şi se învelesc cu servicii secrete.
Apoi se freacă bine cu cozile de procurori şi se pastrează la răcoare. Din când în când se gustă şi se reevaluează.
Se asează partidele într-un parlament din teflon cu mânere.
Cel portocaliu se pune cu grijă în mijloc. Pe lângă el se mai presară două trei partide mici şi bine frăgezite. Se dă totul prin curtea constituţională şi se înveleşte cu gargară măcinată.
Se asează totul peste poporul deja bine instruit şi se dă la copt.
Din când în când se strânge caimacul de deasupra, cu care se unge bine blonda şi uscăturile de deasupra, iar peste restul se toarnă zeama de baliverne cu tupeul vărsat.
Se serveşte rece, pe stomacul gol, în piaţă.
In caz de probleme digestive sunaţi la 112.

LEGENDA U.E.

A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare).
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana.
Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis.
Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: "Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari.
Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer".
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: "Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana - Armani. Tine de frig, de ploaie."

Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: "Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic".
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: "Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine". Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. "Daca-i degeaba, merita s-o iau" isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul.
Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.
Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda.
Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: "Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti".
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: "Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca".
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru....

Povestea unui soricel

Un soricel privi din crapatura sa din perete si ii vazu pe taran si pe nevasta acestuia deschizand un pachet.

- Ce mancare sa fi adus oare? se intreba soricelul... Cu groaza isi dadu repede seama ca era o capcana.
Soricelul se strecura cu mare grija in curtea animalelor si dadu alarma:
- E o capcana in casa, e o capcana in casa!
Gaina cotcodaci si se infoie, ridica apoi capul si ii spuse:-
Domnule Soarece, vad bine ca acest lucru te afecteaza, dar pentru mine el nu are nici o relevanta. Nu pot permite ca acest lucru sa ma afecteze !
Soricelul se intoarse atunci inspre porc si ii spuse:
- E o capcana in casa, e o capcana in casa!
Porcului ii fu mila de el, dar raspunse:
- Imi pare foarte, foarte rau, Domnule Soarece, dar tot ce pot sa fac este sa ma rog. Te asigur ca te vei gasi in rugaciunile mele.

Soricelul merse atunci la vaca si ii spuse:
- E o capcana in casa, e o capcana in casa!
Vaca ii spuse:
- Vai! Domnule Soarece, imi pare foarte rau pentru tine, dar chiar nu este o urgenta pentru mine.
Si asa se intoarse soricelul in casa, cu capul plecat si cat se poate de amarat, pentru a infrunta de unul singur capcana pusa de taran.
In chiar noaptea aceea in casa se auzi un zgomot... Cum ar fi zgomotul produs de o capcana in care s-a prins un soricel.
Nevasta taranului se repezi sa vada ce s-a prins. Pe intuneric, ea nu isi dadu seama ca in capcana isi prinsese coada un sarpe veninos.
Sarpele o musca pe nevasta taranului. Taranul o duse cat putu de repede la spital,
si cand o aduse acasa, ea mai avea inca febra.
Oricine stie ca cel mai bun tratament impotriva febrei este supa proaspata de pui, asa ca taranul lua un cutit si se duse in curtea pasarilor, ca sa faca rost de principalul ingredient pentru supa.
Dar nevasta lui nu se insanatosi, asa ca prietenele si vecinele ei venira sa o ingrijeasca si stateau cu ea mai toata ziua. Pentru a le da de mancare, taranul fu nevoit sa taie porcul.
Nevasta taranului nu se mai insanatosi, si muri la scurt timp.
La inmormantare veni multa lume, iar taranul trebui sa taie si vaca pentru a-i hrani pe toti.
Soricelul se uita din crapatura lui din perete, cuprins de tristete. Asa ca data viitoare cand auzi ca cineva se confrunta cu o problema si tu ai impresia ca acest lucru nu te priveste, adu-ti aminte: Cand unul dintre noi este amenintat, cu totii suntem expusi unui risc.
Suntem cu totii implicati in aceasta calatorie numita viata. Trebuie sa avem grija unii de altii si sa facem un efort in plus pentru a ne incuraja unii pe altii.[/b]
ADU-TI AMINTE !
FIECARE DINTRE NOI ESTE UN FIR VITAL IN TAPITERIA ALTEI PERSOANE;
VIETILE NOASTRE SE INTRETES SI ACEST LUCRU NU ESTE INTAMPLATOR.

