Fănica

Fănica e o fată de la țară
Cu suflet cald , născută bolnavioară
Ea de părinți a fost tare iubită
Cu dragoste și drag a fost crescută.

Ea este mai mereu cu zâmbetul pe buze,
Slujeste tuturor cu timp și fără timp
Nu minte,nu se lauda, smerit vorbeste ,
Are mai mult o inima ca de copil.

Fănica e o fata ce iubește.
Asa a învățat-o mama sa.
Cu inima curata mulțumește
Lui Dumnezeu pentru această viață sa.

Ea doi băieți a reușit să crească,
Asa a randuit-o Cel de sus
Ca-n timpul bătrâneților sale
Sa aibe și ea un ajutor în plus.

În ochii ei smeriti se vede cerul,
Se vede dragostea Mantuitorului Hristos
Nu am curajul ca sa-i privesc în față
Si-mi plec privirea îndreptată-n jos.

Mihaela Stoica-Cucoanes

Fănică e o tânără mămică care s.a născut prematur. Mama ei născuse doua gemene și doar Fănica a trăit.
S.a născut cu probleme de sănătate (la cap) , părinți au căsătorit.o, a avut doi băieți, soțul era foarte violent și l.au gonit, rămânând mama ei sa ii crească copiii.

Și mama ei asta mi.a zis ca ...și.a dorit tare mult nepoți ...ca sa aibă cineva grija și de fata ei.

Fănică are ochii albaștri ca cerul..., umili...m.a impresionat extraordinar ....

Tata

 

Constantin Neagovici

Ai fost un simbol în viaţa asta pentru mine
Mi-ai arătat ce-i rău dar şi cei bine
Mi-ai fost exemplul în detoate
Ai fost o pildă dură de moralitate

M-ai educat să îi respect pe oameni
Să mă-nconjor de prieteni ca de fraţi
Am ascultat in vreme de restriste libertatea-n difuzoare
Si n-am crezut ca asta doare atât de tare

Mai mirat atunci cand mi-ai povestit
Despre eroii ce pentru ţară au murit
Nu-nțelegeam de ce repeți deatâtea ori
De generaţii ce s-au stins în închisori

Acum văd că ai avut dreptate
Când multe se ascund în penibilitate
Când multe valori morale se ascund
In omul scolit dar muribund.

Tu mi-ai predat întâia lecţie de onestitate
Şi mi-ai vorbit cu elocinţă de dreptate
M-ai învățat să nu fiu sclav pe bani
Chiar dacă şi bunicul a murit cu ani

Să prețuiesc pământul dar şi țara
Să ştiu cum să miros fânul vara
Să-mi fie drag de glia strămoşească
Şi sărăcia să nu mă stânjeneasca

Să preţuiesc valorile umane
Să am respect pentru femeile ce-s mame
Să îi ajut pe cei ce sunt în sărăcie
Să dau dovadă în viaţă de omenie

Chiar dacă toate acestea le-am primit pe rând
C-o vorbă-nceată sau uneori-njurând
Pe toate le-am primit cu mintea-nceată
Si-acum mă plâng că totu-mi era ceață

Dar mi-ai vorbit şi despre fericire?
Ai spus că ea se-ntruchipează în iubire?
M-ai învăţat să îl iubesc pe Cel de Sus?
Să mă închin de-a pururi la Iisus?

Probabil că mi-ai spus şi nu-mi aduc aminte
Deatâtea ori când nu am fost cuminte
Atunci poate cand coseam împreună
Sau când aram un petec din glia străbună

În clipele în care-ţi scriu aceste rânduri
Te am pe veci în suflet şi în gânduri
Aş vrea să te mai văd măcar o dată
Să te întreb ca altădată... Ce faci, tată...