Credeai că ridicarea maşinilor parcate ilegal e o practică recentă? Ei bine, nu. Se proceda la fel şi acum 30 de ani, numai că atunci o făcea Miliţia, şi nu companiile private care au încheiat contracte cu primăriile.
La fel ca în prezent, şi atunci şoferii treceau prin mari emoţii când nu-şi mai găseau autoturismul acolo unde-l parcaseră. Avantajul vremurilor trecute este că nu plăteai şi costurile de ridicare şi de depozitare ale autoturismului, ci doar amenda aferentă, de circa 140 de lei. Azi scoţi din buzunar minimum 500 de lei pentru săltatul maşinii, başca amenda de la poliţie pentru parcare ilegală, între 280 şi 350 de lei şi 3 puncte penalizare. Numai că acum, cică, poţi evita să te trezeşti fără maşină. Libertatea îţi prezintă patru ponturi oferite de cititorii care au reuşit să evite “sechestrarea maşinii”.
Uite ce şmecherii spun cititorii că poţi să faci!
Lasă un pahar cu suc sau cafea pe bord. “Hingherii” nu-ţi mai ridică maşina, fiindcă se tem să nu se verse recipientul, să facă scurtcircuit la bord şi să-i dai în judecată.
Lasă capota întredeschisă, ca să dai de înţeles că maşina ar fi defectă. Se spune că “hingherii” nu se ating de un astfel de autoturism. Atenţie însă că în acest caz, rişti să-i atragi pe hoţi.
Dacă ai un animal de companie cu tine, lasă-l în maşina pe care ştii că ai parcat-o pe “Interzis”. Firmele de ridicări se feresc să ia autoturisme cu astfel de pasageri, că nu au unde să îi ţină şi, în plus, dacă animalul păţeşte ceva, le poţi acţiona în judecată.
Dacă mai eşti cu altcineva în maşină, e bine ca acea persoană să rămână în autoturism. “Hingherii” nu-ţi vor lua maşina pe sus cu pasagerul în ea.
Vezi vreo diferenţă? Comentează fotografiile!
În anii ‘80, maşinile se ridicau de către miliţieni şi primeai doar amendă.30 de ani mai târziu, pe lângă amendă, şoferul imprudent mai scoate din buzunar minimum 500 de lei pentru ridicarea şi depozitarea autoturismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu