Suntem deja uitarea

  

Motto: "Un subiect cu mai multe feţe.

Oare de bucurie, sau tristeţe?"

 

Suntem deja uitarea ce vom fi,

Şi … mereu, astfel, vom deveni.

 

Cu toţii vor uita

Ce am fost, noi, cândva,

Atunci când prezenţa noastră va dispărea,

În neant, undeva.

Efemerul din noi,

Va sălăşlui mereu printre voi,

Ce la rândul vostru veţi deveni

Efemeri, într-o bună zi.

 

Întrebarea care se pune,

În mod evident, aş spune,

Dorim amintirea să ne rămână

Pe a timpului strună?

Sau dorim să dispară

Urma noastră, dulce - amară?

 

A fi …

Sau a nu fi,

Se întreba cineva,

Cândva.

Eu vă întreb cum e mai bine,

Pe struna timpului ce vine:

Uitaţi

Sau amintiţi

Să fiţi.

Cum doriţi?

Ce lăsa-ţi după această viaţă,

Pe care, poate, o consideraţi măreaţă?

Uitare sau amintire,

Pentru a voastră cinstire?

De fapt, ce aţi făcut

În timpul ce se scurge mut,

În timpul ce vi s-a dat,

Acum, şi nu în alt ev minunat?

Ce aţi realizat

Atunci când veţi fi plecat?

 

Uitare sau amintire,

Voi hotărâţi ce veţi fi în viitorime!

 

Φ

Timişoara, 26 mai 2015, ora 9⁴⁰-9⁵⁰

Un râu nesfârșit

Un râu imprevizibil pândește și te cuprinde,
Purtându-te prin locuri de care ființa ta depinde.
Uneori, cu suflarea-ți tulburată,
La mal încerci să ieși de îndată.

Alteori, fără voință, te-ai abandonat,
Și te lași purtat, de valul înspumat.
Stropi de vină din adânc se ridică și te ating,

Cristale reci pe fața ta plâng.
Alți stropi ce-ți par strălucitori,
Te orbesc uneori.
Ai vrea să găsești un loc liniștit,

Dar curentul te poartă spre infinit.
Ai vrea rădăcini să crească din tine
Să poți rămâne unde simți că ți-e bine.
Dar ea, viața, ca un torent,

Mereu te poartă insistent,
Către alte și alte locuri neștiute,
Ce te cheamă tăcute.
Iar într-un final pe care nu l-ai știu

În marea cea mare ai trecut.
Fără să ști, un strop ai fost în marea vieții,
Un strop purtat spre lumina serenității.

Phy,

Berlin, Germania, sâmbătă 13.09.2025, ora 7,05÷7,10