Statui de visători...

UNIVERSUL POEZIEI: Statui de visători...:
Doamne iartă păcatele mele si ale neamului meu !

Statui de visători, sculptate-n lut,

Iubirea ne insuflă zilnic viață,

Pe-o pistă scufundată-n absolut –

O destinație ascunsă-n ceață.

Marionete triste, fără sfori,

Ne-nghesuim pe scena în ruină.

Doar dragostea ne umple de candori,

Când nu e înecată în rășină.

La poarta nemuririi facem sluj,

Dar timpul ne-a postat pe coji de nucă.

Lucrăm în Timișoara, stăm în Cluj,

Sfidând și soarta noastră hăbăucă.

Ne spunem cât de bine mai trăim:

Avem vacanțe-avem și libertate!

Însă cu toate-acestea ne simțim

Un șir de morți, într-o maternitate.

Statui de visători..., ce minunat!

E-o artă, azi, să te menții pe gheață.

În ringul existenței, demodat,

Ne toarcem firul sumbru, de paiață...

Statui de visători...

UNIVERSUL POEZIEI: Statui de visători...:

Doamne iartă păcatele mele si ale neamului meu !

Statui de visători, sculptate-n lut,
Iubirea ne insuflă zilnic viață,
Pe-o pistă scufundată-n absolut –
O destinație ascunsă-n ceață.

Marionete triste, fără sfori,
Ne-nghesuim pe scena în ruină.
Doar dragostea ne umple de candori,
Când nu e înecată în rășină.

La poarta nemuririi facem sluj,
Dar timpul ne-a postat pe coji de nucă.
Lucrăm în Timișoara, stăm în Cluj,
Sfidând și soarta noastră hăbăucă.

Ne spunem cât de bine mai trăim:
Avem vacanțe-avem și libertate!
Însă cu toate-acestea ne simțim
Un șir de morți, într-o maternitate.

Statui de visători..., ce minunat!
E-o artă, azi, să te menții pe gheață.
În ringul existenței, demodat,
Ne toarcem firul sumbru, de paiață...

DESPRE RUGACIUNE,

– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?
– Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla! Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt. – Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta? – Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun. – Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa? – Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre. Cuviosul Paisie Aghioritul. Trezire duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 342-343

Ridicaţi

Ridicaţi pe culmi drapelul,
Iarba este verde acasă
Tu trezește-te române,
Constiința nu te lasă!

Ştefan este viu la Putna
Stă de veghe cu toţi sfinţii,
Vor să tragă iarăşi clopot
Să-ţi trezeşti tu cerul minţii!

Ridicaţi pe culmi drapelul
Şi-n coloana infinită,
Prin seninul din cerneluri
El, Brâncuşi priveşte cerul.

Ridicaţi pe culmi drapelul,
La Prislop Arsenie Boca
Ţine flacăra aprinsă,
Să nu-ţi pierzi a ta credinţă!

Ridicaţi pe culmi drapelul,
Cât mai arde focu-n vatră..
Pita este mai amară,
Ţara noastră mai săracă.

Ridicaţi pe culmi drapelul
Lupii toţi atacă-n haită
Şi cu dinții lor de fiară
Vor să rupă iar din hartă!

Ridicaţi pe culmi drapelul
Fiţi mai buni şi mai uniţi,
Invocaţi în rugi tot cerul
De urgii să fiţi feriţi!

05.06.2014

foto internet

Camelia Cristea

http://confluente.ro/Camelia_cristea_1402054021.html

Ia strămoșească

Am cusut pe ie macii toți în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o știau moșii 
Dimineața pură când cântau cocoșii!

Piscul unui munte albit de speranță,
Dorul ce așteaptă o mână pe clanță,
Aripa de vultur și zboru' îndrăzneț,
Steagul arborat de un vis semeț!

Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o știu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Și un ceas de taină, când încă mai sper.

Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Și-un pumn de țărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoși,
Anii tinereții calzi și luminoși!

Am cusut icoana Sfintelor Fecioare,
Când primeau Lumină parcă-n calendare,
Smirna parfumată din teii înfloriți
Mâinile trudite pentru cei munciți...

Sufletul și ruga în genunchiul minții
Cum ne-au învățat de mici și Părinții,
Talpa și opica, plină de sudoare,
Sora mea și Prutul ce încă mă doare!

Ia am s-o îmbrac ea îmi este portul,
Când îmi petrec Moșii am să cos și ortul,
Vămile să trecem înspre veșnicie
Cu făclii speranțe aprinse pe ie!

02 iulie 2015

autor: Camelia Cristea

foto sursa internet

TE DUCI, COPILARIE

Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, și devenim haini

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând
Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie mergeam să bem un suc
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie, și devenim mai răi

Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș
Eram atat de veseli fugind prin porumbiști
Te duci, copilărie, si devenim mai triști...

