miercuri, 15 martie 2017

Aforisme despre înţelepciune


Deşi calea către mântuire e la fel de îngustă ca lama unui cuţit, oamenii cu sufletul mare pot merge umăr la umăr pe ea.

Eşti co-creator al propriei realităţi! Dacă ştii să-ţi foloseşti dalta, chiar şi liniile din palmă ţi le poţi reconfigura!

Fiecare castel pe care ţi-l construieşti în această lume devine piatră de moară la picioarele tale în lumea de dincolo.

Cei care îşi contabilizează paşii nu pot vedea frumuseţea drumului!

Nu-l mai căuta pe Dumnezeu! Te-a găsit El de mult. Doar conştientizează aceasta!

Alege calea cea dreaptă la orice răscruce de drumuri; chiar şi atunci când toate potecile se arată şerpuitoare!...

Spiritul liber este asemenea unui parfum pe aripile vântului. El nu poate fi îngrădit nici măcar de parantezele unei ipoteze matematice!

Fii prevăzător! Adună mereu apa vieţii pentru orice deşert care ar mai putea să-ţi îngreuneze drumul. Nu ai creat tu lumea ca să ştii cu anticipaţie că vei păşi mereu pe câmpuri înverzite.

Dacă ai ajuns în toamna vieţii tale, nu te învinovăţi pentru înfloririle pe care le-ai ratat. Mai ai încă timp să-ţi pregăteşti pământul pentru o viitoare înmugurire!

Din tăceri s-au născut toate cuvintele şi toate cântecele care îţi bucură sufletul...

Felul în care creierul ne traduce realitatea înconjurătoare vorbeşte despre gramatica interioară pe care am asimilat-o. Şi cât de agramată e lumea în care trăim!

Singurul spaţiu infinit în care nu te poţi pierde e cel al Sinelui tău.

Nicio cascadorie nu îţi va putea păstra egoul pentru eternitate în lumina reflectoarelor!

Chiar dacă ştii să cânţi la fel de frumos ca păsările cerului, nu te umfla în pene! Lumea va dori să te împăieze…

Cei care îşi colorează prezentul în culorile curcubeului, nu au nevoie să „strângă bani albi pentru zile negre”!

Într-o zi, lumina spirituală o să-ţi bată la uşă. Ce tragic dacă, atunci, te va găsi ascuns într-un buncăr!...

Eu Cred...



Eu Cred...
Că nu trebuie să ne schimbăm prietenii,
Dacă înţelegem că prietenii se
Schimbă.

Eu Cred...
Că indiferent cât de bun este un prieten,
El tot te va răni, din când în când,
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.

Eu Cred...
Ca o adevărată prietenie continua să crească,
Chiar şi la distanţele cele mai mari.

Eu Cred...
Că îmi ia foarte mult timp
Să devin persoana care aş vrea să fiu.

Eu Cred...
Că poţi merge în continuare,
Mult timp, după ce ai crezut că nu mai poţi.

Eu Cred...
Că suntem responsabili de ceea ce facem,
Indiferent de ceea ce simţim.

Eu Cred...undefined
Ca prietenul meu şi cu mine
Putem face orice sau nimic
Şi totuşi să ne distrăm de minune.

Eu Cred...
Că uneori, oamenii de la care te aşteptai să
Te lovească,
Atunci când ai căzut,
Vor fi aceia care te vor ajuta să te ridici.

Eu Cred...
Ca maturitatea are mai mult de aface
Cu genurile de experienţe pe care le-ai încercat,
Decât cu câte aniversări ai sărbătorit.

Eu Cred...
Că nu întotdeauna este suficient
Să fii iertat de ceilalţi.
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe Tine însuţi.

Eu Cred...
Că trecutul nostru şi circumstanţele
Poate că au influenţat cine suntem acum,
Dar numai noi purtăm răspunderea pentru cine vom deveni.

Eu Cred...
Că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat,
Când un Prieten te cheamă în ajutor,
Vei găsi în tine forţa să-l susţii.

Eu Cred...
Ca diplomele atârnate pe perete
Nu te transformă automat într-o fiinţă umană decenţă.

Eu Cred...
Că ar trebui să trimiţi gândurile astea
La toţi oamenii în care crezi, eu tocmai am făcut-o.
Oamenii cei mai fericiţi nu au parte
De lucrurile cele mai bune
Dar pot obţine totul din cele pe care le au. 


Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog