CIOROIUL ȘI COȚOFANA

CIOROIUL ȘI COȚOFANA (fabulă de Diana Sava Daranuța)

Un cioroi cu pana neagră tot privea cu mare jale,
Cum se plimbă porumbeii din scuarul Catedralei,
Cum i-alintă trecătorii cu firimituri de pâine
Și ei, țanțoși, merg agale, fără griji în zi de mâine.

„Păsările astea simple... se gândi el, n-au valoare,
Oare pentru ce virtute le iubește lumea oare?”
Și-atunci, hotărî cioroiul să se facă porumbel,
Ca să nu-i mai zică nimeni că-i vrăjmaș și că-i mișel.

Și zbură pe lună nouă la o babă vrăjitoare,
Ca să îi ghicească-n ouă și să-i schimbe-nfățișare...
Baba-l căută prin pene, îl drămălui nițel
Și îi zise: – Știu o cale, de-a te face porumbel...

Pentru asta, ia aminte, ce va trebui să faci,
Ca descântecul să meargă, tu va trebui să taci!
Iar la sfat cu porumbeii ș-alte păsări să nu stai,
Asta-i unica ta cale, dacă vrei noroc să ai!

– Asta-i o nimica toată, sunt de-acord și mă împac!
Bucuros sări cioroiul. Nu e greu, promit să tac!
Și îl descântă bătrâna, îl peni pe cârcotaș
Și din pasărea cea neagră îl făcu în hulubaș...

„Făt Frumos”... își zise dânsul. „Ah, ce pene, ce-aripioare,
Voi trăi ca porumbeii, am acum un loc sub soare!”
Bucuros de zile bune se plimba ca un „pigeon”
Îngâmfat... iar porumbeii îl crezură un bufon...

Nimeni nu-l băga în seamă, păsările liniștite
Ciuguleau din mana zilei, vesele și fericite.
Da-l zări o coțofană pe galantul „porumbel”
Și, cătând să intre-n vorbă, se apropie de el.

– Fugi de-aici, strigă acesta, jurământul încălcând,
Ori nu vezi că sunt de clasă, iar tu – pasăre de rând!?
Dar nici nu-și sfârși cuvântul că, în loc de gângurit,
Se-auzi o cârâială și-un puternic croncănit...

Car, car, car... și-atunci îndată, i s-a dus toată vrăjeala
Toți văzură porumbelul care glăsuia ca cioara...
Și apoi, mare minune, când cel hulubaș vioi
Se făcu deodată negru, prefăcându-se-n cioroi...

Morala:

Tot râvnind la viață bună și la ranguri cât mai multe,
Unii cred că pot obține orice merit și virtute.
Ascunzând a lor natură, uită să închidă gura
Și ajung de râsul lumii, când întrec de tot măsura...

Autor: Diana Sava Daranuța
Din volumul „FABULE”, 2021

Lingăul

Interesul poartă fesul,zice-un vechi proverb stăbun
Iar când ai căruța plină,ești cel mai fericit român
Ajutor când dai la altul,vaca pe loc i-a fătat
Dar când ceri și tu la fel,vaca lui i-a înțărcat

Du-te vreme,vino vreme,toate vrei să le-nțelegi
Din ale omului purtări,pe care să le alegi ?
Pe cine n-ai lăsat să moară,nu te lasă să trăiești
De cel pe care-ai ajutat,trebuie-acum să te ferești


Când omul este în treabă,toți lingăii îl întreabă
Când nevoie au de el,îl pupă și îl dezmieardă
Dar cînd nu mai este-n treabă,nici în seamă nu-l mai bagă
Ajutorul ce-au primit,ipocriti și inumani,cu nesimtire îl neagă

Lingăul îi plin de grandoare,numai lapte,numai miere

Cînd te laudă și linge,limba lui nu varsă fiere

Nici nu bănuiești otrava care-n inimă-i mocnește

Ca să-și facă interesul,el smerit se căciulește

Vorbe dulci și înmiite,de la el auzi în valuri
Niciodată nu-i zgârcit în vorbe cu a lor daruri
Laude-ți face grămadă și ți le aduce-n turmă
Nici nu bănuiești atunci,gândul lui până la urmă


Lauda-i curge ritmat, și se-nclină,se apleacă
Și-n smerenie cadențată,vrea pe sine să se-ntreacă
Nici-un semn nu îl trădează,n-are-n ochi pic de roșeață
Doar zâmbetul de satană stă ascuns în a lui față


Dar când treaba și-a făcut și căruța-i este rasă
Îngâmfat peste măsură,din mândrie nu mai iasă
Hărănești un om și-un câine,mila de-amândoi te paște
Cîinele-n veci te recunoaște,omul nici nu te cunoaște


Dă-mi Doamne ce n-am gândit că mă mir ce m-a găsit
Am lins mâini,și cu plăcăciuni adânci poftele mi-am împlinit
De cei ce m-au sprijinit și cîndva,păcăliți,m-au ajutat
N-are rost să-mi amintesc,zis-a lingăul îngâmfat


Cele scrie-acum mai sus,pe nimeni să nu mai mire
Lingăii pe-această lume,trădarea o au în fire
Neînțelegând lingăii,Cerul, de mâhnire e cuprins
Că totuși pe lume-s oameni care scuipă unde-au lins.

18 mai 2018

Preot Ion Predescu