Cele două capre (după o poveste populară)

( Ipolit Strambu - Ciobanas)

Odată, două capre s-au întâlnit pe o punte care era atât de îngustă, încât nu puteau trece una pe lângă alta. S-ar fi putut înţelege, ca una să se retragă de pe punte, iar cealaltă să treacă liniştită. Însă erau amândouă la fel de încăpăţânate... Şi au început cearta:
- Fă-mi loc să trec! a zis cea mai bătrână.
- Ba, fă-mi tu mie loc, că eu am pus prima piciorul pe punte, a răspuns cea mai tânără.
- Dă-te la o parte, îţi zic, că eu sunt mai bătrână!
- Ba eu trec prima!
- Ba eu!
- Ba eu!
Aşa că acele capre au început să se bată cu coarnele, cap în cap... până când au alunecat, căzând amândouă în apă. Vai, ce rece era!
Erau gata să se şi înece...
Şi totuşi, aşa au învăţat ceva, fiecare: să lase încăpăţânarea în apă!
Dar voi, ce aţi învăţat?

O POVESTE

" Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primeletelefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemnlacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte.Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat,cum mama mea vorbea cu el.Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo,Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche:
"Centrala.".
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au
podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," - spuse vocea.Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice.I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia. .. M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a spus ca veverita
pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?" Cred ca ea
mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sant si alte lumi in care se poate canta."Alta data la telefon, "Alo, Centrala!" "Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. .. Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi,
fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:"Alo Centrala!"Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea de-a lungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" .
Am intrebat de Sally.
"Santeti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten...Wayne. .."
"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?"
"Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A cui viata ai atins-o astazi?"

Amza Pellea (n. 7 .04. 1931 - d. 12 .12. 1983)

Nea Mărin şi Anu' Nou
[i]Mă frate-miu, ăl bătîrn a lu al bătîrn, cînd îl întrebam io de viaţă, zîcea "mă nepoate, fusă, fusă şi se dusă". Aşa trecu şi 1971.
Fu un an bun, de ce să zîc! Fusăi sănătos... Veta sănătoasă, copiii, nepoţii, sănătoşi, grîu se făcu, porumb se făcu, vin se făcu, ce mai, an cu belşug! An bun, ce mai, că se mai întîmplară şi unele lucruri de-mi mearseră la inimă! P-ăia de la comparativă, de băgaseră mîinile pîn-la umeri în gestiune, îi dovedi şi-i băgă acolo unde le ie locu, că poate le vine mintea la cap, pe nepotul Stănel Brabete, îl decoră... mă fiecăruia dupe muncă şi străduinţă!
Şi cum s-apropria anu de sfîrşit, îi zîc lu Veta:
- Mă Veto, fata tatii, 'ai să petrecem anu nou cum scrie la carte mă, iote, facem cum vrei tu! Cum vrei tu, aşa facem.
Ee, dacă vrei să facem cum zîc io, zîce ia, 'ai să mergem la Bucureşti, să petrecem anu nou la naşu Pantelică, că tot a zis iel să venim. Ş-aş merge şi io o data să petrec şi să n-am treabă! Că de cînd mă ştiu, de anu nou muncesc de dau în brinci!
Mă, zîc, are dreptate muierea! Ia s-o mai scoţ, mă, în lume, să fim şi noi o dată musafiri, că gazdă fusăi de cînd mă ştiu, de cînd mă ştiu, fusăi gazdă!
Zis şi făcut, plecarăm, cu toate că nu mă prea bucurai, ca ăl de naşu la Bucureşti nu petrec anu nou, fac un soi de sîrbătoare de-i zîce ca la bulion...
Loai io o damijeană de zaibăr şi un curcan, cozonaci şi o oală cu sarmale, ca să nu mă duc cu mîna goală.
Pînă la Craiova, merseam cum merserăm. Di la Craiova, loai bilete la acelerat cu locuri rezervate.
Rezervate vorba vine, că locurile ierau, da' fiecare loc mai avea rezervat cîte doi-trei călători. Ierea un scandal în trin între ăi cu locuri rezervate, care şedeau jos, şi ăi cu locuri rezervate, de şedeau în picioare, de mai mare dragu, auz?
Io cu Veta avuserăm noroc că ne-nţepenirăm la capu vagonului, pe-nculoar şi nu mai ajunserăm la locuri, aşa că scaparăm de scandal. Da'pe drum mai încolo, auzii unii care se certau pe locurile noastre, aşa că strigai şi io:
- Taică, fă matale scandal, că sîntem din acelaş sindicat!
Ierea o-nghesuială, de mă gîndii "bine că loai curcanu tăiat" că altfel îl duceam stroşit de tot, da'de tot, auz?
Damijana, rămăsăi cu ia-n braţă. Adică vorba vine în braţă, că nu puteam să ajung cu mîinile la ia. Stă singură înghesuită pe deoparte de mine, pe de altă parte de doi militari şi un popă. Cred că pe burta popii stă mai mult!
La Piatra-Olt se mai dete lume jos, de putui să schimb picioru, că-mi amorţisă ăl stîng de tot, de tot.
Pusă şi Veta oala cu sarmale lîngă fereastră, da' n-apucarăm să răsuflăm, că se sui puhoi de lume de ziceai că e trinu de cauciuc, c-altfel nu-mi dau sama cum de-ncăpurăm atîţia.
Pă oala de sarmale se sui un copilaş şi se uită pe geam. Sucă al mic, nepotu lu naşu, ajunsasă pe la jumatea vagonului, că uitai să vă spui, că-l loasem şi pe Sucă. Că zisasă naşu să î-l aducem şi ta-su zîce:
- Duce-ţi-l mă, barem de anu nou să stau şi io liniştit!
Îmi spusasă iel:
- Mă Marine, pe Sucă ăsta mic, leagă-l!
Da'io cînd vazui înghesuială, zîc, lasă că n-are un'să duce!
Da'ăl jurat de copil, mai în patru labe, mai muşcă pe unu de picior, mai înţapă o cocoană, ajunsă pi la mijlocu vagonului.
- Sucăaa, zîc, unde ieşti?
- Acilea, nene Mărine!
- Vino-ncoa, mă!
- Vino matale!
- Pă'io nu pot, că ie-nghesuială!
- Pă'dacă nu poci matale, io cum să vin, că sînt mic?!
- Pa'vino cum te dusăşi, auz?
- Nu pot să mai trec pe unde venii, că mă bat ăia de-i muşcai.
Mă, zîc, mare minune cu Sucă ăsta!
- Stai dracu acolo cuminte, să nu te cherd!
Da'cum vorbeam io cu Sucă, unu care se suisa la Piatra-Olt, îmi baga cotu-n damijană. Mă frate-miu, ş-avea un palton frumos, o culoare aşa deschisă... Să prinsă zaibăru de ia, minune mare! Îi făcu mîneca neagră, ce mai!
Începu un scandal...! Ce mă fac io, zîcea ăla cu paltonu al nou... ce vin ie ăsta?..., iasă la curăţat...?
- Zaibăr, zîc io, şi iasă de ieşit, da'numa cu foarfeca!
- Ce vorbă-i asta? zîce iel.
- Romînească, zîc io.
- Pă'atunci, ce fac?
- Îi faci altă mînecă, zîc io.
- O să-mi plăteşti paltonul, zîce iel.
- Pă'di ce, zîc io, ce tu-mi plătişi vinu?
- Pă'ce io sînt de vină?
- Da'ce io, io detei cu damijana-n dumneata, sau dumneata deteşi cu cotu-n damijană?
- Pă'dacă ie-nghesuială! zîce iel.
- Şi ce, înghesuiala o făcui io?
- Pă'di ce nu staţ acasă? zîce omu. Nici în ajunu anului nou nu vă potoliţi!
- Pă'matale di ce nu stai acasă?
- Lasă, nu mi-o mai întoarce, zi mai bine ce fac cu paltonu, că nu mai am stofă să-i schimb mîneca!
Zic:
- Îmi daţi mie adresa şi vă aduc io o damijană cu vin.
- Ce să fac cu iel, zîce omu, că io nu beau vin negru.
- N-are nimic, zîc io, vă aduc io o damijană, o vărsăm într-o căldare şi băgăm paltonu să-l scoatem la o culoare, că alt leac nu ezistă! Zaibăru n-are moarte, auz?
Cum stam eu de vorba cu omu, numai că văd într-o gară că coborisă unu cu Sucă de mînă.
- Mă frate-miu, strigai io pe geam, ce ieşti chior, nu vez că ăla nu-i copilu tău?
- Lasă, zîce iel, vad io, că un copil aşa nărod n-am văzut în viaţa mea.
- Pă'atunci di ce loaşi copilu din trin?
- Că să facem schimb, zîce ăla. Dă-mi-l p-al meu de stă pe oala cu sarmale lîngă dumneata şi ţi-l dau pe geam p-ăsta.
- Auzi mă la iel, zîc. Stii ce ţi-ar trebui? Să te las să faci anu nou cu Sucă, să te-nveţi minte să mai pui mîna pe ce nu-i al tău!
Ăl lui nu vrea să se dea jos din trin, Sucă nu mai vrea să urce. Pîna la urmă reuşirăm de schimbarăm narodu lui pe narodu nostru. Chirăia Sucă şi să zbătea, că nu se lăsă pînă nu mă păgubi de două perechi de palme.
Cum se spărsăsă damijana, ce mai fu-n ia, fr'o cinci kile, le detei de le baură unii. Ăia aşa se-ncinsară, că spărsără un geam şi-acu făcurăm toţ chiciură la mustăţi.
- Mărine, zîce Veta, ia vez d-ăsta, că nu mă lasă-n pace!
- Iu, Doamne ia-mă, care fu?
- Asta din spatele meu.
- Nu, zîce omu, nu vă supăraţi! Ţin şi io mîinile sub broboada la dumneaiei, că-mi îngheţară de tot. Dacă vreţi, vă dau un pol.
- Mă frate-miu, mă, zîc, vez c-o-ncurci, auz? Îţi mai dau io un pol şi ia-ţ mănuşi, ca altfel te-ncălzesc io de-ţ bate coliva-n chiept, auz?
Mă frate-miu, cu chiu cu vai, ajunserăm la Bucureşti.
Se făcusără cam ceasurile şasă seara. Pînă ajunsăi la naşu Pantelică, se făcu de opt.
- Mă Mărine, bine că venişi, du-te după sifoane!
Ee... fusăi dupe sifoane... dupe ţigări... dupe chibrituri... dupe buline de cap... dupe pîine, că uitaseră... dupe vin că să bizuisară pe mine.
Pe la uns'ce sara, ce mai, fîrsii, venii acasă.
Îi găsii pe toţi la masă.
- Hai mă odată, zîce naşu, ca nu puturăm să şedem dupe tine, pe unde umblii, şi mîncarăm.
- Da'Veta unde ie? zîc io.
- Fina? la bucătărie mai munceşte şi ia, zîce naşu, că iete, naşe-ta Reta ie ruptă de oboseală.
Ee, lasa zîc io, că ia vru la Bucureşti, ştii, ia vru!
M-aşezai şi io la masă. Mă frate-miu, adormii de fr'o trei ori în sarmale... şi fuma unu lîngă mine, de mă afumase de tot.
Zic:
- Mai lasă şi matale ţigarea aia!
- Nu pot, zîce iel, că de trei zile nu să găsesc "Amiral" şi astăzi găsii.
- S-acu ce faci, şcoţ pîrleala? zîc io, mai lasă, mai răsuflă o ţîră!
Lasă omu ţigarea şi aprinsă un trabuc.
Naşu zîce:
- Mărine, pune şi mie un şpriţ!
- Da'unde ieşti, zîc io, că nu te văd de fum.
Îi pui io vin şi bag mîna sub masă să iau sifonu.
Mă fraţilor, şi-n loc de sifon apucai mîţa de coadă. A dracu mîţă, să făcu ghem pe mîna mea.
Mă speriai, ce mai! Trăsăi mîna de sub masă şi aruncai mîţa în braţă la naşa Reta, care o aruncă lu coana mare, care i-o aruncă lu ăl de şedea lîngă mine, care i-o aruncă lu nevastă-sa, care i-o dete lu tata socru, care mi-o aruncă mie, de o aruncai sub masă unde chirăi odată Sucă, de leşină coana mare, soacra de!
- Da'ce-are a mîţă, mă naşule, zîc, ie turbată?
- Ie beată, zîce naşu, că-l prinsăi pe Sucă, cînd îi dete ţuică. Da'nu-i nimic, o dată ie anu nou!
Cînd mă uit bine la ăla de lîngă mine, se făcusă verde. Dă-i cu oţet pi la tîmple, dă-i palme, nimic!
Chemarăm salvarea!
Zice naşu:
- Mă fine, du-te tu cu iel la urgenţă, să nu ne stricăm noi petrecerea.
Mă dusăi, ce iera să fac?
Zice doftoru:
- Da'ce are?
- Nu ştiu, zîc, bag samă de fumat.
- Aş, zîce iel, ie sufocat, nu vezi? cîte sarmale a mîncat?
- Pă'ştiu io? zîc, nu ştiu!
Dete doftoru un telefon la naşu, şi îi spusară că nu mîncase decît fr'o patruzăci şi două.
- Ei, zîce doftoru, dacă reuşim dă-i scoatem una, două, îşi revine. Că ie plin, zîce.
Îi făcu iel ce-i făcu şi omu zîce:
- Hai-napoi la baieram, că odată ie anu nou!
- Lasă, zîc io, că mai e şi la anu, ori vrei să nu-l mai apuci? Du-te acasă!
şi se dusă.
Io mă-ntorsăi la naşu pe jos, că salvarea nu mai vru să mă ducă şi taxi nu găsii.
Cînd ajunsăi la naşu, dormeau toţ. Numai naşa Reta zîce:
- Mărine, du-te la o farmacie de servici şi ia nişte bicarbonat. Da'vezi să scrie pe pungă, că altfel naşu Pantelică nu-l ia, ca ie frică să nu păţească ca anu trecut, cînd a luat praf de copt, de ierea să pleznească.
Mă dusăi la farmacie; loai ce loai, cînd venii acasă, auzii zdrăngăneală-n bucătărie. Mă duc io. Veta mea spăla vase de-a-npicioarele, de ierea gata-gata să cadă-n cazanu cu apă schiartă.
- Veto, ce faci tu aci?
- Iote-i dau o mînă de ajutor lu naşa Reta, că ie ruptă săraca!
- Pă'ia unde ie?
- Doarme!
- Auz, Veto, fata tatii, lasă-i să doarmă, şi tu'ai cu mine, ca dacă prindem trinu asta de dimineaţă, ajungem pe sară acasă. Dormim pînă mîine să sărbătorim anu nou mîine sară, numa noi doi. Că n-o fi foc, dacă-l sărbătorim pe două, pe două dacă-l sărbătorim, n-o fi foc! Il sărbătorim noi doi, ca doi porunghei! [/i]