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili
Te duci, copilărie, și devenim fragili
Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aș da orice pe lume să redevin copil

Sursa

https://www.facebook.com/generatia.vesela.official/

Duhul Adevărului

Camelia Cristea

Duhul Adevărului a venit din cer
Ca eu păcătoasa, astăzi să nu pier
Pe un vârf de cruce îmi ridic privirea 
Fă să înțeleg care-mi e menirea!

Pregătită cale de Cel Înviat
Mă lepăd de mine ca de un păcat,
Zorii mântuirii pe un colț de rai,
Inimă zdrobită, Doamne să îmi dai!

Ucenici în turmă, marea de măslini,
Cu iubire multă durerile-alini,
În genunchiul minții mă petrec mai sus,
Scapă-mă de rău Bunule Iisus!

Biserica-Ți toată este ca o vie,
Duhul Sfânt coboară iar în Liturghie
Sforile mă leagă să nu pot vedea
Dar mă las Părinte, doar în voia Ta!

Nu înțeleg Taina, dar simt fericirea,
Când un bob de rouă îmi scaldă privirea
Și în cerul clipei simt nemărginirea,
Doamne cât aș vrea să îmi schimb și firea...

Curcubeu - vitralii, uncenici și sfinți
Te-am vândut odată pe câțiva arginți
Mă căiesc armanic și îmi plâng păcatul,
Într-o rugăciune fă să văd Înaltul.

Pe un braț ții cerul, pe altul pământul,
Eu dau mărturie Tu ești Sfânt Cuvântul!
Am văzut Lumina cea adevărată
Slavă în biserici a fost revărsată!

foto sursa internet

Aforisme cu umor

Dacă vrei să scapi de mizeria terestră, nu e o soluţie să umbli cu capul în nori!

Este mult mai de dorit să fii în compania unui înţelept mort, decât în aceea a unui prost viu!

În realitate, prostul nu moare niciodată de „grija altuia”. Ăsta e, de fapt, principalul motiv pentru care trăieşte!

Culmea ironiei este aceea că regele proştilor este întotdeauna un tip deştept şi viclean!

„Gurile rele” vorbesc întotdeauna „pe la colţuri” pentru a putea, la nevoie, „să o dea cotită”!

Doar pentru un berbec nu este jenant să o facă „de oaie”!

Apocalipsa pare cu atât mai aproape cu cât, mai nou, la fiecare răsărit, se „crapă de ziuă”!

Atenţie! Uneori când Dumnezeu îţi pune „mâna în cap”, o face ca să te scuture niţel!

Nu conta pe bucuria cu care celălalt ţi-a spus că te-a aşteptat de o viaţă. Cu siguranţă nu i-a făcut plăcere să te aştepte atâta amar de vreme!

Obtinerea iluminării spirituale nu este atât de simplă pe cât ai putea crede. Curentul electric n-o să-ţi folosească la nimic...

Ca să-ţi depăşeşti egoul, nu e suficient să o iei la fugă.

Oricât de mult ai încerca, n-o să-ţi potoleşti setea de Dumnezeu cu apă minerală.

Atunci când vrei să escaladezi cele mai înalte piscuri ale spiritului, nu folosi niciodată bocanci de alpinism!

Să nu îţi imaginezi că cei care folosesc „limba de lemn” sunt ecologişti!

Există şi oameni care nu vor să se descopere elixirul vieţii veşnice. Groparii!

...................

Copilărie, unde ești...

Copilărie, unde eşti?
Când îmi puneai sub cap poveşti
Aveam în pernă numai vise
Şi-un leagăn cu iubiri promise.
În ceată îngeri mă vegheau,
Cu nopţi de stele mă-nveleau.
Până şi gândul mi-au păzit,
Turnând în taină Mir sfinţit.
Şi înfăşată-n liliac,
Lăsat în ploi peste cerdac,
Cu greierii într-un alai,
Eram în Rai.

Precum un fluture-n grădină,
Scăldat în raze de lumină
Mă rătăceam prin flori cu rouă...
Strângeam cu braţele-amândouă
Petalele căzute-n zori
Din trandafiri agăţători
Şi mă-ntristam, credeam că plâng,
Că spinii... aripile frâng,
De nu i-ar fi avut, zburau
Şi ceru-n roşu îl pictau.

Mi-ar fi făcut şi-un curcubeu,
Să-l văd în el pe Dumnezeu.
Azi îmi lipseşti atât de mult,
De parcă sufletul e smuls
Şi aruncat în gropi comune,
Fără de viaţă şi de nume...
Şi veacuri mă despart de tine;
De ce-ai plecat de lângă mine?

Angelina Nădejde - versuri din volumul "Suflet la ofertă"