joi, 31 decembrie 2015

AHO, AHO COPII SI FRATI...


    Aho, aho, copii si frati,
    Unchi, matusi, veri si cumnati,
    Muncitori si carturari,
    Tarani si parlamentari,
    Militari, doctori, studenti,
    Promovati si repetenti,
    Scafandri si alpinisti,
    Infractori si politisti,
    Vanzatoare si soferi,
    Angajatori si someri,
    Copii, tineri si batrani,
    Intr-un cuvant: FRATI ROMANI-
    Stati putin si nu manati
    Si urarea-mi ascultati:

    Anul care va sa vina
    va fi un an de lumina,
    cocosii vor sparge zorii
    anuntand investitorii
    care vor sosi la noi
    multi mai frate, un puhoi!
    Unii mici, altii mai mari,
    Numai EURO si dolari!
    Va spori val dupa val
    aportul de capital.
    Din mormanele de fiare
    ridica-vom in picioare
    fabrici multe si uzine,
    tractorase si combine!
    In fiece cartier
    va fi doar cate-un somer
    si din fostii boschetari
    se vor face functionari
    gestionari abili de parcuri,
    sefi la cainii pusi in tarcuri!
    Pensiile vor urca,
    preturile vor scadea,
    se va majora chenzina,
    se va ieftini benzina.
    Medicamentele toate ,vor fi aspru compensate!
    Veti trai si veti vedea ca toate s-or indrepta!
    M-am luat cu uratura si nu-mi mai pot tine gura!
    Bata-va pe toti caldura, mancarea si bautura!
    Si la anul cand venim sanatosi sa va gasim,
    avutul sa vi-l sporiti!

    LA MULTI ANI! FITI FERICITI!!! 

miercuri, 25 noiembrie 2015

Iată o listă cu 15 lucruri la care trebuie să renunţi

Luminiţa Daniela Saviuc, o româncă de 29 ani, a cucerit lumea prin talentul său motivaţional. Articolul său „15 lucruri la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit“ publicat de Huffington Post a devenit cel mai citit material de dezvoltare personală, fiind distribuit pe Internet de 1,2 milioane ori.

    Iată o listă cu 15 lucruri la care trebuie să renunţi pentru a-ţi face viaţa mult mai uşoară şi mult mai fericită. Te ţii cu dinţii de atât de multe lucruri care îţi cauzează durere, stres şi suferinţă, şi în loc să renunţi la ele, în loc să nu fii stresat şi să fii fericit, continui să păstrezi aceste lucruri în viaţa ta, relatează Purposefairy.com.

    Însă gata. Începând de astăzi vei învăţa cum să renunţi la toate acele lucruri care nu te ajută cu nimic şi vei îmbrăţişa schimbarea. Eşti pregătit? Începem.

    1. Renunţă la nevoia de a avea întotdeauna dreptate

    Multe persoane nu suportă ideea de a greşi, şi îşi doresc să aibă întotdeauna dreptate, chiar şi cu riscul de a încheia o relaţie minunată sau provocând mult stres şi durere, pentru ei şi pentru alţii. Pur şi simplu nu merită. Oricând simţi nevoia “urgentă” de a sări într-o discuţie despre cine are dreptate şi cine greşeşte, întreabă-te următorul lucru: “Prefer să am dreptate sau prefer să fiu o persoană blândă?”. Ce câştig dintr-un conflict verbal, în urma căruia cel din faţa mea părăseşte “scena” cu un gust amar şi un sentiment de dezamăgire?

    2. Renunţă la nevoia pentru control

    Fii dispus să renunţi la nevoia de a controla întotdeauna tot ce se întâmplă cu tine şi cu cei din jurul tău: situaţii, evenimente, oameni etc. Indiferent că sunt persoane dragi, colegi de muncă sau pur şi simplu străini pe care îi întâlneşti pe stradă, permite-le să existe. Permite tuturor lucrurilor şi persoanelor să fie exact aşa cum sunt şi o să vezi ce bine te vei simţi.

    “Lăsând lucrurile să fie, totul va curge lin, aşa cum trebuie”, spunea Lao Tzu.

    3. Renunţă la vină

    Renunţă la nevoia ta de a da vina pe alte persoane pentru ceea ce ai sau nu ai, pentru ceea ce simţi sau nu simţi. Încetează să renunţi la puterile tale şi începe să îţi asumi responsabilitatea pentru viaţa ta.

    4. Renunţă la auto-înfrângere

    Câţi oameni se rănesc singuri din cauza mentalităţii lor negative, poluate şi a auto-înfrângerii repetitive? Nu crede tot ceea ce îţi spune mintea, în special dacă este ceva negativ şi care te auto-distruge. Eşti mai bun de atât.

    “Mintea este un instrument superb dacă este folosit aşa cum trebuie. Totuşi, folosită în mod greşit, devine foarte distructivă”, spunea Eckhart Tolle.

    5. Renunţă la convingerile tale limitate

    Renunţă la convingerile tale despre ceea ce poţi sau nu poţi face, despre ceea ce este posibil sau imposibil. De acum înainte nu o să mai permiţi convingerilor tale limitate să te ţină captiv. Deschide-ţi aripile şi zboară!