Boierul şi Păcală de Ioan Slavici

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:
Poveşti de Ioan Slavici - Boierul şi Păcală
– Bună ziua!
Păcală răspunde:
- Mulţămim!
- Dar ce faci aici?
– D-apoi, cucoane, ia, am pus şi eu lemnul ista să se hodinească olecuţă, că apoi îl duc acasă. Da' dumneavoastră unde vă duceţi?
– Eu am auzit de unul Păcală, care păcăleşte oamenii, şi mă duc să-l găsesc, să mă păcălească şi pe mine. Păcală îi zice boierului:
– Nu te mai duce, cucoane, că eu sunt Păcală. Dar acum nu pot să vă păcălesc, că am uitat păcălitorul acasă. Daţi-vă jos din trăsură, să-mi aduc păcălitorul. Dumneavoastră, cucoane, ţineţi lemnul ista bine, să nu se clatine, că eu vin îndată.
Când boierul ţinea cât putea trunchiul să nu se clatine, Păcală se sui în trăsură şi plecă. Se face noapte, şi Păcală nu mai vine. Stau aşa toată noaptea şi a doua zi după-amiaza.
Numai ce trece un om.
– Bună ziua! zice omul.
– Bună ziua! îi răspunde boierul.
– Dar de ce staţi dumneavoastră acolea?
– Aşteptăm să vină Păcală de-acasă cu păcălitorul, să ne păcălească. Mi-a spus că vine degrabă cu trăsura, şi nu mai vine.
Atunci omul spune boierului:
– D-apoi, cucoane, nu-i destulă păcăleală asta, că s-a dus cu trăsură şi cu cai cu tot?
Şi aşa rămase boierul păcălit şi fără trăsură.


.IOAN SLAVICI (n. 18 ianuarie 1848 la Şiria, judeţul Arad — d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, judeţul Vrancea) a fost un scriitor şi jurnalist român.