Vând spinii sufletului meu

– Ia, maică, trandafirii mei,
Că i-am cules de dimineaţă,
Cu lacrima curgând pe faţă
Şi roua dragostei în ei!

– De care vrei să-ţi dau domniţă,
Uite, cei galbeni au boboci!
– Cu mine babă, nu te joci...
Nu vezi ce scurţi sunt la codiţă?

– Îţi dau atunci, albi ca mireasa,
Să-i pui acas’ lângă icoană...
– Mata eşti sigur pământeană
De vrei s-o fac pe-a cuvioasa?

– Am roz, ca faţa dumitale
Ce-şi scaldă frumuseţea-n soare!
– Te porţi precum o cerşetoare
Şi dai cu vorbe dulci târcoale!

– Ţi-i dau pe cei însângeraţi
Cum sufletul îmi este acum!
– Mai bine nu ne sta în drum,
Fă cale-ntoarsă... Hai, plecaţi!

– Că bine zici mai bine-i duc
La cimitir... că e aproape
Şi-o fi vreunul să îngroape,
Spinii măicuţei sub un nuc!

Angelina Nădejde -- versuri din vol. "Suflet la ofertă"

Plânge țara mea săraca!

Plânge țara mea săraca, pruncii ei în lume -s duși,
Bat cu mâinile -nghețate pe lângă străine uși!
Câte - un lacăt se deschide, altul șade ferecat, 
Sufletul în om suspină de atâta așteptat! 

Limba -i pare o povară, tare greu o stăpânește,
Nimeni nu -l îmbrățișează, nu -i vorbește românește!
Că -i engleză, că - i franceză, germană sau care -o fii,
Nu e limba ce - a vorbit -o acasă , cu alți copii! 

Dorul n - are cui să - l spună, nu îi pasă nimănui,
Țara pare doar o hartă, tristă, agățată -n cui!
Nu - i nimic ce - a fost acasă, hrana n - are același gust,
Mama nu - i face sarmale, tata nu - i aduce must! 

La străin nu găsești milă, nu se știe de vecin,
Doar peretele ascultă, la necazuri și la chin!
Nu poți spune : "nu mi - e bine, astăzi mă simt obosit,
Căci străinul nu te crede; iți spune că esti plătit! 

Greu faci banul tu sărmane,îmi vine să - ți plâng de milă,
Când aud că ești privit cu repulsie și silă!
Grele zile s - au ajuns, să slugărim prin străini,
Să dereticăm prin case de satrapi și de de haini !

Plânge țara mea sărmana, plâng și eu în rând cu ea,
Pruncii au plecat în lume, dar și -acolo viața -i grea!
Nimeni nu te ia în brațe, nu te - ntreabă ce mai faci?
Nicăieri în lumea asta nu se dau fecea colaci !

Nici în țară nu e bine, mulți se plâng că le e greu,
Dar aici împarți necazul ,îl ascultă neamul tău!
Ai căsuța părintească, cum e ea, mică, săraca,
Un vecin spre inserat pragul tot are să - l treacă! 

O să -ți zică -o vorbă, două ,ce mai este nou în sat,
Și -o să -ți spui :Am casa mea, ce folos să am palat?
Nu mă duc din lumea asta cu galbeni cusuti la poale,
Am să plec din ea sărac, numai cu mâinile goale! 

Îți e greu? te -apasă dorul? Îți lipsesc oamenii dragi?
N-auzi cucul să te cheme în pădurile de fagi! ?
Nu te mai umbresc stejarii, n-ai văzut ningănd salcămul ?
Neamțul ți se pare rece, nu e cald ca și românul. 

Nu vorbesc duios străinii, nu avem aceeași limbă,
Te latră pana și câinii ce pe strada lor se plimbă!
Grele vremuri am ajuns; în tot locul azi se plânge,
Sunt primejdii de tot felul, lumea -i dornică de sânge!

Se -omoară pentru nimica, așa cum a scris scriptura,
La sfârșit va stăpânii neînțelegerea și ura !

Vom lucra s - avem de toate,

 înfruntând greul , pacostea,
Dar din sufletele noastre
v-a lipsii chiar dragostea! 

Plânge țara mea săraca,
pruncii i- au rămas orfani ,
Au plecat părinții -n lume,
Căci la noi nu mai sunt bani! 

Ce bogați am fost odată!
Cine ne - o fii blestemat?
Să ajungă biet românul,
Slugă la dărlugă și argat!

Marusia 

Marusia Ciabrun
Vai, vai, vai!

Musca și albina

“Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus:

Dacă întrebi o muscă: “Sunt flori în latura aceasta?”, ea îți va răspunde: “Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății” și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat.

Dar dacă vei întreba o albină: “Ai văzut vreo necurăție în latura aceasta?”, ea îți va spune: “Necurăție? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare” și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice.

Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă... După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, alții cu musca. Cei care seamănă cu musca, în orice situație, caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri niciun bine. Cei care seamănă cu albina, află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândește, pe toate le interpretează de-a stânga și le vede anapoda. În timp ce acela ce are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gândul cel bun.

Odată un copil de clasa a şasea a venit la Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?“, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?” – mă întreabă. “Vreau să-l văd pe Părintele Paisie“. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări“, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pen­tru cineva“, îmi spune el cu gând bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici“. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi iarăşi a spus cu gând bun: “Il obosim pe Părintele“. “Dar ce vrei cu el?“, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvântarea lui“, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei, copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea“. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. “In sfârşit, îi spun, eu voi mai aştepta puţin, ce vrei să-i spun?“. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvântarea lui“. Ati văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări“, iar sărmanul a suspinat şi a lă­crimat. “Cine ştie, poate s-a dus să cumpere pentru cineva“. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l facă şi mai bun şi să tragă o con­cluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!”

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)