    “O convingere nu este o idee deţinută de minte, este o idee care ţine mintea”, spunea Elly Roselle.

    6. Renunţă să te mai plângi

    Renunţă la nevoia ta constantă de a te plânge despre acele multe, multe, multe lucruri, oameni, situaţii, evenimente care te fac nefericit, trist şi depresiv. Nimeni nu te poate face nefericit, nicio situaţie nu te poate face trist decât dacă îi permiţi. Nu situaţia care declanşează acele sentimente este de vină, ci modul în care alegi să le priveşti. Nu subestima niciodată puterea gândirii pozitive.
    undefined
    7. Renunţă la luxul de a critica

    Renunţă la nevoia de a critica lucruri, evenimente sau oameni care sunt diferiţi faţă de tine. Cu toţii suntem diferiţi, şi totuşi cu toţii suntem la fel. Toţi vrem să fim fericiţi, toţi vrem să iubim şi să fim iubiţi şi toţi vrem să fim înţeleşi. Cu toţii vrem ceva, şi ceva este dorit de noi toţi.

    8. Renunţă la nevoia de a impresiona celelalte persoane

    Încetează să mai încerci atât de tare să fii ceva ce nu eşti doar ca ceilalţi să te placă. Lucrurile nu funcţionează aşa. În momentul în care încetezi să mai încerci atât de tare să fii ceva ce nu eşti, momentul în care renunţi la toate măştile tale, momentul în care te accepţi cu adevărat, o să descoperi că oamenii se simt atraşi de tine, fără a depune niciun efort pentru asta.

    9. Renunţă la ideea de a te opune schimbării

    Schimbarea este bună. Schimbarea te va ajuta să mergi de la A la B. Schimbarea te va ajuta să faci îmbunătăţiri în viaţa ta şi în viaţa celor din jurul tău.

    “Urmăreşte fericirea şi Universul va deschide uşile pentru tine acolo unde nu existau decât pereţi”, Joseph Campbell.

    10. Renunţă la etichetare

    Încetează să etichetezi acele persoane, lucruri şi evenimente pe care nu le înţelegi ca fiind ciudate şi diferite şi încearcă să îţi deschizi mintea, puţin câte puţin. Minţile funcţionează doar atunci când sunt deschise.

    “Forma cea mai înaltă de ignoranţă este atunci când respingi ceva despre care nu ştii nimic”, Wayne Dyer.

    11. Renunţă la temerile tale

    Frica este doar o iluzie, nu există, tu ai creat-o. Totul este în mintea ta. Dacă vei corecta interiorul, exteriorul va fi exact aşa cum trebuie.

    “Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăşi”, Franklin D. Roosevelt.

    12. Renunţă la scuze

    De multe ori ne limităm din cauza numeroaselor scuze pe care le folosim. În loc să creştem şi să lucrăm la a ne îmbunătăţi viaţa şi spiritul, rămânem blocaţi, minţindu-ne singuri, folosind tot felul de scuze, scuze care în 99,9% din cazuri nu sunt reale.

    13. Renunţă la trecut

    Este greu. Se ştie. În special atunci când trecutul arată mult mai bine decât prezentul şi viitorul pare atât de înfricoşător, însă trebuie să iei în calcul faptul că momentul prezent este tot ceea ce ai şi tot ce o să ai vreodată. Trecutul după care tânjeşti, trecutul la care visezi, a fost ignorat de tine atunci când a fost prezent.

    Încetează să te mai păcăleşti singur. Fii prezent în tot ceea ce faci şi bucură-te de viaţă. Până la urmă viaţa este o călătorie, nu o destinaţie. E bine să ai o viziune clară asupra viitorului, pregăteşte-te, dar întotdeauna fii în prezent.

    14. Renunţă la ataşament

    Acesta este un concept care pentru mulţi dintre noi este greu de înţeles, însă nu este ceva imposibil. Devii din ce în ce mai bun odată cu trecerea timpului şi cu mult antrenament. Momentul în care te detaşezi de toate lucrurile, devii atât de liniştit, tolerant, blând şi seren. O să ajungi într-un loc în care o să fii capabil să înţelegi toate acele lucruri fără a mai suferi. O stare dincolo de cuvinte.

    15. Renunţă să îţi trăieşti viaţa în funcţie de aşteptările celorlalţi

    Mult prea multe persoane trăiesc o viaţă care nu le aparţine pentru a o putea trăi. Îşi trăiesc vieţile în funcţie de ceea ce cred alţii că este bine pentru ei, trăiesc viaţa în funcţie de ceea ce spun părinţii că este mai bun pentru ei, în funcţie de ce zic prietenii, duşmanii şi profesorii lor că este bine pentru ei. Aceste persoane îşi ignoră vocea interioară, chemarea interioară.

    Sunt atât de ocupaţi făcându-le pe plac celorlalţi, încât pierd controlul asupra propriilor vieţi. Uită ceea ce îi face fericiţi, ce îşi doresc, ce au nevoie şi eventual uită cine sunt cu adevărat. Ai o singură viaţă, trebuie să o trăieşti, să o deţii şî în special să nu laşi părerile altora să te împiedice în drumul tău.
       

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog