Măgarul între oi

Într -o stână oarecare,
Ajutor de păcurar,
Proptit bine pe picioare,
Trăia bine un măgar.

Colindase școli înalte
Era tare educat!
Știa coada cum să-și salte
De…., un tip emancipat!

Se plimba fudul prin turmă,
Surâzând superior.
Nu-și făcea nici o problemă
În privința oilor.

În umblarea lui prin stână,
Tot zicea cântarea sa
Ce-o știa de-o vreme bună:
Ihahaaa, ihaaa, ihaaaa…

Sta cu botul prin gunoaie,
Tot ciulini uscați mânca
Seara, zerul din copaie
Bea... și apoi, se culca.

Când și când, la deplasare,
Lua în spate un samar
Ce-l ducea cu nepăsare,
Fără a-l simți, măcar.

De un timp, porni să creadă
Ca ar fi fenomenal!
Cum să pui să facă treabă,
O splendoare de măgar?

Într-o seara, stând prin stână,
Când păstorii ce doreau
Ca sa facă brânză bună,
Laptele la foc puneau,

Curios ca toți măgarii
Care vor doar ce e bun,
Procedând ca demnitarii,
Vâră botul in ceaun.

Sar ciobanii să-l gonească
Împingând vârtos în el.
Ți-ai găsit! Să se urnească,
Din ceaunul căldicel?

Strigă tare toți ca unul,
Nu cumva să vâre botul,
Dar măgarul, ca nebunul
S -a smucit. Răstoarnă totul!!!

Eeei ..păstorii au și bâte…
Ce l-au luat la măsurat!
A fugit, ca prins de streche,
Până-n margine de sat.

Când în zori l-au prins, ciobanii
L -au legat vârtos de-un par,
De râdeau de el, cârlanii:
-Vezi ce pați, când ești măgar?

SURSA

Ioan Bebeselea

"Adio, mamă patrie, adio!”

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi.
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze, se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă
Şi-acum, se aude clopotul final.

Vin vremuri de urgie şi de grindini
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine – aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie, vom porni-o,
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!
.............................. .
de Adrian Paunescu