Cândva, un om, un biet argat,

Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

Dorel Mărgan

Cearta mea cu Moș Crăciun

de Ilie Bâtcă

Anul trecut, de Ajun,
m-am certat cu Moș Crăciun!
Nu aveam eu chef de ceartă,
însă, după țuica fiartă
ce-am băut-o amândoi,
eu, o cană, el, un țoi
și-am vorbit pe îndelete,
Moșul, mai să se îmbete.

I-am dat o cafea amară,
l-am trimis puțin pe-afară,
să dea mâncare la reni
și să-i scoată din troieni.
Mă rog, nu era zăpadă,
însă cine să mai vadă,
dar, cum nu putea, săracul,
să își care singur sacul,
m-am ocupat eu de el,
fiind moș mai... tinerel.

Cu destulă greutate,
am luat sacul în spate,
liftul, ca de obicei,
era blocat pe la trei
și-am simțit în cord o gheară,
dar m-am avântat pe scară.
După multe opinteli,
am intrat la bănuieli.
”Ce-o avea Moșu-n desagă,
de m-a lăsat fără vlagă?
Cred că-i un dar mai de soi!”
Și, turnând țoi după țoi,
ca să-l fac să fie darnic,
m-am transformat în... paharnic.

A scos Moșu`, ca la teatru,
întâi o coală A 4,
apoi altele mai mici,
cred că de format A 5,
și mi-a zis: ”Ăsta e darul!”
Mai să scap pe jos paharul
în care, de bucurie,
turnasem niște tărie.

” Moșule, zic, nu se poate!
Sunt facturi neachitate...”
”Așa este, măi nepoate,
însă astea nu sunt toate.”
Întorcând sacul pe dos,
de pe fundul lui a scos
hârtiuțe, teanc cu teanc.
”Bine c-am venit la țanc!
Ia umblă la portofel
și dă bani pentru ENEL!
La căldură văd că ai
restanțe din luna mai,
n-ai plătit, de-acum un an,
ratele pentru Logan
și, sigur, la telefon,
vei rămâne fără ton,
căci n-ai dat o para chioară
la facturi, de astă vară,
la bancă ai niște rate
neplătite... Cum vrei, frate,
dacă nu ai fost cuminte,
să-ți dau darul înainte?

Hai, că m-ai băgat în draci!
Tu, cu pensia, ce faci?”
Atât am mai prins să spun:
”Mata nu ești Moș Crăciun,
ești un recuperator!”
și-am pus mâna pe topor...
Bine, n-am vrut să-l omor,
s-ajung la televizor,
ca nu știu ce infractor!

A fost așa, de... umor.
Sper că Moșul n-a uitat
de ce l-am amenințat
și-o să vină pe la mine
cu facturi cât mai puține.
Mâine, când o fi să treacă,
îl cinstesc cu o cinzeacă
și vom sta la baliverne
despre probleme interne,
despre taxe majorate,
despre pensii înghețate
și despre posturi vacante
ocupate de amante,
despre cum, unde te miști,
dai peste sinecuriști,
despre magistrații care
nu îi bagă la răcoare,
pe acei care ne fură
dumicatul de la gură,
despre una, despre alta...

Cât își face Moșul halta
în umila-mi odăiță,
cred c-o să ne facem criță,
mai ales că, în mod cert,
îi voi da și un vin fiert.